„Sunt pe minus zeci de milioane!”. Neluţu Varga nu ţine cont de scuzele lui Dan Petrescu: „Asta e o vrăjeală!”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 19.09.2022, 20:59
Neluţu Varga a avut o nouă reacţie dură şi a precizat că nu ţine cont de scuzele lui Dan Petrescu. Patronul lui CFR Cluj a răbufnit din cauza rezultatelor sub aşteptări înregistrate de echipa care a câştigat ultimele cinci titluri în România.
Omul de afaceri a avut un discurs total neaşteptat cu o zi înainte de întâlnirea decisivă cu Dan Petrescu. „Noi și când luam titlul era pagubă”, a fost răspunsul avut de Neluţu Varga după declaraţiile făcute de „Bursuc” la conferinţa de presă.
Neluţu Varga nu ţine cont de scuzele lui Dan Petrescu: „Asta e o vrăjeală!”
Fanii lui CFR Cluj i-au cerut demisia lui Dan Petrescu. Ardelenii s-au făcut de râs în Conference League, acolo unde au remizat cu Ballkani (1-1) şi au pierdut cu Sivasspor (0-1).
„Echipa joacă foarte urât, a pierdut cu echipe foarte slabe. Mă așteptam ca în Conference League să facă niște puncte până acum. Să vină să-mi explice situația reală, care este problema echipei de nu joacă la nivelul așteptărilor. Să nu vină să-mi povestească numai că el a jucat, dar arbitrii l-au furat. Asta e o vrăjeală! Eu nu mai admit asemenea prostii!
Eu nu l-am dat afară, nici nu m-am gândit la asta. Va fi o discuție decentă. Nu e cazul de divorț. Nu pot să vă spun așa, pentru că nu am făcut un calcul la virgulă, dar cert e că nu și-a acoperit bugetul. Deocamdată sunt pe minus, pe minus cu zeci de milioane. Nu cu un milion, două. El nu mi-a făcut nicio bucurie! Mai mult de faptul că a luat titlul și atât. La noi și când luam titlul era pagubă. Dacă dorește să plece, să renunțe la clauza pe care o are. Aștept campionatul și accederea în primăvara europeană!”, a declarat Neluţu Varga, potrivit sport.ro.
Cristi Balaj a dezvăluit că, în cazul în care Dan Petrescu nu va mai continua la CFR Cluj, în locul său va deveni antrenor principal Alin Minteuan. 400.000 de euro este clauza de reziliere a lui Petrescu.
Petrescu, conferinţă incendiară la CFR
Dan Petrescu a susţinut o conferinţă de presă incendiară, înaintea meciului cu FC Argeş. „Bursucul” a criticat pe toată lumea şi a anunţat că va avea marţi o întâlnire decisivă cu patronul Neluţu Varga.
„Nu înţeleg de unde vine această presiune. Când am revenit la echipă, am fost rugat să se reducă bugetul. Am scăpat de jucătorii cu salarii mari şi care nici nu jucau prea bine şi nici nu făceau nimic pentru club. Am luat jucători liberi de contract, cu salarii la jumătate, poate chiar mai mici.
Am redus şi bugetul, am câştigat campionatul, am ajuns şi în grupele Conference League şi dacă în grupe vine un arbitru şi nu îmi dă gol şi trei penalty-uri, ce pot să fac? Nu e corect. Toată lumea poate striga ce vrea. Rezultatele vorbesc pentru mine de când am venit.
Noi nu am cheltuit milioanele altor echipe care sunt în spate. În condiţiile actuale, nu se mai poate continua. Clubul trebuie să mă susţine. Eu vorbesc în faţă, nu pe la spate. L-am sunat pe patron şi i-am spus să ne vedem după meciul cu Piteşti, pentru că sunt bărbat eu. Indiferent ce se va întâmpla, voi rămâne cel mai bun antrenor din istoria clubului. Nu o să schimbe nici peste o mie de ani. Sunt mândru de ce am făcut, nu mi-e frică de nimeni. Nimeni nu poate face ce am făcut eu la CFR Cluj. Eu mai am contract.
Dacă cineva vrea să nu mai stau, să-mi zică. Nu e o problemă. Eu vreau să continui la CFR. Pentru un meci pierdut acasă, se schimbă valoarea mea? Am dat noi pe cineva un milion de euro? Am dat noi 3 milioane de euro, cum au dat alţii? Alţii, care vor răul clubului, se infiltrează şi fac rău clubului. Şi ceilalţi fac ca ei.
Lasă să piardă campionatul CFR dacă sunt proşti. Asta fac acum, sunt proşti toţi de aici, că pierdem campionatul. Dacă sunt inteligenţi, ei văd şi ştiu cine e antrenorul Dan Petrescu. Ştiu cine e omul Dan Petrescu. Nu ţin de banii de la CFR. Vreau să mă întâlnesc marţi cu patronul. Eu pentru el am venit. A venit după mine în China. Dacă plec, după o lună iar mă sună. Am mai văzut filmul ăsta.
Nu am prieteni în fotbal. Doar pe Hagi îl am. Să îmi spună dacă mă mai vrea sau nu. Dacă nu are încredere în mine, de ce să mai stau aici? Peste tot, îi aduc şi îi dau afară, la Craiova, la FCSB. Îi ia şi îi dă afară pe toţi. Să facă aşa şi aici, dacă aşa vor şi se simt bine”, a spus Petrescu, la conferinţa de presă.
- Neluţu Varga, atac fără precedent la Dan Petrescu
- Finlanda – România e vineri pe Antena 1 şi AntenaPLAY, de la 21:45
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY