Scandal după ce Dan Şucu a preluat Genoa! Americanii care deţineau clubul susţin că nu au aprobat tranzacţia

De Alex Masgras
Publicat: 19.12.2024, 19:49

Dan Şucu, în timpul unei conferinţe de presă

Dan Şucu, în timpul unei conferinţe de presă / Profimedia

Răsturnare de situaţie în cazul preluării clubului Genoa de către Dan Şucu. În cursul zilei de miercuri, italienii au anunţat că patronul de la Rapid a devenit acţionar majoritar al clubului, după ce a plătit 45 de milioane de euro pentru 77% din acţiunile formaţiei din Serie A.

Reclamă

Joi, Dan Şucu a ajuns şi la baza de pregătire a echipei, unde s-a întâlnit cu jucătorii şi staff-ul tehnic. Cu toate acestea, compania Advantage Capital Holdings LLC susţine că nu a aprobat încă tranzacţia şi că Dan Şucu nu a preluat încă formaţia din Serie A.

Reclamă

Americanii susţin că Dan Şucu nu a preluat Genoa: „Operaţiune clandestină, neaprobată”

Publicaţia americană Bloomberg i-a contactat pe reprezentanţii A-Cap, care susţin că deţin în continuare clubul de pe Luigi Ferraris. Aceştia au declarat că vânzarea a fost efectuată fără semnătura acţionarilor sau a reprezentanţilor acestora:

„Această presupusă vânzare a fost realizată fără aprobarea sau semnătura acționarilor clubului și fără ca reprezentanții acționarilor să fie prezenți.

Orice încercare de a prezenta într-un mod incorect statutul clubului Genoa va fi contestat viguros de acționarii clubului. Regretăm că actuala conducere a clubului a pierdut timpul cu această operațiune clandestină, neaprobată”, a transmis A-Cap, potrivit bloomberg.com.

Patrick Vieira, primul mesaj după ce Dan Șucu a devenit acționar majoritar la Genoa! Schimbarea sesizată de antrenorul echipei

Patrick Vieira, antrenorul de la Genoa, a venit cu primul mesaj după ce Dan Șucu a devenit acționar majoritar la formația din Serie A. Tehnicianul a spus și ce schimbare a sesizat, de la venirea românului.

La conferința de presă premergătoare partidei cu Napoli, programată sâmbătă, de la ora 19:00, Patrick Vieria a fost întrebat despre noul acționar majoritar al echipei sale, Dan Șucu.

Fostul jucător legendar, în prezent antrenor, a spus că venirea lu iDan Șucu a adus stabilitate la Genoa. Acesta își dorește ca jucătorii să arate o „altă față” în teren, având în vedere acest lucru.

„Şucu a adus stabilitate, un lucru pozitiv pentru întregul club, care sper să se vadă şi în teren”, a spus Patrick Vieira, la o conferință de presă.

Reclamă
Recomandări
  • PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    17:55

    LIVE SCORESorana Cîrstea – Hailey Baptiste se joacă ACUM. Românca debutează la turneul de la Madrid

    17:55

    Adrian Mutu a dat verdictul în privinţa transferului lui Nicolae Stanciu la Genoa!

    17:28

    Damac – Al-Nassr LIVE SCORE (19:05). Stanciu și Niță, față în față cu echipa lui Cristiano Ronaldo

    17:04

    Anunţul lui Carlo Ancelotti despre starea de sănătate a lui Kylian Mbappe, înainte de finala Cupei!

    16:43

    VideoAntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 22 aprilie

    16:38

    Giani Kiriță a răbufnit după Dinamo – Universitatea Craiova 0-2: „Nu ai cum să te prezinți așa în play-off!”

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 FotoAroganţă pe mulţi bani a lui Gigi Becali! Ce a făcut după victoria cu CFR Cluj: „Am luat-o albastră”s 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes 5 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 6 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s