Reacţia lui Mircea Rednic, după scandalul monstru din FC Argeş – UTA 2-2. Mircea Rednic a cedat nervos în prelungirile partidei, atunci când Adrian Ciobotaru a acordat al treilea penalty pentru FC Argeş.
Imaginile au arătat că Mircea Rednic le făcea semn jucătorilor să iasă de pe teren. Antrenorul arădenilor a negat faptul că a vrut să scoată echipa de pe teren, ci doar a vrut să vorbească cu jucătorii săi.
Reacţia lui Mircea Rednic, după scandalul monstru din FC Argeş – UTA 2-2
”Trebuie să începem de la început, cu primul penalty. Dar eu mă întreb Cojocaru de ce a mai venit la meci, dacă toate deciziile pe care le-a luat au fost proaste. De ce a mai venit?
La toate trei. La primul, a lovit mingea şi dup-aia a fost contact. Noi câte faulturi am avut şi nu s-au dat? Şi la Postolachi. L-a omorât, în faţa lui.
Poate pot să îmi reproşez că am avut ocazii şi că puteam face diferenţa.
Echipa asta este vânată. (n.r. – dacă a fost penalty în minutul 90+6) În niciun caz, a fost un duel. Strigau de pe margine: minge lungă, cădeţi. Înseamnă că ştiau ceva, de se juca aşa. Se aşteptau. Urlau de pe margine: VAR-ul, VAR-ul.
Nu am vrut să scot echipa de pe teren. Am vrut să retrag jucătorii, să vorbesc cu ei. Ce rost avea? Pierdeam cu 3-0. Aşa, am făcut un egal.
N-ai ce să le spui jucătorilor. Plâng. Aveau primă de joc. Era şi salariul în funcţie de victorie. Şi noi nu ne luăm banii, echipa. Da, îşi luau salariul meritat.
Nu poţi să pierzi în halul ăsta, cu trei penalty-uri. Prea uşor. Aşa ceva n-am văzut. Noi, că venit VAR-ul, am terminat fotbalul.
Vreau să vorbesc doar despre meciul de astăzi. Cojocaru nu trebuia să mai vină, deciziile sale toate au fost proaste”, a declarat Mircea Rednic, la finalul partidei, conform orangesport.ro.
Verdictul specialistului, după ce FC Argeş a primit 3 penalty-uri cu UTA
Fostul arbitru, Marius Avram, a dat verdictul în legătură cu cele 3 penalty-uri primite de FC Argeş. Acesta a spus că toate cele 3 decizii au fost corecte.
“Se vede foarte clar, un fault evident. Un atac întârziat al adversarului. L-a luat cu fulgi cu tot, este un fault clar. Un atac imprudent.
La al doilea penalty, foarte foarte clar. I-a dat efectiv un şut în pulpă adversarului. Este, la fel, un fault foarte clar!
Al treilea este genul de fază în care doi jucători sar la cap. Fundaşul celor de la UTA l-a lovit cu fruntea direct în partea din spate al capului. Este un penalty clar. Foarte bine că a fost chemat de VAR. Se vede că sare drept, loveşte mingea şi apoi apare fundaşul şi îl loveşte în cap. Este penalty clar“, a declarat Marius Avram la digisport.ro.
- Reacţia lui Mircea Rednic, după scandalul monstru din FC Argeş – UTA 2-2
- Mircea Rednic a cedat nervos în prelungirile partidei
- Mexic - Africa de Sud, meciul de deschidere de la Cupa Mondială, joi de la 22:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Ceremonia de Deschidere a Cupei Mondiale 2026 e azi (20:30, Antena 1 şi AntenaPLAY)
- OFICIAL | Nuno Campos a fost prezentat la Dinamo: “Un club cu istorie”. Ce obiective are la echipă
- Jovan Markovic a bătut palma! Echipa din Liga 1 la care va evolua fostul atacant de la Universitatea Craiova
- Dinamo poate pierde alţi doi titulari de bază. Anunţul lui Andrei Nicolescu: “Discuţii deschise”
- A plecat de la FCSB şi a semnat cu altă echipă din Liga 1: “Face pasul în primul eşalon”
- Prima adversară a FCSB-ului din această vară! Când are loc primul amical din Olanda



































