Mihai Rotaru şi Mirel Rădoi sunt gata să înceapă „curăţenia de iarnă” la Universitatea Craiova. Cu cinci jucători vor demara negocierile pentru rezilierea contractului. Unul dintre aceştia a fost deja exclus din lot de antrenorul oltenilor.
Dintre cei patru fotbalişti care sunt în conflict cu Rădoi, unul singur a şi fost pus pe „lista neagră”. Este vorba de Ionuţ Vînă (27 de ani), care are zilele numărate în Bănie. Andrei Ivan (25 de ani), Jovan Markovic (21 de ani) şi Sergiu Hanca (30 de ani) au scăpat de griji.
Mihai Rotaru s-a înţeles cu Mirel Rădoi şi începe „curăţenia de iarnă” la Universitatea Craiova
Potrivit gsp.ro, ceilalţi jucători care vor fi anunţaţi să îşi caute echipă sunt George Cîmpanu, Ante Roguljic, Ivan Martic și Eduard Florescu. Toţi au avut un sezon sub aşteptări şi au fost rezervele lui Rădoi.
Patronul Universităţii Craiova va avea dificultăţi în a „scăpa” de cei cinci jucători ai Universităţii Craiova. Cîmpanu şi Vînă mai au contracte valabile până în 2025, în timp ce Roguljic, Martic şi Florescu au semnat înţelegeri care se întind până în 2024. Cîmpanu este fotbalistul de pe „lista neagră” cu cea mai bună cotă: 700.000 de euro.
Rămâne de văzut dacă Mihai Rotaru îi va convinge pe cei cinci jucători să îşi rezilieze contractele. Mirel Rădoi a cerut şi întăriri în locul lor, astfel că se poartă deja negocieri cu mai mulţi fotbalişti. Universitatea Craiova este pe locul 4 după 18 etape. Oltenii au cu două puncte mai puţin decât Rapid, dar au şi o restanţă de disputat.
Mihai Rotaru a început să împartă amenzi. Sorin Cârţu, bun de plată
Mihai Rotaru a început să împartă amenzi la Universitatea Craiova. Mirel Rădoi şi preşedintele clubului sunt buni de plată. Sorin Cârţu a fost taxat după ce a avut o reacţie surprinzătoare în momentul în care a aflat că Rădoi a exclus patru jucători din lot.
„Dacă ești jupânul echipei, al vestiarului, ai principiile tale și filozofia ta, e problema ta„, l-a avertizat Cârţu pe antrenorul oltenilor. Declaraţiile nu i-au picat bine lui Mihai Rotaru, care a anunţat primele măsuri luate.
„Sunt un om principial și e indicat ca rufele să le spălăm în cadrul clubului. Nu deciziile au fost o problemă, ci faptul că au devenit publice. N-a fost o decizie tehnică, ci de strategie. Nu trebuie neapărat să mintă cu ceva, ci doar să spună că a fost o decizie a clubului asumată de toată lumea, de el, de mine și de domnul Sorin Cârțu.
