Oțelul a transferat un jucător cu zeci de meciuri în Portugalia! Anunțul oficial

Alex Ioniță Publicat: 26 iunie 2025, 22:18

Comentarii
Oțelul a transferat un jucător cu zeci de meciuri în Portugalia! Anunțul oficial

Laszlo Balint, în timpul unui meci / Profimedia

Mijlocaşul ofensiv portughez Andrezinho a semnat un contract pe doi ani de zile cu echipa de fotbal Oţelul Galaţi, a anunţat clubul, joi, pe site-ul său oficial.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Andre Miguel Pinto Lopes, 28 de ani, ”este un fotbalist portughez de atac, cu prestaţii consistente atât în flancurile compartimentului ofensiv, dar şi în linia mediană, ca inter sau pe post de coordonator de joc”, potrivit sursei menţionate. El vine de la CD Santa Clara, club cu care SC Oţelul Galaţi a ajuns la un acord privind transferul său definitiv. Andre Miguel, cunoscut sub apelativul Andrezinho, a semnat un contract valabil de la 1 iulie care îl va ţine la Dunărea de Jos până pe 30 iunie 2027.

Oțelul l-a transferat pe Andrezinho

În sezonul trecut, el a activat sub formă de împrumut la Alverca, grupare din liga a doua lusitană, pentru care a jucat 37 de partide, dintre care 3 în Cupă. A marcat 7 goluri şi a livrat 10 assist-uri. Andrezinho a evoluat şi la alte cluburi portugheze, precum Casa Pia sau Mafra, dar şi la Dunajska Streda, din Slovacia, formaţie pentru care a apărut în preliminariile Europa League, notează agerpres.ro.

În cele 153 de meciuri oficiale disputate până ca acum ca senior, a înscris 21 de goluri şi a oferit 16 pase decisive. În 2024, a reuşit cu CD Santa Clara promovarea în prima ligă. În eşalonul de elită are 18 meciuri disputate.

”Am venit cu toată inima în România, am referinţe foarte bune despre clubul Oţelul şi despre suporterii acestei echipe şi sunt pregătit să dau totul pentru noile mele culori. Mă bucur că mai sunt şi alţi vorbitori de portugheză aici, sper să mă integrez cât mai repede şi să producem fotbalul pe care fanii Oţelului şi-l doresc. Fotbalul cel mai frumos se produce atunci când este jucat cu mii de oameni în tribune, prin urmare abia aştept să întâlnesc pe stadion suporterii noii mele echipe. Forza, Oţelul!”, a declarat Andrezinho, care se află de marţi în cantonamentul de la Braşov.

Reclamă
Reclamă

Tot joi, Oţelul a achiziţionat un fundaş brazilian din Portugalia, pe Christian Kendji Wagatsuma Ferreira “Kazu”, ultima oară legitimat la Gil Vicente.

Oţelul a ajuns la şapte transferuri perfectate în această vară, după mijlocaşul Andrei Ciobanu (Farul Constanţa), fundaşul Răzvan Trif (UTA), atacantul Patrick Fernandes (Maritimo Funchal), tânărul atacant Daniel Sandu (Metaloglobus) şi mijlocaşul Ştefan Bană (Universitatea Craiova).

O nouă plecare de la Oțelul! Neluțu Roșu, OUT de la echipa lui Laszlo Balint

Oficialii celor de la Oțelul au anunțat plecarea lui Neluț Roșu. Contractul mijlocașului de 31 de ani a fost reziliat.

Reclamă

Fost campion al României cu Viitorul, actuala Farul, Neluț Roșu a ajuns la Oțelul în vara anului trecut, de la Dinamo. Reprezentanții clubului din Galați au anunțat despărțirea prin intermediul unui comunicat, publicat pe site-ul oficial.

“SC Oțelul Galați și mijlocașul central Neluț Stelian Roșu, 31 de ani, au ajuns la un acord cu privire la rezilierea contractului scadent în vara anului următor.

Neluț Roșu, sosit în vara anului trecut de la Dinamo București, semna atunci pe doi ani cu gruparea noastră. Crescut la Academia de Juniori a lui CFR Cluj, Roșu a mai activat la Concordia Chiajna, FC Botoșani, apoi la prima echipă a clubului CFR Cluj, dar și la FC Viitorul Constanța, Levski Sofia, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaș, UTA Arad, FC Voluntari și Dinamo București. Campion al României cu Viitorul Constanța în 2017 și câștigător al Cupei României cu CFR Cluj în 2016, mijlocașul central de 31 de ani a apărut în tricoul Oțelului de 20 de ori (19 în Superliga, 1 în Cupa României).

Îi mulțumim pentru perioada petrecută în roș-alb-albastru și îi urăm mult succes!”, au transmis oficialii de la Oțelul.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul în Premier League, în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
15:32

Jannik Sinner îşi continuă “marşul” către o performanţă istorică. Liderul ATP, calificare fără emoţii în sferturi la Madrid

15:02

Gigi Becali, ultimele detalii despre noul antrenor de la FCSB: “El e norocosul”

14:29

VIDEOPittsburgh Penguins “rămâne în viaţă”! Portarul lui Flyers şi-a trimis pucul în propria poartă la golul care a decis meciul

14:29

Barcelona insistă pentru transferul lui Julian Alvarez. Mutarea uriaşă pregătită de catalani

14:16

Kyros Vassaras, delegat de UEFA la semifinala Champions League. Ce rol va îndeplini şeful CCA

14:03

Lovitură pentru U Cluj în lupta la titlu. Cât va lipsi golgheterul Jovo Lukic, după accidentarea suferită la încălzire

1 Antrenorul care i-a spus “Da” lui Gigi Becali şi e gata să semneze cu FCSB: “E deja la Bucureşti” 2 Anunţul UEFA după ce s-a cerut retrogradarea clubului Inter 3 Răzvan Lucescu a făcut anunţul, după ce Mihai Stoica a spus că îl vrea la FCSB: “Am avut oameni puternici ca patroni” 4 Florin Tănase a numit antrenorul pe care îl vrea la FCSB: “A avut rezultate incredibile” 5 Decizia luată de conducerea Rapidului în privinţa lui Gâlcă, după ce giuleştenii au fost umiliţi de Dinamo! 6 „Un nou Calciopoli?!” Ce riscă Interul lui Chivu în acest moment, după scandalul de arbitraj
Citește și