Octavian Popescu, „blocat” la FCSB. Gigi Becali, anunț categoric: „Nu e de vânzare!”

De Alexandru Ivan
Publicat: 21.05.2022, 12:30

Octavian Popescu, într-un meci CFR - FCSB 0-1, din sezonul 2021-2022

Octavian Popescu e marele pariu al lui Gigi Becali

Octavian Popescu, într-un meci CFR - FCSB 0-1, din sezonul 2021-2022 / Profimedia

Octavian Popescu va juca la FCSB și în sezonul viitor, după ce Gigi Becali a anunțat că puștiul minune al roș-albaștrilor nu este de vânzare.

Reclamă

Gigi Becali nu vrea să-l vândă acum pe Octavian Popescu pentru că e de părere că poate obține mai mulți bani pentru el în viitor.

Reclamă

Octavian Popescu, „blocat” la FCSB. Gigi Becali: „Nu e de vânzare!”

„Tavi Popescu nu are în acest moment nicio ofertă. El nu e de vânzare, pentru că nu aș putea obține acum ce sumă vreau pentru el. Nu am oferte pentru nimeni”, a spus Gigi Becali, conform digisport.ro.

Cota lui Popescu este de 3 milioane de euro. 9 goluri şi 4 pase decisive şi-a trecut în cont Tavi, în 37 de meciuri din această campanie.

Octavian Popescu (19 ani) a ajuns în atenția presei din Italia. Jurnaliștii din Peninsulă l-au comparat pe puștiul-minune de la FCSB cu Adrian Mutu grație calităților sale ofensive. Italienii sunt siguri că „perla” lui Gigi Becali ar face față cu brio într-unul din cele 5 campionate de top din Europa.

Gigi Becali, avertizat de Sorin Ghionea în legătură cu Octavian Popescu

Latifundiarul din Pipera a spus în repetate rânduri că așteaptă să încaseze o sumă uriașă de pe urma lui Octavian Popescu. Sorin Ghionea nu este de acord cu abordarea lui Becali, despre care spune că nu face decât să-i îngreuneze munca puștiului de 19 ani.

Fostul mijlocaș, care a evoluat pentru „roș-albaștri” în perioada 2002-2010, spune că Toni Petrea și ceilalți jucători trebuie să-l ajute pe Octavian Popescu pentru a se dezvolta în mod corespunzător.

„Sunt jucători cu calitate, nu la sumele exorbitante care se vehiculează. Sau, să dea Dumnezeu să fie, poate nu mă pricep. Pui o presiune enormă pe umerii copilului, financiară, din partea suporterilor, din partea conducerii, din partea tuturor.

El trebuie ajutat, echipa să-l ajute. Cred că autoritatea antrenorului într-un vestiar este foarte, foarte importantă. El te vede cum te pregătești, în ce formă ești, ce probleme ai.”, a spus Sorin Ghionea, pentru playsport.ro

Octavian Popescu este dorit și de Galatasaray și Beșiktaș

Conform turcilor de la Fanatik, aceștia au fost convinși de ce au văzut la jucătorul de 19 ani cotat la 3 milioane de euro. Astfel că între cele două cluburi ar putea urma o luptă pentru transferul „perlei” lui Becali.

Totuși, turcii sunt conștienți și de pretențiile financiare ale lui Gigi Becali. Acesta vorbește momentan de 50 de milioane de euro, dar rămâne de văzut care este prețul pentru care finanțatorul ar renunța la cel mai bun ”produs de export” al FCSB.

Ambele cluburi vin după un sezon ratat, Beșiktaș fiind pe locul 7, iar Galatasaray pe 13, după 36 de etape disputate în Superliga. Acesta este motivul pentru care bașkanii vor fi dispuși să scoată sume mari din conturi pentru a redresa corabia, susține sursa citată.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
17:55

LIVE SCORESorana Cîrstea – Hailey Baptiste se joacă ACUM. Românca debutează la turneul de la Madrid

17:55

Adrian Mutu a dat verdictul în privinţa transferului lui Nicolae Stanciu la Genoa!

17:28

Damac – Al-Nassr LIVE SCORE (19:05). Stanciu și Niță, față în față cu echipa lui Cristiano Ronaldo

17:04

Anunţul lui Carlo Ancelotti despre starea de sănătate a lui Kylian Mbappe, înainte de finala Cupei!

16:43

VideoAntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 22 aprilie

16:38

Giani Kiriță a răbufnit după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2: „Nu ai cum să te prezinți așa în play-off!”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s