Petrolul – Gloria Buzău 4-0! Dezastru pentru echipa lui Ilie Stan! Pas greșit în lupta pentru salvare

De Alex Ioniță
Publicat: 21.04.2025, 20:05

Gicu Grozav, în timpul unui meci.

Profimedia

Petrolul a dispus luni, pe teren propriu, scor 4-0, de formaţia Gloria Buzău, în ultimul meci al etapei a cincea din play-out-ul Ligii 1.

Reclamă

Ploieştenii au pus în pericol poarta lui Lazar încă din minutele de start, când Valentin Gheorghe şi Jyry au şutat periculos. Aflat la meciul cu numărul 200 în Liga 1, Grozav a deschis scorul cu un gol înscris dintr-un unghi imposibil, în minutul 17.

Reclamă

Petrolul a învins-o pe Gloria Buzău cu 4-0

Acelaşi Grozav a irosit un penalty, în minutul 27, trimiţând slab la poartă, dar Petrolul a încheiat repriza cu avantaj de două goluri după reuşita lui Tidiane Keita, din minutul 43, notează news.ro.

Partea secundă a început cu golul de 3-0 al lui Grozav, din minutul 49, a continuat cu bara buzoianului Alexandru Jipa, din minutul 50, pentru ca Valentin Gheorghe să înscris în minutul 60 şi să stabilească rezultatul final, Petrolul – Gloria Buzău 4-0.

În momentul de față, Ploieştenii au 28 de puncte şi sunt pe locul secund în play-out, la egalitate de puncte cu liderul, Oţelul Galaţi.

Gloria Buzău, al cărui antrenor, Ilie Stan, a bifat jocul 100 ca tehnician în Liga 1 este ultima, a 10-a, cu 16 puncte şi este prima candidată la retrogradarea directă.

Cum au arătat echipele de start:

PETROLUL: Bălbărău – Ricardinho (Ludewig 78), Papp, Huja, D. Radu – Mateiu (M. Bratu 66) – V. Gheorghe (M. Rădulescu 61), T. Keita, Jyry, Grozav (Demirel 79) – Irobiso (I. Răducan 78). ANTRENOR: Mehmet Topal.

GLORIA BUZĂU: D. Lazar – Ciranni, Turda, Dobrosavlevici, De Nooijer (D. Dumitraşcu 66) – Saveljevs (Vito 33), Dr. Albu – Al. Jipa, L. Mihai (I. Gheorghe 66), Benavente – Brobbey Luckassen. ANTRENOR: Ilie Stan

Cartonaşe galbene: Huja 44, Irobiso 78 / Vito 37, L. Mihai 45+1, I. Gheorghe 76, Brobbey Luckassen 82, D. Dumitraşcu 85

Arbitri: Cristian Moldoveanu – Romică Bîrdeş, Alexandru Filip

Arbitri VAR: Iulian Dima – Vlad Băban

Ciprian Panait, antrenor oficial la Petrolul! Mehmet Topal nu are licența PRO

Petrolul şi-a prezentat noul antrenor principal. Ciprian Panait va face parte din staff-ul lui Mehmet Topal, fiind posesor de licenţă PRO.

Tehnicianul turc se va ocupa în continuare de echipă, însă acesta nu are licenţă PRO. Oficialii de la Petrolul era nevoiţi să aducă un antrenor care să aibă o astfel de licenţă, pentru a nu fi sancţionaţi.

Ciprian Panait a fost alesul celor de la Petrolul. Tehnicianul în vârstă de 48 de ani revine în fotbalul românesc după o pauză de 12 ani. Ultima dată, el a fost la Poli Iaşi, în 2013, antrenând în ultimii ani în zona Golfului.

Ciprian Panait a fost alesul celor de la Petrolul. Tehnicianul în vârstă de 48 de ani revine în fotbalul românesc după o pauză de 12 ani. Ultima dată, el a fost la Poli Iaşi, în 2013, antrenând în ultimii ani în zona Golfului.

„Începând de astăzi, Ciprian Panait face parte din staff-ul tehnic al echipei noastre de seniori.

Posesor al Licenței Pro, Panait (48 ani) este născut în Prahova, la Ceptura, și are o experiență bogată ca antrenor principal în fotbalul arab, conducându-le din această postură pe Al-Hilal (Arabia Saudită), Al Raed (Arabia Saudită), Al Batin (Arabia Saudită), Sohar (Oman) sau Al-Kharaitiyat (Qatar). În doi ani consecutivi, 2016 și 2017, Ciprian Panait a câștigat titlul de campion al Arabiei Saudite cu formația U21 a clubului Al Hilal.

În România a activat, în diverse poziții, la mai multe cluburi de primă divizie, la momentul respectiv, precum FCM Bacău, Rapid București, Politehnica Timișoara, FC Vaslui, Ceahlăul Piatra Neamț și CSMS Iași.

Totodată, Ciprian Panait este lector universitar la U.N.E.F.S., doctor în educație fizică și specializat în sportul de performanță. Bun venit, Ciprian Panait!”, a anunţat Petrolul, pe Facebook.

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    10:36

    EXCLUSIVCătălin Chirilă, cu gândul la JO 2028: „Îmi doresc foarte mult aurul olimpic”. Şi-a schimbat din nou antrenorul

    10:32

    Mihai Stoica l-a taxat pe Mihai Popescu, după eliminarea din meciul cu CFR Cluj. Ce a spus despre derby-ul cu Rapid

    10:06

    „Nu ne gândeam să stăm aşa rău”. Cătălin Cîrjan, la pământ după ce Dinamo a fost învinsă de Universitatea Craiova

    9:43

    „Nu-mi lipseşte deloc tenisul”. Rafael Nadal, reacţie fermă după ce a fost premiat la Gala Premiilor Laureus

    9:34

    „Lui Mircea Lucescu îi place”. FRF vrea să-l naturalizeze pe Juri Cisotti. Singurele condiţii puse

    9:07

    Ce a spus Mihai Rotaru despre Mirel Rădoi, după ce Universitatea Craiova a învins-o pe Dinamo

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 4 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 5 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s