Boris Becker a încheiat colaborarea cu Holger Rune! Motivul surprinzător al fostului campion german
De Alex Masgras
Publicat: 6.02.2024, 23:55
Boris Becker a încheiat colaborarea cu Holger Rune! Fostul mare campion german a anunţat că nu îl va mai antrena pe tânărul de 20 de ani şi locul 7 în clasamentul ATP. Decizia este surprinzătoare, deoarece Becker şi Rune au început colaborarea de curând, în octombrie 2023. Danezul l-a ales pe Becker la scurt timp după ce a încheiat socotelile cu Partick Mouratoglou.
Anunţul lui Becker vine la doar câteva zile după ce Holger Rune s-a despărţit şi de elveţianul Severin Luthi, fostul antrenor al lui Roger Federer, cu care a început colaborarea înainte de Australian Open, în luna decembrie.
Boris Becker a încheiat colaborarea cu Holger Rune!
„Aş dori să vă informez că mă voi retrage din funcţia de antrenor al lui Holger Rune cu efect imediat. Am început acest parteneriat cu un obiectiv iniţial de a ajunge la Turneul Campionilor la finalul anului trecut. Cu cât a trecut timpul, am realizat că, pentru a avea succes, ar trebui să fiu disponibil pentru Holger mult mai mult decât pot.
Din cauza responsabilităților profesionale și personale, nu-i pot oferi lui Holger ceea ce are nevoie acum. Îi doresc numai bine și voi fi întotdeauna fanul său numărul 1. Am apreciat cu adevărat această călătorie împreună”, a scris Boris Becker, pe contul său de X (fostul Twitter).
Înaintea colaborării dintre Rune şi Becker, prezenţa danezului la Turneul Campionilor era incertă. Începând cu luna octombrie, el a pus capăt seriei de 10 înfrângeri în 11 partide după Wimbledon. El a reuşit să ajungă în semifinale la Basel, după care a ajuns în sferturile turneului ATP Masters 1000 de la Paris, acolo unde a obţinut şi calificarea la Turneul Campionilor.
La Torino, Holger Rune nu a trecut de faza grupelor, iar din decembrie a venit şi Severin Luthi alături de el. Elveţianul a călătorit alături de Rune la Melbourne, în timp ce Becker a rămas în Germania.
Anul acesta, Rune a fost eliminat încă din turul al doilea de la Australian Open de francezul Arthur Cazaux (80 ATP), iar în semifinalele de la Montpellier de la finalul săptămânii trecute s-a retras în setul secund al duelului cu Borna Coric din cauza unei accidentări.
„Ion Țiriac o va ajuta pe Simona Halep la proces!” Boris Becker, detalii despre ajutorul primit de româncă
Boris Becker s-a declarat un mare fan al Simonei Halep, mărturisind că românca este una dintre cele mai inteligente jucătoare de tenis. Germanul a dezvăluit că unul dintre meciurile memorabile ale lui „Simo” a fost finala de la Wimbledon, câștigată în fața Serenei Williams.
De asemenea, Boris Becker s-a mai declarat convins de faptul că Ion Țiriac o va ajuta pe Halep la procesul de dopaj, cu tot ceea ce are nevoie românca. Becker a mai afirmat că în cazul în care suspendarea de patru ani va fi păstrată, fostul lider WTA are șanse mici să mai revină pe teren.
„Sunt un mare fan, un mare admirator al Simonei Halep. E uimitoare pe teren. Nu era cea mai puternică, dar e una dintre cele mai inteligente jucătoare din istorie.
Prestația pe care a avut-o în finala cu Serena Williams la Wimbledon a fost una dintre cele mai bune pe care le-am văzut la o jucătoare. Și a reușit-o împotriva celei mai mari jucătoare din istorie.
Sunt trist să văd ce i se întâmplă. Sper să aibă un proces bun la TAS, sper să aibă avocați buni. Sunt sigur că Țiriac o va ajuta cu tot ce e nevoie. Va fi foarte important pentru tenis și pentru ea să revină pe teren.
Dacă suspendarea va rămâne, nu cred că va mai reveni. Ar fi o pauză prea mare. Dar sper să primească o a doua șansă, suspendarea să se reducă și să o vedem înapoi pe teren”, a declarat Boris Becker, conform gsp.ro.
- Boris Becker a încheiat colaborarea cu Holger Rune!
- Motivul surprinzător al fostului campion german
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY