Lovitură uriaşă reuşită de CSA Steaua! Ordinul publicat în Monitorul Oficial care o ajută să primească drept de promovare în Liga 1

De Antena Sport
Publicat: 3.11.2022, 16:57

Daniel Opriţa, antrenor CSA Steaua

Lovitură uriaşă reuşită de CSA Steaua. Poate spera la promovarea în Liga 1

CSA Steaua, lovitură importantă / Colaj Hepta

Vestea momentului în fotbalul românesc. Lovitură uriaşă reuşită de CSA Steaua, care îi poate asigura drum liber spre Liga 1. Ordinul a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Reclamă

Liderul din Liga 2 nu are drept de promovare, dar conducători clubului au modificat regulamentul intern. De acum va fi acceptată asocierea cu ”terțe persoane juridice, publice sau private”, exact criteriul pe care nu îl îndeplinea până acum în încercarea de a ajunge pe prima scenă a fotbalului românesc.

Reclamă

Lovitură uriaşă reuşită de CSA Steaua. Poate spera la promovarea în Liga 1

Ordinul a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, dar sunt şanse mici ca CSA să poată primi dreptul de a promova încă din acest sezon.

Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” se poate asocia, cu avizul consultativ al Colegiului Ministerului Apărării Naționale, cu terțe persoane juridice, publice sau private, în vederea constituirii unei asociații fără scop patrimonial, având ca obiect participarea la competiții sportive”, se arată în Monitorul Oficial.

Ordinul a fost semnat de fostul ministru al Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, înainte de a-şi da demisia din funcţie. Cel mai probabil, CSA Steaua va putea începe viitoarea ediţie de campionat cu drept de promovare. Astfel, din vara anului 2024 „militarii” ar putea juca în Liga 1.

Gigi Becali îi cântă prohodul lui CSA Steaua

Gigi Becali îi cântă prohodul lui CSA Steaua după ce a primit asigură de la Marcel Colacu că FCSB va fi primită în Ghencea. Patronul vicecampioanei României aşteaptă să vadă cine va fi numit Ministrul Apărării.

Latifundiarul din Pipera este convins că, dacă FCSB va primi dreptul de a juca meciurile de „acasă” pe Stadionul Steaua, toţi fanii din Peluza Sud îi vor fi din nou alături.

Finanţatorul lui FCSB a dezvăluit şi care este principalul motiv pentru care s-a răzgândit şi îşi doreşte să se „mute” pe arena care a costat 100 de milioane de euro şi care are o capacitate de 31.254 de locuri.

Am vorbit și eu cu el (n.r. Marcel Ciolacu) și mi-a spus că o să revină echipa pe Ghencea. Acum, să vedem. Dumnezeu le aranjează pe toate, le orânduiește ușor, ușor. Dacă o să vină și un Ministru al Apărării care să respecte dreptatea, ca Tudose (n.r. Mihai Tudose), atunci e foarte posibil.

Știu că în trecut am zis că nu o să duc echipa pe Ghencea chiar dacă o să am voie, pentru că nu vreau să mă cert cu suporterii, dar acum sunt convins că nu va mai fi o mare problemă. De ce? Pentru că cei rămași acolo la CSA se vor îndrepta și ei din nou spre noi. Nu vreau să comentez mai mult, să fie toată lumea sănătoasă”, a reacţionat Gigi Becali pentru prosport.ro.

Dinamo poate evolua în Ghencea, însă FCSB a primit interzis

Dinamo poate evolua pe arena din Ghencea, însă FCSB a primit interzis din partea lui Florin Talpan. Acesta nu exclude varianta ca trupa lui Ovidiu Burcă să-și dispute meciurile din Liga a 2-a pe terenul rivalilor roș-albaștrii.

Florin Talpan și oficialii de la FCSB se află în plin proces pentru palmaresul Stelei. Decizia a fost amânată pentru luna martie, după recursul judecat joi.

La finalul întâlnirii din instanță, Florin Talpan a declarat că FCSB nu poate evolua pe arena din Ghencea, în ciuda dorinței lui Gigi Becali. Juristul de la CSA Steaua susține că, până la soluționarea procesului, trupa roș-albastră din Liga 1 va avea interzis în Ghencea.

Totodată, Talpan nu exclude varianta ca un alt club să evolueze pe stadionul celor de la Steaua. Astfel, acesta a declarat că rivalii de la Dinamo au porțile deschise în Ghencea!

FCSB pe Ghencea? Nu se pune problema de aşa ceva. Domnul ministru nu poate să decidă împotriva hotârărilor pronunaţe de istanţă. Atât timp căt există litigii, din punct de vedere legal, nu există aşa ceva.

Până când nu se soluţionează toate dosarele, nu se va întâmplă nimic. Deci dacă in perioadă asta un alt club face cerere să joace un meci în Ghencea, se poate. De ce să nu joace Dinamo în Ghencea? Dacă solicită lucrul acesta şi este stadionul liber, se poate, normal”, a declarat Florin Talpan, pentru Orange Sport.

Reclamă
Recomandări

Reuşeşte FCSB să o învingă şi pe PAOK în Europa League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

18:46

Poli Iași – U Cluj 1-0! Prima înfrângere a sezonului pentru liderul Ligii 1! Săndoi continuă seria rezultatelor pozitive

18:41

Italienii s-au convins de Horaţiu Moldovan, după al treilea meci ca titular la Sassuolo! Nota primită

18:17

Erling Haaland ar putea rata următorul meci al lui Manchester City! Anunţul lui Pep Guardiola, după 1-1 cu Newcastle

18:16

O echipă din Premier League a stabilit un record istoric! A ajuns la al 3-lea meci consecutiv cu gol marcat în primul minut

17:53

Cole Palmer e uriaș! A marcat 4 goluri în prima repriză din Chelsea – Brighton și a stabilit un record uluitor

17:49

LIVE TEXTCFR Cluj – UTA 0-0. Dan Petrescu și Mircea Rednic caută victoria în Gruia

1 FotoFiul lui Ion Ţiriac a împlinit 48 de ani şi a primit o declaraţie de dragoste de la Sorana Cîrstea. Imagine rară: „Favoritul!”s 2 VIDEOCalificările din Marele Premiu din Singapore au fost în direct pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY! Lando Norris, pole-positions 3 FotoIubita lui Ionuţ Radu s-a dezbrăcat de inhibiţii! Francesca Cuccuru a avut o apariţie răvăşitoare: „Ilegal de frumoasă!”s 4 VIDEOBoavista – Benfica 0-3, în AntenaPLAY! „Vulturii” au urcat pe podium cu o victorie spectaculoasăs 5 VIDEOLando Norris a câștigat cursa din Marele Premiu de Formula 1 din Singapore, care a fost în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY!s 6 FotoMihaela Cambei, uimită de gestul uriaş al lui Ion Ţiriac! Răsturnare de situaţie: „Era vorba de David Popovici”s

5 zodii cu un horoscop bun pe 27 septembrie 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

6 afirmații care atrag dragostea în viața ta, în funcție de zodie

Citește și