Daniel Pancu i-a atacat pe Vlad Chiricheş şi Alexandru Maxim: „Fără motivaţie, fără tragere de inimă, e chiar mult mai bine să se retragă”
De Dan Roșu
Publicat: 9.06.2022, 13:32
Daniel Pancu i-a atacat pe Vlad Chiricheş şi Alexandru Maxim, cei doi care au vrut în două rânduri, în 2022, să se retragă din naţionala României. De fiecare dată, Edi Iordănescu i-a convins să rămână.
Vlad Chiricheş a trecut prin momente foarte grele atât în timpul meciului cu Muntenegru, când a greşit la ambele goluri încasate de România, cât şi la final, când a fost înjurat ca la uşa cortului de fanii tricolorilor.
Daniel Pancu i-a atacat pe Vlad Chiricheş şi Alexandru Maxim
„Se tot întâmplă lucrurile astea. Şi în sezonul trecut au fost jucători care au făcut asta. Fără motivaţie, fără tragere de inimă, e chiar mult mai bine să se retragă. La naţională, e important să joci cu inima.
E o presiune foarte mare la echipa naţională. Pe un jucător de valoare, criticile îl fac să devină mai puternic, nu să renunţe. Parcă eram mai uniţi. Pe noi ne întăreau aceste critici”, a spus Daniel Pancu, la Super Neatza cu Răzvan și Dani.
Daniel Pancu, despre situaţia echipei naţionale
Pancone a vorbit şi despre situaţia fotbalului din România. Fostul atacant e conştient că dispariţia echipelor româneşti din grupele cupelor europene afectează şi forma echipei naţională. CFR e singurul club care a prins grupele de Conference League.
„Nu e neapărat slabă, într-adevăr e poziţia asta în clasamentul FIFA, sunt rezultatele din ultimii ani care nu sunt cele dorite. Eu nu-i văd aşa de slabi. Pasul făcut de la echipa de tineret la cea mare ne aşteptam să fie mai rapid, dar e mai greoi. Rezultatele ale din Italia nu sunt întâmplătoare.
Cred în talentul fotbaliştilor români, într-adevăr, nu mai avem jucători la echipe de top din Europa, nu mai avem jucători care să joace în competiţiile europene. Nici campionatul României nu ne mai oferă această posibilitate de a juca în grupe. Doar CFR ajunge acolo, restul echipelor sunt eliminate în tururi preliminare şi asta se simte.
Echipe gen Armenia, Macedonia, au jucători la echipe bune din ligi de top 5 din Europa. La noi, Stanciu e prin China, Ianis e accidentat, Man e accidentat. Cu toţi jucătorii în formă, cu o organizare foarte bună care vine din partea antrenorului, eu încă sunt optimist că ne putem califica la un turneu final”, a mai spus Pancone.
Hai, România! În fiecare zi. Ce meciuri transmite Antena 1 din luna iunie
Antena 1 a cumpărat drepturile pentru meciurile echipei naţionale de fotbal a României pentru următorii 6 ani. Primele partide sunt programate în luna iunie, când echipa antrenată de Edi Iordănescu dispută partidele din Nations League, într-o grupă cu Bosnia, Finlanda şi Muntenegru.
Două meciuri în luna iunie şi unul în luna septembrie din grupa 3 a Ligii B UEFA Nations League sunt programate pe Antena 1, duelurile de foc cu Bosnia în deplasare şi întâlnirea tur-retur cu Finlanda.
Programul partidelor transmise de Antena 1
Cele mai tari meciuri ale naționalei României vor fi în direct pe Antena 1. Edi Iordănescu are ca obiectiv clasarea pe unul dintre primele două locuri în grupă și calificarea selecționatei noastre la EURO 2024.
- 11 iunie 2022, 21:45: ROMÂNIA – Finlanda
- 23 septembrie 2022, 21:45: Finlanda – ROMÂNIA
- Daniel Pancu i-a criticat pe Chiricheş şi Maxim
- România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Marele Premiu de la Abu Dhabi e live în AntenaPLAY, în perioada 6-8 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY