Mihai Stoica s-a enervat când a auzit declarația lui Dan Petrescu, de dinaintea meciului U Cluj – CFR Cluj. Antrenorul campioanei a spus că, în opinia lui, există “5-6 echipe care se luptă la titlu”, în acest sezon. MM nu este de acord cu ”Bursucul” și consideră că acesta minte încercând să elimine din presiunea de pe umerii CFR-ului.
Managerul general de la FCSB este de părere că, la ora actuală, CFR Cluj este principala favorită la titlu.
Mihai Stoica s-a enervat când a auzit declarația lui Dan Petrescu: “Ce a asta, mă?”
Mihai Stoica are în continuare încredere că FCSB poate lupta pentru supremația din Liga 1, chiar dacă roș-albaștrii se află abia pe locul 7, la 17 puncte în spatele liderului Farul, după 12 meciuri.
“Eu văd CFR favorită la titlu. Urăsc conferințele de presă în care unii antrenori spun că sunt favorite la titlu 6-8 echipe. Ce e asta, mă? Bineînțeles că minți când spui asta. CFR e favorită la titlu. Mai sunt Farul, Rapid și CS Universitatea Craiova. Pe noi ne interesează să jucăm pentru campionat.
Dacă anul trecut am intrat cu 7 puncte în spatele CFR-ului după înjumătățire și dacă n-ar fi fost o greșeală de arbitraj cu Voluntari jucam finala și eram la mâna noastră, de ce să nu sperăm acum?
În mod normal, în play-off-ul ăsta, ar fi mai multe echipe care au obiectiv. E foarte dubios când o echipă care nu are puncte și care rămâne pe locul respectiv indiferent de rezultat să nu vrea să câștige meciul, iar la egal să tragă de timp înfiorător. Nu suntem atât de tâmpiți. Obiectivul era faci egal cu FCSB. De ce?!”, a spus Mihai Stoica, pentru Orangesport.
Ce a spus Dan Petrescu la conferință, înainte de U Cluj – CFR Cluj
„Ați văzut și un Cupă, un adversar foarte agresiv, foarte bine organizat. De când a venit Neagoe, echipa cred că a pierdut doar două meciuri, cu Farul și Rapid. Au făcut meciuri bune și au pierdut la un singur gol diferență.
Ne așteaptă un meci foarte greu, acum sper să fim nou puțin mai buni, mai agresivi și să avem mai multe ocazii de a marca. Dar cel mai mult m-ar bucura o victorie, indiferent cum am juca. Trebuie să jucăm mai bine decât în primul meci cu ei.