Se duce și Mondialul? România a căzut în urna a treia după ”octombrie negru”. Ce adversari pot înfrunta tricolorii în preliminariile pentru 2022

De Gal Dorin
Publicat: 16.10.2020, 7:43

Denis Alibec în duel cu Stefan Ilsanker

profimediaimages

Denis Alibec în duel cu Stefan Ilsanker în meciul dintre România și Austria

Clasamentul FIFA a fost ultima dată actualizat pe 16 septembrie, imediat după victoria României cu Austria de la Klagenfurt. Tricolorii ocupau atunci locul 34 în ierarhia mondială și 20 în cea a Europei, fiind astfel pe ultimul loc din urna a doua valorică.

Reclamă

După luna de coșmar pe care am avut-o, selecționata noastră a căzut în urna cu numărul trei și ar urma să întâlnească adversari mult mai dificili în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, conform football-ranking.com

Reclamă

Ne-am ridicat baraj în calea Mondialului

Formula de calcul care stabilește ordinea echipelor în clasamentul mondial este extrem de complicată și depinde de foarte mulți factori.

Căderea României se datorează în mare parte înfrângerii din Islanda și are două motive-cheie: faptul că nordicii erau mai slab cotați decât noi la ora meciului, iar coeficientul partidei era mai mare decât la un joc de Liga Națiunilor sau un amical.

Irlandezii ne iau locul

La actualizarea clasamentului, echipe precum Irlanda, Slovacia, Islanda, Irlanda de Nord și Norvegia vor fi peste noi în ierarhia mondială.

Singurul avantaj vizibil este că, deși mai avem doar trei meciuri de jucat în acest an, un amical și partidele cu Norvegia și Irlanda de Nord, ambele vor fi peste noi la ora meciului. 

Astfel, un rezultat pozitiv va aduce mai multe puncte la coeficientul internațional al tricolorilor, conform gsp.ro

Variante de grupă grea pentru preliminariile Mondialului din 2020

Variantă de grupă ușoară pentru preliminariile Mondialului din 2020

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
17:44 Mesajul lui Dan Petrescu pentru FCSB, după ce echipa lui Gigi Becali a câştigat titlul. „Bursucul”, şocat de rapidişti 17:28 „Se întoarce Alex Chipciu la FCSB?” Mihai Stoica a dat răspunsul pe loc! Dezvăluire sinceră despre negocieri 17:00 Farul – Sepsi LIVE TEXT (20:00). Gică Hagi luptă pentru locul 2 din play-off! Echipele probabile 16:50 Programul complet al F1 Academy™ de la Miami! Prima sesiune de antrenamente a fost live video în AntenaPLAY 16:46 FotoCât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana 16:36 Foto„Avem potențial!” Roberto Gliga, prima reacție după România – Coreea de Sud 3-2! A vorbit după ce a fost „atacat” cu ciocolată 15:35 VIDEORomânia – Coreea de Sud 3-2! O nouă VICTORIE URIAŞĂ pentru „tricolori”, la CM de hochei, live în AntenaPLAY 15:12 Adevăratul motiv pentru care Dan Petrescu a acceptat să îşi încheie brusc vacanţa şi să semneze cu CFR Cluj: „Nu puteam refuza!” 14:46 Mihai Stoica, explicaţie total neaşteptată! Motivul pentru care numărul 27 va fi trecut pe tricourile campioanei FCSB 14:33 Zeljko Kopic, reacţie fermă după ce fanii lui Dinamo i-au cerut demisia: „Sunt primul care se supără!” Mesaj despre viitorul lui Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și