Karlo Muhar este liber de contract după despărțirea de CFR Cluj, iar mijlocașul croat negociază cu mai multe echipe, printre care și FCSB. Gigi Becali a confirmat că i-a oferit acestuia un salariu de 25.000 de euro pe lună, dar negocierile s-au blocat la prima de instalare cerută de acesta.
Fotbalistul în vârstă de 30 de ani a vorbit în premieră despre situația sa și a explicat că discuțiile cu gruparea roș-albastră sunt purtate în continuare de impresarii săi.
Karlo Muhar, încă în negocieri cu FCSB
Karlo Muhar are mai multe oferte din străinătate după despărțirea de CFR Cluj, însă mijlocașul este și pe radarul celor de la FCSB, care l-a ofertat deja cu un salariu de 25.000 de euro.
Chiar dacă Gigi Becali a transmis că mutarea a picat din cauza unei prime de instalare uriașe cerute de fotbalist, Muhar a transmis că se poartă în continuare discuții cu FCSB, prin intermediul agenților săi.
„Nu sunt încheiate negocierile cu FCSB. Impresarul meu se ocupă de discuții. Am văzut declarațiile lui Gigi Becali și am auzit că mă place. Vom vedea ce se va întâmpla în cele din urmă. Îți spun, totul e deschis și încă discutăm. Sunt jucător liber și pot negocia oricând.
M-am simțit bine în România, e un campionat bun și mi-ar plăcea să continui, am și alte oferte din străinătate, chiar și de la alte echipe din SuperLiga. Voi vedea ce voi alege pentru că trebuie să mă gândesc și la familia mea. Voi decide în următoarele zile unde voi merge”, a declarat Muhar, potrivit fanatik.ro.
- 1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Karlo Muhar
- 136 de meciuri, 22 de goluri și 12 pase decisive a înregistrat croatul la CFR Cluj.
- Mesajul pe care i l-a dat Marius Şumudică lui Mihai Rotaru înainte de victoria oltenilor cu finlandezii!
- Daniel Pancu, temător înaintea derby-ului cu Dinamo: „Cea mai bună echipă a primelor patru etape”
- Voluntari – Petrolul LIVE SCORE (18:30). Ilfovenii vor să spele ruşinea cu Dinamo
- FC Argeș – Farul LIVE TEXT (21:30). Liderul vrea a patra victorie la rând. Echipele probabile
- Gafă incredibilă a lui Nuno Campos. Nu și-a amintit numele lui George Pușcaș: „Mă scuzați, am uitat”
































