„Nu mi-a păsat de medalie!” David Popovici, discurs uriaş cu medalia olimpică de aur la gât: „A fost ca o luptă de câini”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 29 iulie 2024, 23:08 / Actualizat: 30 iulie 2024, 10:23

Comentarii
„Nu mi-a păsat de medalie! David Popovici, discurs uriaş cu medalia olimpică de aur la gât: „A fost ca o luptă de câini

David Popovici, campion olimpic. Sursa: Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

David Popovici a avut un discurs uriaş cu medalia olimpică de aur la gât. David Popovici a dezvăluit că a eliminat presiunea pentru că nu s-a gândit neapărat să câştige o medalie, ci ca să se dueleze cu cei mai buni din lume.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

David Popovici a scris istorie pentru România şi a devenit primul campion olimpic la înot masculin. Popovici a explicat ce a simţit în ultimii 25 de metri ai finalei, acolo unde s-a decis noul campion olimpic al probei de 200 de metri liber. Mai mult, Popovici a dezvăluit şi momentul în care şi-a dat seama că a devenit campion olimpic.

David Popovici, discurs uriaş cu medalia olimpică de aur la gât

„Nu mi-a păsat de medalie. Aşa am câştigat-o. Nu acesta este obiectivul. obiectivul este să te simţi bine. Vii la Jocurile Olimpice să concurezi cu cei mai buni din lume. E un privilegiu doar să fii aici. Tocmai că nu am luptat pentru medalie, am reuşit să o câştig. A fost o luptă de câini, fix aşa o descriu. Pe ultimii 50 de metri, îl vedeam pe american că este în faţa mea, ştiam că neamţul e undeva în stânga mea. Văzusem că plecase tare. Chiar dacă nu te uiţi la ei, îi simţi acolo, în ceafă. Ştiam că sunt acolo şi nu mi-am permis în nicio secundă să o las moale Am făcut cursa pe care o doream.

Chiar dacă nu acesta era obiectivul, mă bucur pentru medalie. Mi-am dat seama când am atins plăcuţa pentru că au nişte lumini. Dacă atingi primul, vezi doar o lumină. Au fost lacrimi de bucurie în tribune, şi la mine au fost. Nu sunt cel mai deschis om, dar am plâns şi eu când am dat primul interviu. Inclusiv pe podium m-am abţinut. Am visat la acest moment, la 11 ani tortul meu a fost cu Jocurile Olimpice de la Tokyo,. Eu de la 11 ani ştiam că îmi doresc să ajung la Jocuri. Dacă eu am reuşit, un băiat crescut în Titan – Pantelimon, complet obişnuit, absolut oricine poate. Prin determinare, perseverenţă şi multă muncă. Aş vrea să profit de ocazie şi să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut”, a spus David Popovici la zona mixtă.

David Popovici e CAMPION OLIMPIC! A câştigat medalia de AUR la 200 de metri liber de Ziua Imnului Naţional. Fenomenală cursă

David Popovici a devenit campion olimpic la 200 de metri liber după o cursă fenomenală. David Popovici a revenit formidabil pe ultimii 25 de metri şi a câştigat aurul la 2 sutimi. Popovici a fost al doilea după prima lungime de bazin, a fost al treilea după 100 de metri, apoi a urcat pe doi la 150 de metri, reuşind să îl devanseze pe britanicul Matthew Richards pe ultimii metri ai cursei. Popovici (19 ani), dublu campion mondial şi cvadruplu campion european, a obţinut primul titlu olimpic din istoria înotului masculin românesc cu timpul de 1 min 44 sec 72/100, fiind mai rapid cu două sutimi decât Richards (1 min 44 sec 74/100).

Reclamă
Reclamă

Podiumul a fost completat de americanul Luke Hobson, în 1 min 44 sec 79/100. Popovici a fost cel mai rapid atât în serii (1 min 45 sec 65/100), cât şi în semifinale (1 min 44 sec 53/100).

David Popovici a fost al patrulea în finala la 200 m liber în urmă cu trei ani, la JO de la Tokyo. Popovici, care a adus prima medalie României la JO 2024, va mai evolua la Paris şi în proba de 100 m liber, ale cărei serii sunt programate marţi (12:15), când vor avea loc şi semifinalele (21:30).

Ultima medalie olimpică a înotului românesc datează din 2004, când Camelia Potec lua aurul la 200 m liber la Atena, iar Răzvan Florea bronzul la 200 m spate. Popovici a încheiat cursa într-un minut, 44 de secunde şi 72 de sutimi. El a fost urmat de britanicul Matthew Richardson (1.44.74) şi de americanul Luke Hobson (1.44.79).

Reclamă

 

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va fi titular Daniel Bîrligea la Frosinone?
Loading ... Loading ...
Citește și:
15:58

Norvegienii nu ţin cont de nimic: Bodo/Glimt joacă două meciuri în mai puţin de 24 de ore

15:49

Ioan Andone nu a stat pe gânduri şi a spus unde trebuie folosit Cătălin Cîrjan de Dinamo

15:12

Negocieri pentru David Matei! Mihai Rotaru s-a aşezat la masa tratativelor şi răspunsul a venit imediat

14:45

Cristi Săpunaru e dorit lângă Leo Grozavu! Clubul din Liga 2 a făcut deja ofertele şi vrea să dea lovitura

14:36

FotoCunoscutul influencer, la un pas de moarte! A făcut accident în Bucureşti şi imaginile vorbesc de la sine

13:50

Tottenham se întăreşte cu jucătorii lui Manchester City! O nouă lovitură dată de Spurs pe piaţa transferurilor

1 Daniel Bîrligea a plâns la aeroport la despărţirea de FCSB: „Sunt lacrimi de emoţie, e greu…” 2 UPDATEGata, Daniel Bîrligea pleacă în Italia! Gigi Becali: „I-am dat ok-ul” Ce bani încasează patronul FCSB 3 Universitatea Craiova a făcut oferta pentru transferul anului în România: 1.5 milioane de euro 4 Primul transfer gândit de Gigi Becali după plecarea lui Bîrligea 5 S-a semnat contractul! Un nou super-stadion în România 6 A refuzat transferul la FCSB şi a plecat în vacanţă cu iubita de la America Express
Citește și