„O singură iubire” Anunţul făcut de fiul lui Ion Ţiriac, după ce italienii au scris că miliardarul şi Dan Şucu o preiau pe Genoa!
Publicat: 18.12.2024, 16:42.
Fiul lui Ion Ţiriac, Ion Alexandru Ţiriac, a făcut un anunţ important pe contul său de Instagram, după ce presa italiană a scris că tatăl lui şi Dan Şucu vor prelua clubul Genoa.
Ion Alexandru Ţiriac a transmis că nici de această dată familia Ţiriac nu se va implica în fotbal. Ion Alexandru Ţiriac este administratorul averii familiei Ţiriac, după cum preciza chiar tatăl lui.
Ion Alexandru Ţiriac a infirmat că tatăl lui şi Dan Şucu vor prelua clubul Genoa
„I-am spus nu lui Manchester United acum 10 ani…
Nu clubului Genoa astăzi…
Dacă ar fi fost să fie… a fost întotdeauna o singură iubire «Doar Dinamo Bucureşti».
Deocamdată însă, există fundaţiile care au grija miilor de sportivi tineri şi bineînţeles de studenţi în zone defavorizate. Iar pe aceste fundaţii le vom duce în Liga Campionilor. Câţi mai mulţi şi cât mai sus an de an”, a transmis Ion Alexandru Ţiriac, pe InstaStory.
Dan Şucu nu a negat informaţia apărută în publicaţia italiană Repubblica
Dan Şucu a fost întrebat despre informaţia apărută în publicaţia italiană Repubblica, potrivit căreia el şi miliardarul român Ion Ţiriac ar prelua Genoa. Şucu nu a negat informaţia. Genoa se confruntă cu mari probleme financiare.
Repubblica scria că Dan Şucu şi Ion Ţiriac ar fi venit cu o sumă de 40 de milioane de euro pentru a rezolva problemele stringente ale clubului Genoa.
„Nu am nimic de spus, deocamdată”, a fost reacţia scurtă a lui Dan Şucu pentru gsp.ro.
„Salvatorul pentru vechiul şi gloriosul club Genoa vine aşadar din România. Negocierile se apropie de finalizare şi ar putea fi încheiate încă de astăzi. Ion Ţiriac, tenismenul extravagant care a făcut un dublu legendar cu Năstase şi a devenit un om de afaceri de succes şi Dan Şucu, antreprenor şi preşedinte al Rapidului, care împreună cu Steaua sunt cele mai importante cluburi de fotbal din România, garantează cele 40 de milioane de euro necesare”, scria genova.repubblica.it.
Genoa este fosta echipă a lui Radu Drăguşin. Formaţia italiană a primit 25 de milioane de euro de la Tottenham în schimbul fundaşului român de 22 de ani. În prezent este pe locul 13 în Serie A şi se confruntă cu probleme financiare.