Nicolae Stanciu, mesaj de mare campion după titlul câştigat în China! „Pentru prima oară în viaţa mea”
Nicolae Stanciu a câştigat al şaptelea titlu de campion al carierei. Echipa sa, Dalian Yingbo, a cucerit campionatul Chinei după o un final nebun de sezon, în care a recuperat 14 puncte în ultimele 5 etape.
Stanciu, care a încheiat sezonul cu 10 goluri şi 5 assist-uri în 27 de partide, a avut un mesaj special pentru colegii şi clubul din China.
Nicolae Stanciu, mesaj de mare campion după titlul câştigat în China
”Nu aveți idee cât de mult mi-am dorit acest lucru… dar, pentru prima dată în viața mea, nu pentru mine… ci pentru colegii mei şi pentru Dalian.
Cei 21 de ani de așteptare au luat sfârșit! Dalian, aici este locul tău. Vă iubesc şi vă mulţumesc.
P.S. Noaptea va fi lungă și vom sărbători prin oraș. În zilele următoare voi posta mai multe:)))”, a scris Nicolae Stanciu, pe Instagram.
Final nebun de sezon în China
Aceasta este una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului. Asta dacă ţinem cont că Chengdu avea un avans de 14 puncte în faţa echipei lui Stanciu, cu 5 etape rămase de disputat.
Ţinând cont că Dalian avea avantajul meciurilor directe, Chengdu avea astfel nevoie de două puncte în ultimele cinci runde. A obţinut doar unul şi mijlocaşul naţionalei a cucerit al şaptelea titlu din carieră.
Stanciu a mai ieşit o dată campion în China, în 2022, cu Wuhan Three Towns.