Închide meniul

Reacţia lui Răzvan Burleanu după ce s-a spus că este susţinut pentru a deveni preşedintele UEFA!

Bogdan Stănescu Publicat: 14 decembrie 2023, 16:18 / Actualizat: 14 decembrie 2023, 17:31

Comentarii
Reacţia lui Răzvan Burleanu după ce s-a spus că este susţinut pentru a deveni preşedintele UEFA!

Răzvan Burleanu / AntenaSport

Răzvan Burleanu a oferit declaraţii astăzi, după ce s-a spus că este susţinut pentru a deveni preşedintele UEFA.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Burleanu a negat că ţinteşte o asemenea funcţie. Presa britanică scria că David Gill l-ar susţine pe Răzvan Burleanu pentru a-l înlocui pe Aleksander Ceferin la următoarele alegeri pentru preşedinţia UEFA.

Reacţia lui Răzvan Burleanu după ce s-a spus că este susţinut pentru a deveni preşedintele UEFA!

Sunt un tip sincer cu dumneavoastră! Nu am un plan în momentul de față (n.r.: candidatura pentru şefia UEFA. Știu însă că mă bucur de prietenia și aprecierea multor președinți sau secretari generali de federații din Europa. Iar acest lucru e cel mai important pentru mine! Poate de aceea m-au și susținut până acum în diferite poziții, inclusiv cea de membru al Consiliului FIFA, deși sunt cel mai tânăr membru al acestui board.

Știți bine că la fel se întâmplă și cu membrii afiliați ai FRF care m-au descoperit încă din primii ani și care m-au susținut pe mine și echipa mea în cele mai grele momente. Și cred că ceea ce ne-a apropiat cel mai mult, atât la nivel international cât și național este că ne regăsim în viziunea pe care o avem despre dezvoltarea fotbalului și că împărtășim aceleași principii și valori când vine vorba despre fotbal ca sport și despre guvernanța fotbalului.

Abordarea care ne-a adus împreună este că noi toți suntem vizitatori pe această planetă, iar rolul nostru trebuie să fie să lăsăm un fotbal mai bun decât cel pe care l-am gasit, un fotbal care reprezintă ultima proprietate publică a noastră, a tuturor.

Reclamă
Reclamă

“În ultima perioadă de timp am opinii diferite faţă de preşedintele UEFA pe anumite subiecte”

Menționez, totodată, că am o relație foarte bună cu președintele UEFA, Aleksander Ceferin, pe care l-am susținut încă din 2016, chiar dacă în ultima perioadă de timp avem opinii diferite pe anumite subiecte. Dar sunt sigur că o organizație puternică și cu responsabilități multiple, precum UEFA, are nevoie de o diversitate de opinii.

Colegii mei știu foarte bine că încurajez dezbaterea și schimbul de idei în orice întâlnire sau grup de lucru pe care îl conduc, fie în țară, fie în străinătate.

“E posibil ca preşedintele UEFA să retragă propunerea de schimbare a statutului”

(n.r.: despre propunerea de schimbare a statutului a preşedintelui UEFA) Nu am avut timp să-i împărtășesc opinia mea, deși sunt sigur că o cunoaște deja, sunt un tip destul de predictibil. E posibil ca președintele UEFA să retragă această propunere. A mai făcut-o o dată cu subiectul legat de reintegrarea Rusiei în competițiile de juniori, deși fusese aprobat anterior atât de Comitetul Executiv UEFA, cât și de Consiliul FIFA, iar acest lucru s-a întâmplat în decurs de doar două săptămâni.

Reclamă

Fotbalul european trebuie să fie unit în perioada imediat următoare, mai ales înainte de decizia din 21 decembrie a Curții Europene de Justiție, unde toți sperăm că modelul european al sportului va fi susținut, mai ales că peste 20 de guverne susțin poziția UEFA. Este vorba de decizia în ceea ce privește acea Superligă”, a declarat Răzvan Burleanu.

Mihai Stoichiţă, convins că Răzvan Burleanu poate deveni preşedintele UEFA

Mihai Stoichiţă este convins că Răzvan Burleanu poate deveni preşedintele UEFA. Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal a venit cu prima reacţie după scenariul şoc anunţat de jurnaliştii de la The Independent. Burleanu este văzut cu şanse pentru a-l înlocui pe Aleksander Ceferin.

Nu mă surprinde pentru că acum câțiva ani a fost ales cel mai bun tânăr manager sportiv de câteva universități renumite din lume. M-au luat la mișto atunci. Omul are un CV.

Burleanu a fost și fotbalist până la 20 de ani, arbitru de fotbal. Tatăl său l-a trimis la facultate. E un manager care ține 100 și ceva de oameni, 18 loturi naționale și nu știu câte competiții pentru care în ultimii ani nu a primit bani de la UEFA. S-au autofinanțat.

Mie nu mi se pare exagerat. Când mă duc la UEFA la orice fel de întrunire, întâlnire, toată lumea vine la el să stea de vorbă. Toți președinții. Nu mai zic de Ceferin. Au o relație foarte bună”, a declarat Mihai Stoichiţă pentru fanatik.ro.

Scenariu şoc în The Independent: Răzvan Burleanu, în locul lui Aleksander Ceferin la şefia UEFA!

Britanicii de la independent.co.uk au scris că preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, ar avea parte de „sprijin în calitate de posibil viitor preşedinte al UEFA”.

Slovenul în vârstă de 56 de ani şi-ar fi stârnit antipatia mai multor membri, după ce a anunţat că vrea să schimbe statutul UEFA. Totul pentru a putea obţine încă un mandat, al patrulea.

Britanicii de la The Independent anunţă că în tabăra celor care îl vor schimbat pe Ceferin este şi Răzvan Burleanu. Mandatul actualului preşedinte al UEFA se încheie în 2027, dar urmează un congres, la Paris, pe 8 februarie 2024.

Burleanu ar avea, în acest moment, sprijinul opozanţilor lui Ceferin şi ar avea susţinere pentru a fi candidat la alegerile pentru preşedinţia UEFA.

Ceferin și aliații lui au ridicat propunerea la o întrunire a Comitetului Executiv al UEFA dinainte de tragerea la sorți pentru grupele EURO. Scopul este modificarea statutului UEFA, astfel încât slovenul să poată avea mai mult de trei mandate”, anunţă The Independent.

Răzvan Burleanu a fost reales la conducerea FRF în aprilie 2022. Este la al treilea mandat la Casa Fotbalului.

Şef al Federaţiei Române din 2014, Burleanu este considerat a fi un administrator excelent şi responsabil. În vârstă de 39 de ani, are un doctorat pe management organizaţional, care a lucrat în politica din România şi în mai multe grupuri de lucru ale UEFA. Burleanu a fost ales membru al Consiliului FIFA în aprilie 2021„, mai specifică sursa menţionată.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care a ajuns FCSB?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
1:12
Darius Olaru, prima reacţie despre accidentarea din FCSB – Fenerbahce 1-1: “Am călcat greşit”
1:05
3 jucători pleacă de la FCSB după eliminarea din Europa League! Becali a anunţat noi transferuri la campioană
0:53
Răzvan Lucescu și Ionuț Radu se pot întâlni în play-off-ul pentru optimile Europa League. Cum arată tabloul
0:50
Charalambous a aflat după FCSB – Fenerbahce decizia luată de Gigi Becali. A fost luat prin surprindere: “Nu am fost informat”
0:49
Târnovanu a răbufnit după eliminarea FCSB-ului din Europa: “Nu-mi vine să cred că există astfel de oameni”
0:34
Marcatorul golului campioanei, Juri Cisotti, a spus ce i-a lipsit FCSB-ului pentru a o învinge pe Fenerbahce!
1 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Timo Werner va fi adversarul lui Louis Munteanu 2 FotoE multimilionar, dar iubita lui superbă câştigă mai mulţi bani decât el: “Ne întrecem”! Sumele uriaşe încasate 3 Ștefan Baiaram, transfer în Germania. Mutarea carierei pentru jucătorul Universității Craiova 4 Denis Alibec semnează și pleacă de la FCSB! Echipa care îl transferă pe atacantul renegat de Gigi Becali 5 “Gigi Becali ar plăti oricât”. Mihai Stoica, detalii despre noul transfer pregătit la FCSB 6 Dennis Politic, titular în meciul cu Fenerbahce! Cum arată echipa FCSB-ului
Citește și