Închide meniul

David Popovici, pregătit să ia startul la Campionatul Naţional de înot. Va concura în cel puţin şase probe!

Iulian Focșăneanu Publicat: 4 aprilie 2023, 16:39

Comentarii
David Popovici, pregătit să ia startul la Campionatul Naţional de înot. Va concura în cel puţin şase probe!

David Popovici, în faţa unei noi competiţii / Profimediaimages

David Popovici este pregătit să ia startul la Campionatul Naţional de înot. Competiţia se desfăşoară la Otopeni între 5 şi 9 aprilie, iar tânărul în vârstă de 18 ani e gata să scrie o nouă pagină de istorie. “Regele Nataţiei” va concura în cel puţin şase probe.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

David Popovici, cel mai bun sportiv român al anului trecut şi cel mai bun înotător al lumii în 2022, participă la Campionatul Naţional de Înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni, în 6 probe individuale: 50 m liber, 50 m fluture, 100 m liber, 100 m spate, 100 m fluture, 400 m liber, posibil şi în ştafete.

David Popovici, pregătit să ia startul la Campionatul Naţional de înot

Popovici nu va înota la proba de 200 m liber, pentru că „nu ne-am dorit-o pentru acest concurs“, a precizat antrenorul lui, Adrian Rădulescu. Va concura totuşi în proba de 100 liber „alături de colegii cu care se urmăreşte crearea unei ştafete pentru Paris. Trebuie să se sprijine reciproc“, a adăugat Adrian Rădulescu, potrivit news.ro.

531 de sportivi, reprezentând 72 de cluburi, iau startul la Otopeni, în prima competiţie majoră pentru înotătorii români. Competiţia naţională este criteriu de calificare pentru Campionatul Mondial de la Fukuoka, pentru Jocurile Olimpice de la Paris, pentru Campionatele Europene de Juniori şi pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European. Sportivii români sunt reprezentaţi la următoarele categorii de vârstă: juniori 15-16 ani (153); junioare 14-15 ani (132); tineret masculin 17-18 ani (95), tineret feminin 16-17 ani (73); seniori (49), de la 19 ani; senioare (29), de la 18 ani.

Concursul se desfăşoară după sistemul seriilor eliminatorii şi finale. Excepţie vor face probele 400 m mixt, 800 m şi 1500 m liber, precum şi ştafetele, care se vor desfăşura contracronometru. Seriile rapide ale probelor 400 m mixt, 800 m si 1500 m liber şi toate seriile de ştafetă se vor desfăşura în reuniunile finalelor.

Reclamă
Reclamă

În competiţia de la Otopeni, sportivii vor susţine 40 de probe, pe parcursul celor 5 zile de concurs, cu serii în reuniunea de dimineaţă şi finale în reuniunea de după-amiază. Sunt 6 în stilul liber (50, 100, 200, 400, 800, 1500), câte 3 în stilurile spate, fluture şi bras (50, 100, 200), 2 în stilul mixt (200, 400), 2 ştafete (4×100, 4×100 mixt), la masculin şi la feminin, 38 de probe, plus 2 combinate M-F (4×100, 4×100 mixt).

Adrian Rădulescu a anunțat ce obiective are David Popovici în acest an

David Popovici începe pregătirea pentru a se califica la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, acolo unde speră să obțină și o medalie.

După un cantonament de pregătire la Tenerife (Spania), în luna februarie, David Popovici (CS Dinamo) începe anul cu Naţionalele de înot şi va concura în probele de 50 m liber, 100 m liber, 400 m liber, 50 m spate, 100 m spate, 50 m fluture, la câteva probe de ştafetă, dar nu şi în proba de 200 m liber.

Reclamă

În această perioadă ne-am concentrat pregătirea pe dezvoltarea fizică generală şi ‘stabilizarea’ performanţelor. Sunt paşi importanţi pentru un tânăr aflat în proces de maturizare cu scopul de a preveni accidentările şi a reduce solicitările specifice sportului de performanţă. David va concura la 50 m liber, 100 m liber, 400 m liber, 50 m spate, 100 m spate şi 50 m fluture. Sigur, va participa şi la câteva din ştafetele clubului. Ne-am dori să vedem progres la celelalte procedee şi probe“, a spus Adrian Rădulescu.

“David vrea să se califice la JO 2024 în probele de 50, 100, 200, 400 m liber”

Antrenorul lui David Popovici a explicat şi motivul pentru care cel mai bun sportiv al României de anul trecut nu va înota proba de 200 m liber: ‘‘Nu ne-am dorit-o pentru acest concurs. Proba de 100 liber a rămas pentru că este normal să concureze alături de colegii cu care se urmăreşte crearea unei ştafete pentru Paris. Trebuie să se sprijine reciproc”.

David Popovici a cucerit 14 medalii, dintre care 11 de aur, la cele cinci mari competiţii la care a participat în 2022.

Nu există un obiectiv major în acest an, ci doar dorinţa de a avea o prestaţie cât mai bună la CM de la Fukuoka. David vrea să se califice la JO 2024 în probele de 50, 100, 200, 400 m liber, dar poate reuşeşte să îndeplinească baremul şi la alte probe“, a adăugat Rădulescu.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:55 10 dec.
Real Madrid – Manchester City 1-2, în meciul serii din UCL. Viitorul lui Xabi Alonso, în pericol. Rezultatele și clasamentul
23:52 10 dec.
Cum se poate califica FCSB în „primăvara europeană”. Calculele făcute de Mihai Stoica înaintea meciului cu Feyenoord
23:49 10 dec.
Antoine Baroan, OUT din iarnă de la Rapid? “Dacă nu realizează unde este…”
23:46 10 dec.
Franța și Olanda s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial. Cum arată „careul de ași”
23:14 10 dec.
Au greșit competiția! Meciul din Champions League la care s-a auzit imnul Europa League înainte de start
23:14 10 dec.
Erling Haaland, record uriaș după ce a marcat în Real Madrid – Manchester City. Cifre fabuloase pentru starul lui Guardiola
1 Gigi Becali vrea un alt fundaș din Liga 1, după ce transferul lui Kevin Ciubotaru a intrat în impas. Noua țintă de la FCSB 2 Arne Slot a recunoscut că nu a fost penalty în Inter – Liverpool 0-1! Reacţia genială a olandezului 3 Nota primită de Cristi Chivu după ce Inter a pierdut cu Liverpool. Verdictul dat de italieni 4 Cristi Chivu, reacție dură după penalty-ul controversat primit de Liverpool în victoria cu Inter: „Să înțeleagă!” 5 Lovitură pentru Universitatea Craiova! Un jucător de bază, direct pe masa de operaţie! Nu va mai juca în 2025 6 Super-transferul anunţat de Gigi Becali la FCSB nu e făcut! Agentul a rupt tăcerea: “Asta e prioritatea”
Citește și