Dan Petrescu ar antrena și pe gratis la Chelsea. „Bursucul” a reacționat după ce Thomas Tuchel a fost demis de la cârma echipei sale favorite.
Dan Petrescu e supărat pe debutul slab de sezon al lui Chelsea. Tehnicianul român a văzut doar finalul meciului pierdut cu Dinamo Zagreb, în prima etapă a grupelor Champions League.
Dan Petrescu ar antrena și pe gratis la Chelsea
Întrebat despre situația lui Chelsea, Petrescu a spus că ar accepta să antreneze pe Stamford Bridge și fără sălariu.
„Sunt supărat. Aseară am ajuns abia pe final, am văzut vreo 30 de minute, am rămas singur să mă uit. Când am văzut că a pierdut… nu mă așteptam. Eu sunt ocupat, sunt la CFR. Vă dați seama că nu se vor gândi ei la mine. Gratis m-aș duce!”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.
Dan Petrescu e considerat o legendă la Chelsea
Ca jucător, Dan Petrescu a evoluat la Chelsea timp de patru sezoane, între 1996 și 2000. A adunat aproape 200 de partide pentru The Blues, reușind să înscrie 22 de goluri.
A câștigat alături de Chelsea Cupa UEFA, Supercupa Europei și Cupa Ligii Angliei, în 1998, dar și FA Cup, în 1997.
Evoluțiile sale în tricoul lui Chelsea i-au adus lui Dan Petrescu porecla „Super Dan”, printre suporterii englezi.
Thomas Tuchel, OUT de la Chelsea
Thomas Tuchel e OUT de la Chelsea după eşecul surprinzător din Croaţia, 0-1 cu Dinamo Zagreb, din prima etapă a grupelor UEFA Champions League.
În Premier League, Thomas Tuchel o lasă pe Chelsea pe locul 6. După primele 6 etape, londonezii au obţinut 3 victorii şi un egal, adunând astfel 10 puncte.
Thomas Tuchel (49 de ani) o preluase pe Chelsea la începutul anului 2021. Alături de The Blues, el a câştigat Liga Campionilor, Supercupa Europei şi Campionatul Mondial al Cluburilor.
Presa din Albion anunţă că favorit la înlocuirea lui Thomas Tuchel ar fi Graham Potter, managerul lui Brighton, echipă care e pe locul 4 în Premier League, cu 4 victorii în primele 6 etape.
- Dan Petrescu, reacție fabuloasă după demiterea lui Thomas Tuchel de la Chelsea
- Ce a spus „Bursucul”
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Chelsea s-a încurcat acasă cu Hull. Liverpool n-a câştigat nici ea. Rezultate din Premier League
- Un jucător din Premier League s-a răsturnat cu mașina în drum spre antrenament! Clubul a confirmat: „Nu a fost rănit”
- Schimbare importantă la Chelsea: Todd Boehly își vinde acțiunile! Face profit după 4 ani la club
- Eşti nervos, plăteşti! Alisson a fost amendat de Federaţia Engleză pentru „comportament inadecvat”
- Lovitură pentru Roberto De Zerbi: starul Mudryk s-a accidentat la antrenament! Cât va lipsi de pe gazon


































