Suma încasată de Dorinel Munteanu după ce a fost demis de la Sepsi după doar 40 de zile
Publicat: 1.05.2025, 11:28.
Dorinel Munteanu a fost demis de la Sepsi după numai 40 de zile. Laszlo Dioszegi a luat decizia pentru a aduce un şoc la echipa care, sub comanda lui Munti, acumulase doar un punct în cele cinci etape disputate în play-out.
La limita retrogradării, finanţatorul de la Sepsi a avut o discuţie cu Dorinel şi cei doi au ajuns la un numitor comun legat şi de suma pe care să o încaseze fostul antrenor al Oţelului după demitere.
Suma primită de Dorinel Munteanu după despărţirea de Sepsi
Dorinel Munteanu nu a avut parte de o primă de instalare la Sepsi, dar Laszlo Dioszegi i-a garantat acestuia că va primi salariul pentru trei luni în avans, până în luna iulie, conform prosport.ro.
Astfel, Dorinel Munteanu va primi de la Sepsi puţin peste 50.000 de euro. Decizia despărţirii a fost influenţată, în primul rând, de jucătorii lui Sepsi. Aceştia s-au plâns patronului că nu au pregătirea fizică necesară pentru a respecta indicaţiile lui Dorinel Munteanu.
Laszlo Dioszegi: „Jucătorii au spus că nu sunt pregătiţi fizic”
Patronul celor de la Sepsi a recunoscut şi că pregătirea din această iarnă, din cantonamentul din Antalya, a fost un eşec, şi crede că Dorinel Munteanu ar fi putut reuşi la Sepsi dacă ar fi avut suficient timp la dispoziţie:
„Cuţitul a ajuns la os. Din şase meciuri în play-out avem un singur punct. A trebuit să acuzăm un şoc la echipă, să vedem ce mai putem să reparăm. Eu cred că nu a avut timp. Cred că Dorinel Munteanu e un antrenor foarte bun. Dacă are timp şi pregăteşte jucătorii cum vrea el, sunt sigur că are rezultate bune.
Din păcate, a avut o singură lună la dispoziţie şi jucătorii sunt foarte slab fizic. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Cantonamentul din Antalya nu a fost reuşit. Jucătorii au spus şi ei acum că nu sunt pregătiţi fizic şi că nu pot să respecte ce le cere domnul Dorinel Munteanu. Ei au zis că pur şi simplu nu sunt pregătiţi din punct de vedere fizic şi că nu pot face faţă.
Dorinel este un om foarte corect şi am strâns mâna. Chiar el a zis după meciul cu Oţelul că se gândeşte şi el să plece. A fost o decizie foarte grea pentru mine, dar eu cred că e o decizie foarte corectă în momentul de faţă. Dacă mai aşteptăm o săptămână sau două, poate că după e prea târziu”, a declarat Laszlo Dioszegi, în exclusivitate pentru Antena Sport.