Închide meniul

Ionuț Radu l-a “fermecat” pe antrenorul lui Auxerre, după ce a apărat un penalty: “Aduce liniște la echipă!”. Ce notă i-a dat L’Equipe

Cosmin Cioboată Publicat: 4 martie 2023, 11:01

Ionuț Radu l-a fermecat pe antrenorul lui Auxerre, după ce a apărat un penalty: Aduce liniște la echipă!. Ce notă i-a dat LEquipe

Ionuț Radu a apărat un penalty în Nice - Auxerre 1-1 / Profimedia

Ionuț Radu l-a “fermecat” pe antrenorul lui Auxerre, după ce a apărat un penalty. Portarul român a fost eroul echipei sale în meciul cu Nice, încheiat la egalitate, scor 1-1. Radu a avut o prestație de vis în partida din etapa cu numărul 26 din Ligue 1. Goalkeeper-ul de 25 de ani a fost răsplătit pe măsură și de celebra publicație L’Equipe, după ce a făcut minuni între buturile lui Auxerre.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Radu se află într-o formă excelentă în Franța. Internaționalul român și-a salvat echipa în minutul 42 al meciului cu Nice, când a apărat un penalty. Laborde n-a reușit să-l învingă pe român de la punctul cu var.

Ionuț Radu l-a “fermecat” pe antrenorul lui Auxerre, după ce a apărat un penalty: “Aduce liniște la echipă!”

Ionuț Radu a continuat să strălucească și a contribuit decisiv la punctul obținut de Auxerre. Per total, românul a avut 4 intervenții salvatoare în timpul duelului din Ligue 1.

Christophe Pelissier l-a lăudat la scenă deschisă pe Ionuț Radu, după remiza de pe terenul lui Nice. Antrenorul lui Auxerre a scos în evidență siguranța pe care românul o oferă în poartă.

“Sunt foarte mândru de băieți. Având în vedere și forma actuală a celor de la Nice, a fost important să oferim continuitate după ultimele noastre două victorii. Am dat dovadă de valoare mare și multă calitate, mai ales în tranziții.

Reclamă
Reclamă

Sunt foarte mulțumit de acest punct de la Nisa. Suntem neînvinși de 5 meciuri. Este un punct important. Până acum, nu am fost prea eficienți ofensiv, dar am depășit un prag.

(N.r. – Despre Ionuț Radu) A avut o prestație de calitate. Aduce liniște la echipă și își pune amprenta cu experiența sa internațională. Odată cu venirea lui și schimbarea sistemului, echipa este mai puternică”, a spus Christophe Pelissier, după Nice – Auxerre 1-1, potrivit presei din Franța.

Ce notă i-a dat L’Equipe lui Ionuț Radu, după Nice – Auxerre 1-1

Și jurnaliștii L’Equipe au aplaudat evoluția lui Ionuț Radu din meciul cu Nice. Celebra publicație din Hexagon i-a oferit nota 7 portarului român.

Reclamă

Francezii au amintit că Radu a fost la înălțime și în partida precedentă, cu Lorient.

“Ionuț Radu este unul dintre protagoniștii revenirii lui Auxerre. A fost decisiv cu Lorient, etapa trecută, iar acum a avut patru intervenții salvatoare, printre care și un penalty.

De când a venit el, Auxerre are o medie de 1,14 goluri primite pe meci, față de 2,16 cu Benoit Costil, în prima parte a sezonului. A devenit un om de bază în echipa lui Auxerre”, au notat jurnaliștii L’Equipe.

Ionuț Radu a adunat 7 apariții la Auxerre, după împrumutul de la Inter. Românul a încasat 8 goluri, iar în două partide a menținut poarta intactă.

Împrumutul lui Radu în Franța va expira la finalul sezonului. 3.5 milioane de euro este cota de piață a internaționalului român, conform transfermarkt.com.

Auxerre a deschis scorul în minutul 36, în meciul cu Nice. Hein a deblocat tabela, după pasa lui Abline. Gazdele au restabilit egalitatea în prelungirile primei reprize. Ionuț Radu n-a mai putut să intervină la lovitura de cap trimisă de același Laborde, care ratase penalty-ul.

Auxerre se află pe locul 16 în Ligue 1, după 26 de meciuri disputate. Echipa lui Ionuț Radu n-a mai pierdut de 5 etape și continuă lupta pentru menținerea în prima ligă din Franța.

Ionuț Radu, inclus de Edi Iordănescu pe lista preliminară a stranienilor

Ionuț Radu a fost inclus de Edi Iordănescu pe lista preliminară a stranienilor, pentru meciurile naționalei României din luna martie. “Tricolorii” vor debuta în preliminariile EURO 2024 în această lună. În primele două partide, echipa lui Iordănescu va da piept cu Andorra și Belarus.

Meciul Andorra – România este în direct pe Antena 1 și în AntenaPLAY, pe 25 martie, de la ora 21:45.

Convocările preliminare ale stranierilor pentru meciurile cu Andorra și Belarus:

  • PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Valentin Cojocaru (Leuven | Belgia, 0/0);
  • FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Vlad Chiricheș (Cremonese | Italia, 75/0), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Virgil Ghiță (Cracovia | Polonia, 1/0), Alexandru Pașcanu (Ponferradina, 0/0);
  • MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Adrian Păun (Beer Sheva | Israel, 1/0), Alexi Pitu (Bordeaux | Franța, 0/0), Dorin Rotariu (Atromitos | Grecia, 10/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 10/1), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Valentin Gheorghe (Ümraniyespor | Turcia, 0/0);
  • ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Drăguș (Genoa | Italia, 5/2), George Pușcaș (Genoa | Italia, 34/10).
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Este Istvan Kovacs cel mai bun arbitru român din istorie?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
23:43

EXCLUSIVDenis Alibec sună adunarea înaintea meciului cu Austria! Obiectivul tricolorilor : “Vom da totul”

23:33

Vasile Miriuţă a găsit vinovaţii pentru retrogradarea echipei sale! Şi-a anunţat plecarea: “E greşeala lor”

23:30

Ianis Zicu nu şi-a putut stăpâni lacrimile după ce Metaloglobus a promovat: “Niciodată nu m-am bucurat aşa”

23:20

Mihai Bordeianu a izbucnit lacrimi! Fostul campion al României s-ar putea retrage: “Să ne uităm în oglindă”

22:48

Metaloglobus – Poli Iași 1-0. Echipa lui Ianis Zicu a promovat în Liga 1. Dezastru pentru moldoveni

22:15

Max Verstappen riscă să fie suspendat după ciocnirea cu George Russell, din Marele Premiu al Spaniei

1 FotoLuis Enrique, omagiu emoţionant pentru fiica lui decedată după ce a câştigat Liga Campionilor cu PSG! 2 FotoReacţia iubitei lui Istvan Kovacs după ce arbitrul român a condus de la centru finala Ligii Campionilor! 3 Charles Leclerc, replică pentru Max Verstappen! Olandezul a vrut penalizarea pilotului de la Ferrari 4 Mesajul FRF pentru Istvan Kovacs! Au reacţionat imediat după finala PSG-Inter+Gestul arbitrului din finalul meciului 5 Genoa a anunţat transferul oficial al lui Nicolae Stanciu. Mesaj superb în limba română 6 Nota pe care a primit-o Istvan Kovacs în L`Equipe! 10 pentru Doue şi Luis Enrique, după PSG – Inter 5-0
Citește și