UPDATE | Anunţ şocant la Dinamo! Clubul l-a dat afară pe Dorin Şerdean. Motivul inedit pentru care contractul preşedintelui a fost rupt. "Am început curăţenia!"

De Antena Sport
Publicat: 21.01.2021, 13:58

Dorin Şerdean şi acţionarii spanioli de la Dinamo

Dorin Șerdean, atac devastator la adresa lui Răzvan Zăvăleanu

Dorin Şerdean, al doilea din stânga, a fost concediat de Dinamo, deşi este un apropiat al acţionarilor spanioli/captură as.ro

UPDATE: Suporterii lui Dinamo au salutat plecarea lui Şerdean din funcţia de preşedinte al clubului din „Ştefan cel Mare”.

Reclamă

„Ultimul dat afară din club este Dorin Pavel Șerdean, cel care anunța ieri cu surle și trâmbițe că are un plan B de investiții 

Reclamă

Am început curățenia și o vom duce până la capăt. Șerdean, mâna dreaptă a paravanului Cortacero, a contribuit prin tot ce a făcut la împingerea clubului către faliment. 

Am intervenit la timp pentru a-i opri pe cei care urmăresc distrugerea lui Dinamo”, au transmis fanii-acţionari printr-un comunicat postat pe Facebook.

Dorin Şerdean a fost dat afara de Dinamo din funcţia de preşedinte

Dorin Şerdean a fost implicat în venirea acţionarilor spanioli la Dinamo. El a fost numit preşedinte de Pablo Cortacero în toamna anului trecut. Astăzi, clubul a anunţat însă că Şerdean a fost concediat pentru că a adunat prea multe absenţe nemotivate.

„Dinamo București a decis astăzi încheierea raporturilor contractuale cu președintele executiv Dorin Șerdean”, a fost anunţul făcut de președintele Consiliului de Administrație, Constantin Eftimescu.

„Comisia de Disciplină din cadrul clubului nostru a constatat absențele nemotivate de la locul de muncă, în ultimele 30 de zile, ale angajatului Dorin Șerdean și a hotarât desfacerea contractului încheiat anul trecut între cele două părți”, se mai arată în comunicatul prezentat de fcdinamo.ro.

La ședința organizată la sediul clubului a fost prezent și Dorin Șerdean, potrivit sursei citate.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
21:48

LIVE TEXTDinamo – Universitatea Craiova 0-0. Oltenii au lovit bara! Derby „de foc” pe Arena Națională

21:25

VideoJurnal AntenaSport | Fratele lui Radu Drăguşin face senzaţie în bucătărie

21:22

VideoJurnal AntenaSport | Gabriela Ruse a sărbătorit Paștele departe de familie

21:22

VideoJurnal AntenaSport | E foame mare de trofee la FCSB

21:18

VideoJurnal AntenaSport | Legendele, val de laude pentru români

21:14

Mihai Stoica s-a dezlănţuit! Atac devastator după FCSB-CFR Cluj: „Spune atât de multe prostii”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 3 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 4 „Cascadorii râsului!” Louis Munteanu nu s-a ferit de cuvinte după FCSB – CFR Cluj 3-2: „Pierdem în halul ăsta”s 5 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors 6 FotoUltimul român celebru văzut alături de Papa Francisc. Suveranul Pontif a murit la 88 de ani, în a doua zi de Paştes