Marius Şumudică, ofertă uriaşă de la un club de tradiţie din România. "Nu sunt Guardiola sau Mourinho"

De Antena Sport
Publicat: 8.03.2021, 9:00

Marius Şumudică

profimediaimages

Marius Şumudică este liber de contract după ce s-a despărţit de turcii de la Rizespor

Marius Şumudică este liber de contract şi a fost ofertat de echipa sa de suflet. Rapid i-a propus un salariu de 20.000 de euro pe lună şi o primă de promovare de 150.000 de euro. Antrenorul a cerut timp de gândire câteva zile, scrie fanatik.

Reclamă

Marius Şumudică, ofertă uriaşă de la Rapid

Nicolae Grigore a ajuns în vizorul şefilor după ce Rapid a fost învinsă cu 3-1 pe propriul teren de Csikszereda. „Giuleştenii” sunt fără victorie în 2021 şi riscă să rateze promovarea în prima ligă pentru al doilea sezon la rând.

Reclamă

La revenirea în ţară, după ce s-a despărţit de Rizespor, Şumudică a spus că intenţionează să meargă în vizită la Rapid, club pentru care a jucat de două ori (1996-1999 şi 2001-2002) şi pe care l-a antrenat o dată (2010-2011).

„Singurul club unde m-aş duce să văd, nu să îi ajut că nu au nevoie şi nu sunt Guardiola şi Mourinho, este Rapid. M-aş duce să îl salut pe Grig şi la antrenamente, să mă uit acolo, este Grig”, a spus Marius Şumudică pentru as.ro.

Şi Dinamo, un alt club de tradiţie care se confruntă cu mari probleme, l-a ofertat pe Marius Şumudică. „E adevărat că m-au căutat, dar nu se pune problema. Îi respect, le doresc baftă. Sunt nişte oameni extraordinari să strângi atâţia bani, bravo lor pentru tot ceea ce fac acolo, dar nu se pune problema ca eu să merg să antrenez. Cel puţin în perioada asta următoare”, a mai spus Marius Şumudică.

Marius Şumudică a demisionat de ziua lui de la Rizespor

Marius Şumudică şi-a reziliat contractul cu Rizespor chiar în ziua în care a împlinit 50 de ani. Trei remize şi patru înfrângeri e palmaresul lui Marius Şumudică pe banca echipei de la malul Mării Negre.

„Incredibil. În ziua în care am făcut 50 de ani am reziliat contractul cu Rizespor. Este un club senzaţional, este cel mai bine organizat club la care am lucrat în viaţa mea. Nu am lucrat la niciun club atâtde bine organizat, este numărul 1 din toate punctele de vedere. Din păcate, am preluat echipa din mers, eu nu fac aşa ceva. Nu am putut să îi resuscitez având âîn vedere că au fost peste 20 de cazuri de Covid. Reveneau câte 4, câte 4. Trebuia să îi aduc la un nivel de pregătire după 14 zile în care stai cu virusul în tine.

Îmi era greu să le învăţ şi numele. Nici nu am avut timp, am jucat din 3 în 3 zile. Acesta a fost marele duşman al meu. Şi dacă aveam timp să lucrez cu ei sunt convins că îi scăpam de la retrogradare. Sunt obosit şi am vrut să pun stop. Ei doreau să continui. Le-am spus şi de sănătate şi de toate şi au înţeles”, a declarat Marius Şumudică în exclusivitate pentru AS.ro.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
11:00

Cosmin Olăroiu, prima reacţie după ce a devenit selecţionerul Emiratelor Arabe Unite: „Nu e deloc uşor”

10:27

Selecţionerul României, mesaj de mobilizare înainte de Campionatul Mondial de hochei pe gheață, Divizia I/A

10:21

Cristi Chivu a luat decizia în privinţa lui Dennis Man! Anunţul italienilor înainte de Parma – Juventus

9:44

Siyabonga Ngezana, apel către sud-africani: „Să vină în România! Sper că vor avea curajul”

9:14

Pep Guardiola, savuros după victoria dramatică a lui City! Klopp şi Arteta, primii oameni la care s-a gândit

8:59

Noi detalii despre moartea lui Diego Maradona! Continuă procesul de la Buenos Aires

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s