UTA Arad – Rapid, primul meci din etapa cu numărul 4 a Ligii 1, va începe la ora 21:00 și va fi transmis în format LIVE TEXT pe AS.ro și în aplicația Antena Sport.
Echipa pregătită de Daniel Pancu se află în fruntea clasamentului, alături de FCSB, ambele cu câte 7 puncte, diferența fiind făcută de golaveraj în favoarea roș-albaștrilor. De partea cealaltă, situația este mult mai complicată în tabăra „Bătrânei Doamne”, care are un singur punct după primele trei etape ale acestui sezon.
UTA Arad – Rapid LIVE TEXT (21:00)
Rapid a câștigat primele două meciuri de pe teren propriu din actuala stagiune, cu Sepsi (1-0) și CFR Cluj (3-1), însă nu a reușit să se impună la Botoșani (1-1), acolo unde a fost egalată în primul minut al prelungirilor.
Singurul punct obținut de echipa lui Adrian Mihalcea a venit în etapa a doua, pe teren propriu, cu Oțelul Galați, într-un meci încheiat la egalitate, scor 2-2. În deplasare a pierdut ambele meciuri disputate până acum, 0-4 cu Universitatea Craiova și 0-1 cu FC Voluntari.
Echipele probabile în UTA Arad – Rapid
- UTA (4-2-3-1): Gorcea – A. Dorobanțu, Benga, Pospielov, Padula – Sota, Odada – Tzionis, A. Roman, Pitu – M. Coman
Rezerve: Tordai – Bădescu, Abdallah, Ouaneh, Sinani, Țăroi, Papeau
Antrenor: Adrian Mihalcea - Rapid (4-3-3): Aioani – D. Ciobotariu, Pașcanu, Kramer, Sălceanu – Grameni, Vulturar, Bubanja – Moruțan, Kodor, Al. Dobre
Rezerve: Ungureanu, Petrila, Senciuc, C. Ignat, Graovac, Niculcea, A. Șucu, Celik, El Sawy, Kamara, Jambor, Burmaz, Onea, Cr. Manea
Antrenor: Daniel Pancu
- Rivala FCSB negociază transferul lui Denis Drăguş! Marius Şumudică, anunţ bombă!
- Ioan Varga este aşteptat să investească la UTA Arad: „Suntem deschiși la discuții”
- Ce se întâmplă cu transferul lui Ștefan Baiaram: „5-6 milioane de euro”
- Marius Șumudică a făcut anunțul, după oferta lui Neluțu Varga de a reveni la CFR Cluj: „Este un mare atu”
- Adrian Ilie, sfat prețios pentru Denis Drăguș! Ce spune despre un transfer la FCSB: „El are un nivel mai bun”


































