Deținătoarea Cupei a fost învinsă în cadrul etapei a 2-a a Cupei României de către nou promovata din Liga a 2-a, Corvinul Hunedoara. Astfel, „echipa de sub furnale” a oprit posibilitatea ca echipa din Covasna să își apere trofeul cucerit în sezonul trecut.
„Matei n-a fost accidentat, a fost o ceartă între el şi stafful tehnic. Aşa am auzit, că nu el trebuia să execute lovitura liberă. Mâine voi ştii mai multe detalii, dar Matei nu s-a accidentat.
Eu am auzit doar zvonuri, nu pot să dau nume, că nu ştiu. Dar ştiu că lucrurile nu sunt ok. Ce am văzut astăzi, n-avem nicio şansă la play-off”, a spus Laszlo Dioszegi, potrivit orangesport.ro.
Laszlo Dioszegi, dezvăluiri uluitoare din vestiarul lui Sepsi
După partida din Cupă, patronul celor de la Sepsi a dezvăluit o situație incredibilă întâmplată la Hunedoara. Potrivit lui Laszlo Dioszegi, jucătorii s-au plâns de condițiile de cazare din deplasare și au acuzat faptul că au stat doar la un hotel de 4 stele și nu la unul de 5!
„Aşa am auzit că există o problemă şi între jucători, încerc să vorbesc mâine cu ei să văd despre ce e vorba. Nu se înţeleg jucătorii. Aşa se aude. Nimeni nu mi-a zis clar, dar asta mi-au dat de înţeles.
Am auzit lucruri nefireşti, că de ce am dormit în Hunedoara la hotel de 4 stele şi nu la 5 stele. Unii jucători… Nu mi se pare normal. Noi am dat condiţii de primele cinci echipe din prima ligă şi nu mi se pare normal ca jucătorii să aibă asemenea discuţii.
Am auzit că unii sunt nemulţumiţi de hotel, că atunci când ceva merge bine în loc să se ocupe de fotbal se preocupă de altele. E un lucru pe care nu-l permitem la Sfântu Gheorghe”, a spus patronul, conform sursei citate anterior.
Liviu Ciobotariu a pus tunurile pe jucătorii săi după eliminarea din Cupa României: „Am jucat foarte slab, penibil”
Liviu Ciobotariu a pus tunurile pe jucătorii săi după eliminarea din Cupa României. Corvinul Hunedoara – Sepsi s-a încheiat 1-0, iar covăsnenii au părăsit Cupa României.
Sepsi are un singur punct din două meciuri în grupa A din Cupa României. Petrolul a învins-o pe Chindia tot astăzi, cu 2-0, şi a consfinţit eliminarea din Cupa României a lui Sepsi. Covăsnenii câştigaseră Cupa României în ultimele două sezoane.
”Este clar că suntem ieșiți din această competiție, ne-am prezentat foarte slab. N-am avut ocazii de gol, am jucat contra unei echipe de liga a doua și vreau să-i felicit pentru victorie. Am jucat slab, foarte slab, penibil, n-am avut inspirație, nu ne-am apărat bine, am luat un gol din fază fixă unde trebuia să facem apărare om la om.
O situație delicată, pentru că suntem deținătoarea trofeului și cu atât este durerea mai mare. Am ieșit pe ușa din spate pentru că nu ne-am prezentat așa cum trebuia. Știam că întâlnim o echipă cu entuziasm, cu atitudine și am pierdut toate duelurile, n-am jucat practic nimic. În afară de suporterii noștri care au fost la înălțime, noi am jucat foarte slab.
Am venit cu moral, cu încredere, știam că adversarul are agresivitate în joc, că luptă pentru fiecare meci, iar noi nu ne-am prezentat așa cum trebuia. Foarte, foarte slab. Nu ne-au ieșit pasele, n-am verticalizat, am pasat mult înapoi, am pierdut foarte multe mingi la mijlocul terenului. Am schimbat și sistemul pentru a reuși să marcăm, dar n-a fost de ajuns”, a declarat Liviu Ciobotariu pentru digisport.ro.