„S-a umplut paharul” Premierul din Kosovo i-a vizitat pe jucătorii lui Franco Foda după scandalul de la meciul cu România şi îi susţine necondiţionat pe aceştia!

Publicat: 17.11.2024, 20:15.

Premierul kosovar Albin Kurti şi naţionala kosovară

Premierul kosovar Albin Kurti s-a întâlnit cu jucătorii naţionalei kosovare după scandalul de la România - Kosovo

Premierul Albin Kurti, în centru, alături de naţionala kosovară / captura video Facebook Albin Kurti

Premierul din Kosovo, Albin Kurti, s-a întâlnit cu jucătorii naţionalei lui Franco Foda duminică şi a transmis că îi susţine pe aceştia.

Reclamă

Albin Kurti a folosit aceeaşi retorică a lui Foda şi a jucătorilor săi, vorbind de „rasism”, în condiţiile în care pe Arena Naţională nu a fost nicio scandare rasistă.

Reclamă

Premierul kosovar i-a felicitat pe jucătorii lui Franco Foda pentru atitudinea lor de la meciul cu România

Albin Kurti a transmis că guvernul din Kosovo va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca „UEFA şi FIFA să îi pedepsească pe vinovaţi”. În prelungirile meciului România – Kosovo, transmis de Antena 1 şi în AntenaPLAY, la îndemnul căpitanului lor Amir Rrahmani, jucătorii kosovari au părăsit terenul fără să primească acceptul arbitrului central. Kosovarii au ieşit rapid de pe teren, totul durând numai 30 de secunde.

Jucătorii naţionalei României au rămas pe teren în frig, aşteptând reluarea partidei. În ciuda insistenţelor oficialilor şi ale arbitrului întâlnirii, danezul Morten Krogh, jucătorii kosovari au refuzat să iasă pe gazon şi să încheie pe teren partida. În aceste condiţii, danezul Morten Krogh a fluierat finalul meciului fără ca jucătorii kosovari să fie pe teren.

Regulamentul prevede ca România să câştige acest meci cu 3-0. FRF, prin Andrei Vochin, care este consilierul preşedintelui Răzvan Burleanu, a transmis că documentele pentru cazul de la UEFA vor fi trimise luni de către partea română. Vochin a precizat că o decizie ar putea fi luată într-o săptămână-două. Totodată, el a subliniat că singura decizie normală este ca România să câştige la masa verde, cu 3-0.

Este o plăcere și o onoare să vă întâlnesc astăzi. În primul rând, vreau să vă felicit pentru jocul excelent pe care l-ați făcut la București, unde ați dominat pe teren, și, în același timp, vreau să îmi exprim solidaritatea totală față de atitudinea pe care ați avut-o acolo”, le-a transmis premierul kosovar jucătorilor lui Franco Foda, potrivit telegrafi.com.

„Când aceste lucruri se întâmplă într-o țară care nu ne recunoaște, totul devine și mai dificil”

Premierul kosovar a vorbit, în continuare, de „atacuri inacceptabile”, în condiţiile în care jucătorii lui Franco Foda nu au fost jigniţi nici de fotbaliştii României şi nici de fani. Suporterii români au fost provocaţi de jucătorii kosovari. Mai mult, unii dintre fotbaliştii lui Franco Foda le-au arătat semne obscene fanilor români.

Nu este pentru prima dată când ni se întâmplă asta. Scandări jignitoare împotriva lui Kosovo și a albanezilor, scandări rasiste împotriva jucătorilor noștri și împotriva kosovarilor, scandări care au mai avut loc și în trecut.

Acum s-a umplut paharul. Nu mai este loc pentru astfel de atacuri denigratoare care sunt inacceptabile într-o lume civilizată. Când aceste lucruri se întâmplă într-o țară care nu ne recunoaște, totul devine și mai dificil.

Guvernul Republicii Kosovo va face totul pentru a continua lupta în zona de politică internațională și diplomatică, dar și în ceea ce privește aspectul legal, astfel încât UEFA și FIFA să îi pedepsească pe vinovați”, a mai spus premierul kosovar Albin Kurti.

Kurti i-a mulţumit lui Amir Rrahmani, căpitanul lui Kosovo, care a scos echipa de pe teren, şi l-a felicitat pe acesta. „Este o atitudine bazată pe principii, o atitudine corectă și utilă, atât pentru Kosovo, cât și pentru fotbal și orice cetățean al țării noastre, care s-a simțit reprezentat de declarațiile și atitudinea căpitanului Amir Rrahmani, pe care îl felicit și îi mulțumesc din inimă”, a mai transmis premierul kosovar, potrivit sursei citate.

FRF, comunicat oficial după scandalul de la meciul cu Kosovo

FRF a emis un comunicat oficial, după scandalul uriaş din meciul România – Kosovo. Oficialii Federaţiei le-au dat o replică dură adversarilor, care au acuzat faptul că fanii români au avut scandări rasiste, pe finalul meciului de pe Arena Naţională.

FRF a subliniat că nu a existat nicio scandare nepotrivită din partea suporterilor prezenţi la meci şi a transmis că regretă faptul că jucătorii kosovari s-au retras la vestiare, cu doar două minute înainte de finalul meciului.

Oficialii Federaţiei Române de Fotbal au precizat că nu s-a auzit niciodată sloganul „Kosovo e Serbia”. Totodată, au susţinut că decizia jucătorilor kosovari a venit în contextul în care aceştia au realizat că nu pot câştiga partida.

„Federația Română de Fotbal (FRF) își exprimă profunda dezamăgire față de comportamentul delegației Kosovo și al jucătorilor adverși în timpul meciului de vineri seara, din Liga Națiunilor.

„Credem cu fermitate că acțiunile lor au fost premeditate”

Considerăm că acuzațiile venite dinspre echipa oaspete sunt nefondate și credem cu fermitate că acțiunile lor au fost premeditate. FRF le mulțumește celor aproape 50.000 de suporteri români prezenți pe stadion pentru menținerea unei atitudini civilizate și pentru că s-au abținut, pe cât posibil, să reacționeze la provocările jucătorilor kosovari.

Este important de subliniat că în timpul meciului nu au existat scandări rasiste și nu s-a auzit nici măcar o singură dată sloganul „Kosovo este Serbia”. Mai mult, dorim să reamintim tuturor de decizia luată de Comisia de disciplină a UEFA cu privire la un incident similar în timpul meciului de anul trecut, în care Kosovo a acționat în același mod. Decizia a precizat clar că sloganul „Kosovo este Serbia” nu poate fi clasificat drept rasist și, prin urmare, nu poate declanșa procedura în trei pași. Acest aspect a fost reiterat și de delegatul UEFA în cadrul ședinței tehnice premergătoare meciului de seara trecută, ceea ce dovedește faptul că oficialii kosovari știau care sunt consecințele în momentul în care jucătorii lor au plecat la vestiar”, a fost o parte din mesajul FRF.

Reclamă
Recomandări
  • WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
  • Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
  • Va câştiga România meciul cu Kosovo, la masa verde?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    23:40

    Ce reguli trebuie să respecte fanii naţionalei la meciul România – Cipru! Comunicatul FRF

    23:15

    LIVE VIDEOPhoenix Suns – Minnesota Timberwolves e ACUM în AntenaPLAY! Gazdele vor să profite de absenţa lui Kevin Durant

    22:59

    „Nu pot să cred” Un fost fotbalist sârb al FCSB-ului, uluit că jucătorii kosovari au ieşit de pe teren: „Cum a zis Lucescu, o ruşine”

    22:46

    Cristi Chivu a jucat în Ajax – Real Madrid! „Lăncierii” au sărbătorit 125 de ani de la înfiinţarea clubului cu un meci al legendelor

    21:59

    România – Cipru, LIVE TEXT, luni, 21:45. Ultimul meci al „tricolorilor” din acest sezon de Liga Naţiunilor

    21:57

    Selecţionerul Ciprului, laude pentru „tricolori” înainte de meciul cu România: „Cea mai bună echipă din grupă”! Ce a spus de scandalul de la partida cu Kosovo

    1 CSA Steaua îl dă în judecată pe Mircea Lucescu! Florin Talpan şi-a pierdut răbdarea cu selecţionerul Românieis 2 Primul transfer anunţat la Rapid: „Vom ajunge la un consens!” Jucătorul dorit de Marius Şumudică va ajunge în Giuleştis 3 VIDEORomânia – Kosovo a fost întrerupt definitiv. „Tricolorii”, şanse uriaşe de a câştiga meciul la masa verde, după ce kosovarii au refuzat să iasă pe terens 4 FotoCharles Leclerc a adăugat la colecție un nou bolid de lux. Cum arată Ferrari-ul de 890.000 de dolaris 5 Scoţienii au anunţat că Ianis Hagi va pleca de la Rangers. Decizia luată de fiul „Regelui”s 6 Foto„Slavă lui Dumnezeu!” Mihai Neşu şi-a văzut visul împlinit, după ani de chin, lacrimi şi milioane de euro cheltuites

    4 zodii primesc binecuvântări din partea Universului pe 17 noiembrie 2024. Află dacă te numeri printre ele

    Zodii care se îndrăgostesc la prima vedere. Află dacă te numeri printre ele

    Citește și