VIDEO

Lionel Messi, cum nu l-ai vazut niciodată! A apărut discursul din vestiar dinainte de finala Copa America, Argentina – Brazilia

Alexandru Ivan Publicat: 2 noiembrie 2022, 22:13

Comentarii
Lionel Messi, cum nu l-ai vazut niciodată! A apărut discursul din vestiar dinainte de finala Copa America, Argentina – Brazilia

Lionel Messi, în vestiarul Argentinei, înainte de finala Copa America 2021 / Netflix

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Discursul ținut de Lionel Messi în vestiar înainte de finala Copa America 2021, Argentina – Brazilia, a fost dezvăluit într-un documentar despre victoria „pumelor” de la acel turneu final.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În iulie 2021, Lionel Messi și-a adăugat în palmares singurul titlu care îi lipsea: un trofeu cu naționala Argentinei. A fost cel mai bun jucător de la Copa America 2021, unde și-a condus naționala spre succes, după 1-0 în finala cu Brazilia.

Discursul lui Lionel Messi în vestiar înainte de finala Copa America 2021, Argentina – Brazilia

Netflix urmează să lanseze un documentar despre campania câștigătoare a Argentinei, numit „Sean eternos: Campeones de America” (Fii etern: Campionii Americii de Sud). Trailerul producției a cuprins scenele din vestiarul Argentinei și a descris maniera în care Messi și-a inspirat colegii înaintea finalei.

Patruzeci și cinci de zile fără să ne vedem familiile, băieți. Am avut un obiectiv și suntem la un pas mic de a-l atinge. Nu există coincidență, băieți. Știi ce? Acest trofeu a fost menit să fie jucat în Argentina și Dumnezeu l-a adus aici! Dumnezeu l-a adus aici ca să-l putem ridica chiar pe Maracana, băieți, ca să fie mai frumos pentru toată lumea. Deci haideți să ieșim cu încredere și calm! Îl aducem acasă!”, a fost discursul lui Lionel Messi, înaintea finalei.

Reclamă
Reclamă

VIDEO AICI CU DISCURSUL LUI LIONEL MESSI

Lionel Messi, cifre colosale la Copa America 2021

Lionel Messi a avut nişte statistici uimitoare la Copa America 2021: a fost cel mai bun marcator (4 goluri), a oferit cele mai multe pase decisive (5), a şutat de cele mai multe ori (28), a creat cele mai multe şanse de gol (21). În finală, el a oferit cele mai multe pase, 122.

Pentru Messi, acesta a fost cel de-al zecelea turneu de seniori alături de Argentina: după ce a pierdut patru finale (3 de Copa America), Messi şi-a adjudecat primul trofeu major.

Succesul de la Copa America a cântărit decisiv și în cursa pentru Balonul de Aur, Messi primind cea de-a șaptea distincție din carieră la finalul aceluiaș an.

Reclamă

Lionel Messi l-a făcut pe un jurnalist să plângă în timpul interviului

Lionel Messi l-a făcut pe un jurnalist să plângă în timpul interviului. Bărbatul l-a lăudat pe superstarul lui PSG pentru cariera impresionantă, iar argentinianul l-a consolat. Momentul emoţionant care face înconjurului internetului şi a fost văzut de milioane de oameni.

Pablo Giralt a realizat un interviu cu Lionel Messi cu o lună înainte de Campionatul Mondial din Qatar. Cunoscutul prezentator din Argentina nu şi-a putut stăpâni lacrimile când a ajuns în prezenţa idolului său.

„Singurul lucru pe care ți-l doresc este să fii fericit, să îți meargă bine în viață, meriți asta. Te admir foarte mult, sunt un fan, am visat toată viața să pot să fac asta, dar nu m-am gândit niciodată că voi avea norocul de a putea fi alături de tine, să pot să te însoțesc cu comentariile mele, cu dragostea mea pentru cariera ta”, i-a spus Pablo Giralt, citat de Sport Bible.

În timp ce bărbatul plângea, Messi a fost copleşit şi el de emoţii. L-a consolat pe bărbat şi i-a mulţumit pentru cuvintele de apreciere.

„Îţi mulţumesc! Mă bucur că oamenii din Argentina sau din lume simt asta şi mă admiră ca om şi ca fotbalist. Sunt recunoscător pentru iubirea pe care o primesc!”, a reacţionat Lionel Messi.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va prinde FCSB play-off-ul Ligii 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:49 20 sept.

Fede Valverde s-a accidentat la duelul pentru care Kang-In Lee nu a primit nici galben! Anunţul lui Real Madrid

23:38 20 sept.

Andrei Nicolescu a oferit imaginea serii după Dinamo – Farul Constanţa 4-0

23:30 20 sept.

Reacţia clubului Farul după gestul inconştient al fanilor constănţeni, care putea duce la o tragedie

23:13 20 sept.

Nuno Campos, laude speciale pentru jucătorul lui Dinamo după victoria cu Farul: „Face o treabă excelentă”

23:08 20 sept.

Cătălin Cîrjan a rămas surprins după Dinamo – Farul 4-0: „Nu am văzut de mult aşa ceva”. Cui i-a dedicat golul

23:07 20 sept.

„Un idiot” Danny Armstrong l-a făcut praf pe Denis Alibec, după incidentul cu el de la pauză: „Cel mai stupid”!

1 Primele 2 mutări pe care Laurenţiu Reghecampf le face la FCSB 2 EXCLUSIVGigi Becali a spus când va deveni Laurenţiu Reghecampf oficial antrenorul FCSB-ului: „S-a rezolvat” 3 Denis Alibec, eliminat într-un mod incredibil în pauza meciului Dinamo – Farul, după un scandal uluitor! 4 Anunţul făcut de Dan Petrescu la scurt timp după ce Laurenţiu Reghecampf s-a înţeles cu FCSB 5 Mihai Stoica, anunţ de ultimă oră despre Denis Drăguş, după accidentarea din meciul cu Craiova: „Mai rău decât ieri” 6 BREAKING NEWSGigi Becali a anunțat numele noului antrenor de la FCSB: surpriză uriașă a patronului
Citește și