U Cluj – Rapid 0-3. Echipa lui Cristiano Bergodi s-a dezlănțuit. Giuleștenii, show total la Mediaș

Alex Masgras Publicat: 23 iulie 2023, 23:24

Comentarii
U Cluj – Rapid 0-3. Echipa lui Cristiano Bergodi s-a dezlănțuit. Giuleștenii, show total la Mediaș

Marko Dugandzic se bucură după un gol marcat în Liga 1 / Hepta

U Cluj – Rapid 0-3, în a doua etapă a Ligii 1. Jucătorii lui Cristiano Bergodi au dominat copios partida de la Mediaș și nu le-au dat nicio șansă „șepcilor roșii”. Odată cu această victorie, Rapid a ajuns, provizoriu, pe locul al 4-lea în prima ligă a României.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Echipa de sub podul Grant a reușit să marcheze încă din prima repirză, în minutul 45, prin golgheterul sezonului trecut, Dugandzic. În a doua parte a partidei de la Mediaș, Vătăjelu a fost protagonistul unui moment cum rar se vede în fotbalul profesionist. Acesta a înscris în propria poartă după o centrare a giuleștenilor. Scorul final al partidei a fost stabilit în minutul 73, atunci când Papeau a înscris cu un șut puternic în poarta echipei lui Toni Petrea.

LIVE TEXT U Cluj – Rapid 0-3

Min 90+6: Final de meci la Mediaș

Min 72: Gol Rapid! A marcat Papeau, cu un șut puternic care a ajuns în poarta lui Gorcea

Min 62: Gol pentru Rapid! Vătăjelu a înscris în propria poartă

Reclamă
Reclamă

Min 59: O nouă ocazie pentru Rapid! Funsho a trimis balonul peste poartă.

Min 52: Ocazie pentru Rapid! Funsho a trimis un șut puternic pe lângă poartă.

Min 46: A început a doua repriză

Reclamă

Min 45+3: Pauză la Mediaș

Min 45: Gol pentru Rapid! A marcat Dugandzic, după ce șutul acestuia a fost deviat în poarta echipei lui Toni Petrea

Min 40: Ocazie pentru Rapid! Funsho a șutat din afara careului, după o cursă impresionantă, dar balonul a trecut pe lângă poarta lui Gorcea

Min 17: Ocazie pentru Rapid! Iulian Cristea a deviat pe lângă poartă mingea centrată de Cătălin Cîrjan

Min 9: Ocazie pentru U Cluj! Chipciu a trimis mingea pe lângă poartă, după o lovituă de la colț

Min. 1: A început partida.

U Cluj – Rapid LIVE TEXT, ora 21:30. Giuleştenii merg la Mediaş pentru meciul cu “şepcile roşii”. Echipele de start

U CLUJ: Gorcea – Dimitrov, Miron, Mitrea, Vătăjelu – Bic, Bordeianu – Chipciu (cpt.), Nistor, I. Stoica – Popadiuc

REZERVE: Iu. Chirilă, Oancea, Pițian, I. Filip, Perianu, Hofman, Tescan, Calcan, D. Popa

ANTRENOR: Anton Petrea

RAPID: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, I. Cristea, Braun – Oaidă, Albu, Papeau – Bamgboye, Dudgandzic, Cîrjan

REZERVE: Drăghia – P. Iacob, Morais, Kait, Emmers, Pănoiu, Costache, Al. Ioniță II, Al. Stan

ANTRENOR: Cristiano Bergodi

Ambele echipe vin după rezultate de egalitate în prima etapă a nouli sezon. Dacă U Cluj a remizat pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti, scor 1-1, Rapid a terminat la egalitate duelul de pe teren propriu cu Sepsi, meci în care covăsnenii au avut un gol anulat de VAR. Sepsi a înscris, dar reuşita lui Ştefănescu a fost anulată în minutul 67.

Sezonul trecut, Rapid şi U Cluj s-au întâlnit de două ori. Mai întâi, în luna august a sezonului trecut, Rapidul a câştigat duelul de pe Giuleşti cu 1-0. Următoarele două partide, din Cupa României şi din Liga 1, ambele pe Cluj Arena, s-au încheiat la egalitate, scor 0-0.

Ambele echipe au antrenori noi în acest sezon. Dacă la U Cluj a venit Toni Petrea, pe banca celor de la Rapid se află Cristiano Bergodi, cel care l-a înlocuit pe Adrian Mutu pe banca tehnică, cu câteva zile înainte de debutul în noul sezon. Înainte de a pleca de la Sepsi, Cristiano Bergodi a învins-o pe U Cluj în ultimul act al Cupei României din sezonul trecut.

Echipele de start:

U CLUJ: Gorcea – Dimitrov, Miron, Mitrea, Vătăjelu – Bic, Bordeianu – Chipciu (cpt.), Nistor, I. Stoica – Popadiuc

REZERVE: Iu. Chirilă, Oancea, Pițian, I. Filip, Perianu, Hofman, Tescan, Calcan, D. Popa

ANTRENOR: Anton Petrea

RAPID: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, I. Cristea, Braun – Oaidă, Albu, Papeau – Bamgboye, Dudgandzic, Cîrjan

REZERVE: Drăghia – P. Iacob, Morais, Kait, Emmers, Pănoiu, Costache, Al. Ioniță II, Al. Stan

ANTRENOR: Cristiano Bergodi

Stadion: Gaz Metan – Mediaș
Arbitru: Iulian Călin / A1: Ferencz Tunyogi; A2: Valentin Dumitru
Arbitru VAR: Cătălin Popa / Arbitru AVAR: Robert Avram

Cristiano Bergodi, înainte de U Cluj – Rapid: “Nu suntem la 100%”

Cristiano Bergodi, antrenorul celor de la Rapid, a prefaţat duelul cu U Cluj la conferinţa de presă. Antrenorul italian a recunoscut că echipa sa nu se află la 100% din punct de vedere fizic, acest lucru fiind observat în repriza secundă a meciuli cu Sepsi:

“Un meci dificil împotriva unei echipe cu mare experiență, pe unii jucători ai lor i-am antrenat, îi cunosc foarte bine. Vrem să luăm trei puncte. Ne-am pregătit bine.

Stăm binișor din punct de vedere fizic, în a doua repriză a meciului cu Sepsi am căzut puțin, dar în această perioadă e normal, nu e ușor să fii la 100% la primul meci.

Săptămâna aceasta am lucrat din toate punctele de vedere. Am schimbat sistemul de joc, încet-încet ne îmbunătățim. N-o să auziți niciodată de la un antrenor că echipa nu e pregătită. În acest moment nu suntem la 100%, dar am lucrat la asta.

Băieții au fost receptivi, încercăm să ne așezăm bine pe teren, să lucrăm pentru a crește nivelul acestei echipe. Îmi trebuie o lună, 4-5 meciuri, pentru a implementa ideile și ceea ce vreau eu să jucăm. Dar sunt încrezător, există calitatea necesară pentru a juca bine”, a declarat Cristiano Bergodi, potrivit digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine ar trebui să formeze cuplul de fundaşi centrali la naţionala României pentru meciul cu Turcia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Citește și