Ilie Dumitrescu (57 de ani) l-a lăudat pe tânărul Ricardo Pădurariu (19 ani). Componentul Generaţiei de Aur a spus ce ar trebui să se întâmple cu jucătorul căruia Gigi Becali (68 de ani) i-a pus clauză de reziliere de 30 de milioane de euro.
Ilie Dumitrescu e convins că Pădurariu va putea juca la cel mai ridicat nivel dacă va creşte câteva kilograme în masa musculară. Fostul mare fotbalist român a dat exemplul lui Florinel Coman (28 de ani), care în perioada în care evolua la FCSB şi-a luat un preparator fizic extern. Acesta este şi motivul pentru care Becali a reuşit să îl vândă pe Coman pe o sumă atât de mare. Aceasta a fost iniţial de 5.25 milioane de euro, dar a ajuns la 6.25 milioane euro după ce Al-Gharafa nu a respectat termenul de virare a banilor stipulat în contractul de transfer.
Ilie Dumitrescu a spus ce trebuie să facă Ricardo Pădurariu pentru a evolua la cel mai înalt nivel!
„Tavi Popescu, au trecut niște ani și nu s-a dezvoltat deloc, a rămas la fel. Dacă nu câștigi masă musculară, 4, 5, 6 kilograme într-un an… Nu s-a făcut un program individual. Îți dau ‘n’ exemple.
Până nu s-a dus Coman să facă pregătirea separat, cu un preparator din afara clubului, cred că acum e și pe la echipa națională, nu a ajuns să ia 6 milioane pe el. Cineva în club trebuie să facă lucrurile astea, când ai un jucător de genul ăsta.
Cum îl ai acum pe Pădurariu. Ăsta e un jucător care poate deveni unul dintre cei mai buni fundași stânga, să joace la cel mai înalt nivel, dar trebuie program individual, forță… O să vedem dacă într-un an se dezvoltă.
Vă dau un exemplu: Ianis Hagi, la Fiorentina. De la 66 de kilograme, a ajuns la 72 într-un an. 6 kilograme de masă musculară!”, a spus Ilie Dumitrescu pentru digisport.ro.
Pădurariu a fost lăudat de Gigi Becali după victoria roş-albaştrilor, cu 2-0, cu FC Argeş, dar patronul FCSB-ului l-a criticat după egalul, 2-2, cu Farul. În meciul Sepsi – FCSB 0-0, Pădurariu a fost schimbat la pauză cu Risto Radunovic (34 de ani).
- Marius Şumudică, tot mai departe de CFR Cluj! Varianta de rezervă găsită pentru echipa lui Neluţu Varga
- „Vai de capul meu” Mihai Stoica i-a răspuns lui Victor Angelescu: „Asta poate vedea el din fotoliu”
- Primul jucător care va semna cu CFR Cluj, după anunțul revenirii lui Marius Șumudică. A ajuns în Gruia pentru vizita medicală
- „Nu m-aș panica pentru 2-3 luni de întârziere”. Noi detalii despre stadionul Dinamo, după ce lucrările au fost blocate
- Au ratat transferul jucătorului fost la FCSB și l-au convins pe fotbalistul care a retrogradat cu Dinamo să semneze



































