Ilie Dumitrescu i-a dat replica lui Gigi Becali, după ultimele declarații ale patronului FCSB: „E imun la orice!”
De Viviana Moraru
Publicat: 14.04.2023, 8:46
Ilie Dumitrescu i-a dat replica lui Gigi Becali, după ultimele declarații făcute de patronul de la FCSB. Latifundiarul din Pipera a dezvăluit, la un moment dat, că singurul antrenor peste care nu a intervenit la echipa sa, este Victor Pițurcă. Ilie Dumitrescu a ținut să-l contrazică, și să spună că și el a avut „mână liberă” atunci când îi antrena pe roș-albaștrii.
Ilie Dumitrescu a pregătit-o pe FCSB pentru scurt timp. Mai exact, fostul internațional a stat pe banca roș-albaștrilor în perioada august-septembrie 2010.
Ilie Dumitrescu i-a dat replica lui Gigi Becali, după ultimele declarații ale patronului FCSB
Ilie Dumitrescu nu a fost astfel de acord cu declarațiile făcute de Gigi Becali. Fostul internațional susține că patronul nu l-a influențat cu nimic, atunci când o antrena pe FCSB, astfel că Victor Pițurcă nu este singurul tehnician peste care nu s-a implicat latifundiarul din Pipera.
De asemenea, Ilie Dumitrescu a mai declarat că i-a transmis lui Gigi Becali în mai multe rânduri, că nu este corect să se implice peste antrenori, însă patronul de la FCSB este „imun la orice tratament”.
„Vreau să-i transmit ceva lui Gigi, că a spus că doar la Pițurcă nu s-a implicat. Nici la mine nu s-a implicat. Dacă spune că s-a implicat, să intre să spună. În rest, eu n-am nimic cu Gigi, îl respect că bagă bani.
Știi cât am încercat eu să-i explic lui Gigi că nu e bine că face schimbările? Așa, în timp, că acum e imun la orice tratament. Eu i-am dat mesaj lui Gigi, că nu s-a implicat nici la mine, nu doar la Pițurcă.
Eu nu m-am certat cu Gigi Becali, a intrat o dată în direct și am vorbit în contradictoriu despre un penalty, atât”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru digisport.ro.
Ilie Dumitrescu, mesaj clar pentru Gigi Becali, după CFR Cluj – FCSB 1-1
Ilie Dumitrescu i-a transmis un mesaj clar lui Gigi Becali, după ce FCSB a remizat cu CFR Cluj, scor 1-1, în a treia rundă de play-off. Fostul internaţional susţine că patronul roş-albaştrilor „trebuie să mai lucreze” în privinţa schimbărilor pe care le face pe parcursul partidelor, deoarece în acest sens, poate afecta încrederea jucătorilor.
„E important să știi arta de a gestiona un lot valoros. Când scoți un jucător valoros la pauză… Poate Cordea a început ca titular și este scos la pauză.
I s-a părut lui Gigi că nu se ridică la un nivel foarte bun, hai, pe bancă. Încet, încet, îi iei din personalitate, nu mai are aceeași încredere. La fel s-a întâmplat și cu Florinel Coman, a trecut prin același proces de rotație.
Edjouma, la fel. Îmi aduc aminte că a fost scos la pauză după ce a dat două pase incredibile. Aici cred că trebuie să mai lucreze Gigi, la aspectul ăsta, să gestioneze mai bine relația asta.
Trebuie să se pună și în pielea jucătorilor, nu doar să execute lumea ce comandă el. Trebuie să gândească mai departe de reacția pe care o are el la pauză cu schimbările lui”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru digisport.ro.
- Ilie Dumitrescu, replică pentru Gigi Becali
- Ce a declarat fostul internațional
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY