Iată mesajul lui Florinel Coman pentru fanii FCSB înainte de derby-ul cu Rapid. El a ţinut să le spună fanilor cât de mult regretă că echipa roş-albastră a pierdut titlul.
Florinel Coman a precizat că fanii au fost alături de jucători în acest sezon.
Mesajul lui Florinel Coman pentru fanii FCSB înainte de derby-ul cu Rapid!
„Ne aşteaptă ultimul meci din acest campionat, jucăm acasă. Gândul nostru este doar să facem o prestaţie bună şi să luăm cele 3 puncte, chiar dacă nu mai contează.
Ne putem motiva, sincer voiam să transmit un mesaj suporterilor pentru că ne pare foarte rău că nu am reuşit să-i facem fericiţi. Ştiu că aşteaptă de foarte multă vreme ca Steaua să ia campionatul. Au fost lângă noi, ne-au susţinut şi în meciurile din deplasare, au fost în număr foarte mare. Au fost lângă noi şi după meciul cu CFR, s-a văzut. Au fost aproximativ 35.000 în tribună. Am pierdut cu toţii lupta aceasta, îmi pare rău că nu am reuşit să luăm ce 3 puncte la Farul.
Atârnă foarte greu această înfrângere pentru noi, dar nu avem ce să facem, trebuie să muncim mai mult şi sper că anul viitor vom ridica trofeul.
(Reporter: Sunt foarte multe oferte pentru tine, te mai vedem şi anul viitor?) Nu vreau să vorbesc despre acest subiect, vorbesc doar despre meciul de mâine.
Ştiu cât s-a dorit campionatul, câte sacrificii s-au făcut. Toată echipa am fost într-un moment foarte bun în play-off. Am reuşit să ne ridicăm de jos, să ajungem în vârf şi ne-au lipsit 45 de minute pentru a juca cu trofeul pe masă.
Mai aveam contract şi mi s-a mai pus un an la contract, atâta tot. Nu am fost în ultimul an de contract, să îl prelungesc”, a declarat Florinel Coman în conferinţa de presă de dinainte de FCSB – Rapid.