Mihai Stoica a reacționat, după ce bunicul lui Andrea Compagno l-a făcut praf pe Gigi Becali: „Bunicii spun lucruri trăznite”
De Alex Ioniță
Publicat: 30.08.2023, 22:56
Mihai Stoica a reacționat, după ce bunicul lui Andrea Compagno l-a făcut praf pe Gigi Becali. Managerul general de la FCSB a vorbit despre atacul lui Salvio Armato la adresa latifundiarului din Pipera.
Bunicul atacantului de la FCSB l-a criticat dur pe Gigi Becali. Acesta este de părere că patronul vicecampioanei își distruge singur echipa, prin schimbările neinspirate pe care le dictează.
Mihai Stoica a reacționat, după ce bunicul lui Andrea Compagno l-a făcut praf pe Gigi Becali. Oficialul a discutat cu atacantul italian
Mihai Stoica a recunoscut că știe despre postările bunicului lui Andrea Compagno, de pe rețelele de socializare. Oficialul celor de la FCSB a dezvăluit că a discutat cu atacantul italian despre vorbele bunicului său. Potrivit lui „MM”, Compagno nu apreciază aceste lucruri și nu își poate opri bunicul din a-și împărtăși opinia în spațiul public.
„Am vorbit, cu postările astea lui Andrea nu-i convenea deloc, dar ce să facem? Acum serios, mă interesează prea puţin ce spune bunicul cuiva. Chiar serios. Nu pot să comentez. Poate să spună orice vrea el!
N-am ajuns să comentez ce spun bunicii. Este ceva aşa… Nu contrazic, poate să spună orice. Orice spune, nu-i convine lui Andrea. Am vorbit mai demult cu el, dar n-avem ce să facem. Am vorbit cu el, n-are ce să-i facă. Aoleu, e foarte postac, da. Bunicii spun lucruri trăznite”, a spus Mihai Stoica, potrivit orangesport.ro.
Declarația lui Salvio Armato a venit în contextul în care nepotul acestuia, Andrea Compagno, nu mai este titular incontesabil în formația condusă de Elias Charalambous și de Mihai Pintilii. Până în momentul de față, de la startul noului sezon din Liga 1, italianul a marcat doar de două ori. Aceste goluri au fost date în poarta celor de la Oțelul Galați și împotriva celor de la CFR Cluj.
Totuși, în stagiunea precedentă, atacantul italian a fost unul dintre cei mai importanți jucători din lotul vicecampioanei. Fotbalistul cotat la 2,5 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, a reușit să înscrie de 16 ori pentru echipa „roș-albastră” în 32 de partide.
Ce a spus bunicul lui Andrea Compagno despre Gigi Becali
„Ei bine, în acest moment cred că transferul la Steaua (n.r. – FCSB) nu i-a făcut decât rău. Nu se înţelege cine decide (n.r. – la club) Se spune că Becali, dar dupa fiecare meci tot Becali spune ca ei (n.r. – antrenorii) au gândit inlocuirile pe banca. La televizor se spune ca el decide totul!
Cu siguranţă, sezonul trecut de campionat nu a fost câştigat meritat de Farul, dar i-a fost oferit de către domnul Becali lui Gică Hagi, la Constanţa. Au condus cu 2-0 în prima repriză, dar s-a terminat 2-1 după o gafă a portarului. La începutul reprizei secunde, titirezul nebun inventează schimbări absurde ca de obicei. Iese Andrea (n.r. – Compagno), autorul golului de 2-0. Putea să facă chiar 3-0.
Din acel moment, echipa pică şi primeşte două goluri în minutele de final. În precedentul meci de acasă, cu Farul, face alte schimbări nesăbuite, ia două goluri şi pierde cu 3-2
Nici astăzi nu înţelege că fără antrenor nu poţi câştiga niciodată. Vei fi eternul loc doi şi trei”, a fost mesajul publicat de bunicul lui Compagno, pe rețelele de socializare.
- Mihai Stoica a reacționat, după ce bunicul lui Andrea Compagno l-a făcut praf pe Gigi Becali
- Oficialul de la FCSB a discutat cu atacantul italian
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY