Cristiano Ronaldo a plecat şi de la stadion înainte de fluierul final al meciului Manchester United – Tottenham 2-0. Nu numai că a părăsit banca de rezerve în minutul 90, dar starul lui United a plecat şi de pe Old Trafford.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

O altă problemă a lusitanului este şi reacţia pe care colegii au avut-o în vestiarul „diavolilor roşii”. Fotbaliştii nu au fost deloc interesaţi de situaţia lui CR7 şi au sărbătorit o victorie uriaşă, care a adus-o pe United pe locul 5 în Premier League, la un singur punct de Chelsea (locul 4).

Cristiano Ronaldo a plecat şi de la stadion înainte de finalul meciului Manchester United – Tottenham 2-0

La scurt timp după plecarea lui CR7, Erik ten Hag a venit cu prima reacţie. Antrenorul i-a transmis un avertisment starului portughez.

„L-am văzut, da, dar nu am vorbit cu el după. Mă voi ocupa de asta mâine, nu astăzi”, a transmis Erik ten Hag, citat de manchestereveningnews.co.uk.

Cotat la 20 de milioane de euro, Cristiano Ronaldo a bifat 12 meciuri în actualul sezon, reuşind să înscrie 2 goluri şi să ofere o pasă decisivă.

Cristiano Ronaldo a „explodat” și în Manchester United – Newcastle 0-0

Ronaldo nu se află la prima ieşire din acest sezon. A făcut circ şi în meciul cu Newcastle. Ronaldo a încercat să păcălească apărarea lui Newcastle în debutul reprizei a doua. În minutul 49, portarul oaspeților, Nick Pope, se pregătea să execute o lovitură liberă din afara careului.

Cristiano Ronaldo l-a deposedat pe goalkeeper-ul lui Newcastle și a marcat, dar arbitrul a făcut semn că golul nu va fi validat. Starul portughez a țâșnit către central, împreună cu ceilalți jucători ai lui Manchester United.

Jucătorii lui Erik ten Hag i-au cerut vehement explicații, Cristiano fiind cel mai vocal. Lusitanul s-a ales chiar cu cartonaș galben pentru proteste.

CR7 i-a explicat arbitrului Craig Pawson că alt jucător al lui Newcastle atinsese mingea înainte ca Nick Pope să se pregătească să o repună în joc, iar el n-a făcut decât să intercepteze. Arbitrul n-a fost însă de aceeași părere, considerând că fundașul lui Newcastle i-a pasat balonul lui Pope înainte ca el să fluiere reluarea meciului.

Cristiano Ronaldo reușise să înscrie și la faza precedentă, dar golul a fost anulat pentru o poziție de offside. Internaționalul lusitan a fost înlocuit în minutul 72, cu Marcus Rashford. De notat că aceasta a fost singura schimbare efectuată de Ten Hag în meciul dintre Manchester United și Newcastle.