„Cum e posibil să tratezi așa o minoră de 15 ani?” A răbufnit după ce a văzut imaginile devastatoare cu Kamila Valieva

De Dan Roșu
Publicat: 18.02.2022, 12:55

A răbufnit după ce a văzut imaginile devastatoare cu Kamila Valieva

A răbufnit după ce a văzut imaginile devastatoare cu Kamila Valieva

Getty Images

Problemele apărute în ultimele zile au făcut-o pe sportiva de numai 15 ani să clacheze la programul liber. Ea a terminat pe 5, iar la general a ratat podiumul, fiind pe 4. Ea a căzut de 3 ori.

Reclamă

Kamila Valieva, compătimită de preşedintele CIO Thomas Bach

„Am fost foarte tulburat ieri, când m-am uitat la televizor (la programul liber de patinaj artistic – n.red.). Am urmărit o prestaţie în care s-a văzut presiunea de pe umerii ei. Cariera mea îmi permite să ştiu ce este presiunea, dar aceasta a fost peste ceea ce îmi pot imagina. A fost dificil să văd cum se prăbuşeşte pe gheaţă, plângând şi încercând să-şi termine programul. În fiecare mişcare, limbajul corpului ei, am văzut stresul imens.

Reclamă

Modul în care a fost primită de cei din jur la ieşirea de pe gheaţă, a fost ceva glacial, în loc să încerce să o ajute şi să o consoleze… Am simţit distanţa interpretând limbajul corporal (al antrenoarei sale), a fost dispreţuitor. Cum poţi să fii atât de rece cu sportivul tău? Nu îmi dau încredere cei din jurul ei, indiferent de ceea ce s-a întâmplat sau se va întâmpla în viitor. Cum este posibil să tratezi astfel o sportivă minoră de 15 ani?”, a declarat Bach.

Kamila Valieva, certată aspru de antrenoarea sa după ce a ratat podiumul la Beijing

Scandalul creat în jurul său şi-a spus cuvântul şi în prestaţia tinerei sportive din Rusia. Valieva a ratat 5 sărituri în timpul programului liber şi a încheiat pe locul 5. În cele din urmă, sportiva de 15 ani a terminat pe poziţia a 4-a la general.

Evoluția sub așteptări a rusoaicei a scos-o din sărite pe antrenoarea sa, Eteri Tutberidze. Aceasta a întâmpinat-o cu cuvinte reci pe eleva sa, aflată cu ochii în lacrimi la ieșirea de pe gheață.

„De ce nu te-ai luptat? De ce ai cedat? Explică-mi, de ce?!”, a strigat Eteri Tutberidze către Kamila Valieva.

Kamila Valieva, implicată într-un scandal uriaş

În ciuda unui test antidoping pozitiv, rusoaica Kamila Valieva (15 ani) a fost autorizată, luni, de către Tribunalul de Arbitraj pentru Sport să continue competiţia la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Tribunalul sportiv a confirmat ridicarea suspendării provizorii a Kamilei de către Agenţia Rusă Antidoping (Rusada), considerând că privarea sportivei de un eveniment chiar înainte de a fi examinat fondul cauzei i-ar provoca un „prejudiciu ireparabil”.

CIO şi WADA au sesizat TAS, făcând apel la decizia Agenţiei Ruse Antidoping (Rusada), luată la 8 februarie, de a ridica suspendarea provizorie a patinatoarei ruse, care a fost depistată pozitiv la un test efectuat în 25 decembrie.

Kamila Valieva a fost testată la Campionatul Rusiei de la Sankt Petersburg, la 25 decembrie 2021, de către Rusada, care a primit doar în 7 februarie rezultatul pozitiv. Substanţa identificată este trimetazidina, folosită pentru ameliorarea anginei pectorale şi interzisă de WADA din 2014, deoarece favorizează circulaţia sângelui.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
21:52

Rapid – U Cluj 0-2! Bic și Macalou, „eroii” lui Sabău! „Șepcile roșii”, „coșmarul” lui Marius Șumudică

21:52

VIDEO„Nu mă așteptam” Max Verstappen, uimit după ce a obținut pole-ul în Arabia Saudită! De ce se teme în cursă

21:38

Barcelona, decizie radicală! Clubul depune plângere împotriva forurilor fotbalistice

21:16

Sabrina Voinea, medalie de AUR la sol, la Cupa Mondială de la Doha

21:15

VideoMax Verstappen, tur de senzație în calificările Marelui Premiu al Arabiei Saudite! Va pleca din pole-position

21:10

VIDEOMax Verstappen, pole în Marele Premiu al Arabiei Saudite! Cursa e duminică (20:00, Antena 3 CNN și AntenaPLAY)

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentuluis 3 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?”s 4 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 OUT de la Sepsi! Decizia luată de Laszlo Dioszegi după a 5-a înfrângere la rând a covăsnenilors