Ştefan Radu, felicitat de Simone Inzaghi înaintea unui moment istoric: "O merită!" Românul va juca meciul 402 pentru Lazio

De Antena Sport
Publicat: 2.04.2021, 14:19

Ştefan Radu, Simone Inzaghi, Lazio

profimediaimages

Ştefan Radu, felicitat de Simone Inzaghi

Ştefan Radu este în lotul lui Lazio pentru meciul de mâine din etapa a 29-a din Serie A, contra lui Spezia. Românul este anunţat titular, iar antrenorul Simone Inzaghi nu s-a ferit să îl felicite deja.

Reclamă

Ştefan Radu, felicitat de Simone Inzaghi

Radu va juca meciul cu numărul 402 în tricoul lui Lazio, o performanţă neatinsă de niciun alt jucător până acum în istoria clubului din Capitala Italiei.

Reclamă

„Despre recordul lui Radu? Sunt fericit pentru el. Își merită locul în istoria lui Lazio. Mi-a fost coleg și mie și întotdeauna a dat dovadă de o dedicare uriașă”, a declarat Simone Inzaghi la conferința de presă de astăzi, citat de tuttomercatoweb.com.

În acest moment, Ştefan Radu deţine recordul, dar la egalitate cu una dintre legendele lui Lazio, Giuseppe Favalli.

Ştefan Radu: ”Am egalat recordul? Nu credeam că voi ajunge la aceste cifre!”

”Am egalat recordul? Nu credeam că voi ajunge la aceste cifre! Am luat-o pas cu pas. Au trecut 13 ani de când joc aici și uite că o fac în continuare. Sunt puțin mai bătrân, dar mai am benzină, mai pot duce meciuri în picioare.

Fiecare partidă a fost specială pentru mine, fiecare a fost plină de emoții și povești. Îmi amintesc fiecare din cele 401 meciuri. Dar dacă ar fi să aleg unul, acela ar fi finala Cupei Italiei din 2013 (n.r Lazio a învins Roma cu 1-0)”, a reacţionat românul după meciul cu Udinese, în care l-a egalat pe Favalli.

Radu Ştefan a stabilit uriaşa performanţă după unul dintre momentele grele ale carierei. S-a operat în februarie de hernie inghinală. Intervenția s-a desfășurat cu succes, iar revenirea fundaşului în vârstă de 34 de ani a avut loc în duelul cu Crotone, de la mijlocul lunii trecute.

Ştefan Radu, transferat de Lazio cu 4,75 milioane de euro

Ştefan Radu (34 de ani) şi-a reluat locul în echipă în stil de mare campion. A oferit o pasă decisivă în meciul cu Crotone, încheiat cu victoria capitolinilor, scor 3-2.

Radu Ştefan a ajuns la Lazio în vara lui 2008, când Lazio i-a plătit lui Dinamo 4,75 milioane de euro.

În total, el în cele 401 meciuri de până acum, el a marcat de 8 ori şi a oferit 20 de pase de gol. A primit 96 de cartonaşe galbene şi a fost eliminat de 5 ori.  

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
19:58

Moment incredibil în Spania! Un jucător de la Villarreal a spart monitorul VAR după meciul cu Real Sociedad

19:28

S-a decis soarta lui Dan Petrescu! Anunţ clar al conducerii clubului: „A avut nevoie de timp”

19:22

Dinamo – Universitatea Craiova LIVE TEXT (21:00). Oltenii atacă locul 2 din play-off. Echipele de start

19:17

Lionel Messi a reacționat după moartea Papei Francisc. Mesajul emoționant postat de superstar: „Ne vei lipsi”

19:10

Care este starea lui Florin Tănase. Jucătorul s-a accidentat cu CFR Cluj şi a fost schimbat

18:49

Florin Prunea l-a lăudat pe Mihai Popescu după „parada” din FCSB – CFR Cluj 3-2: „Și pașii i-au ieșit!”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes