Carlos Alcaraz nu stă pe bară, după ce demonstrativul de milioane din Arabia Saudită s-a amânat! Unde va juca spaniolul
Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, va participa la turneul de la Viena la sfârşitul lunii octombrie, pentru prima dată după 2021, au anunţat, joi, organizatorii evenimentului din categoria ATP 500, programat să aibă loc în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie, informează AFP.
„După ce s-a aflat, miercuri, că „Six Kings Slam”, un turneu demonstrativ foarte bine remunerat, organizat în Arabia Saudită, la care spaniolul urma să participe între 21 şi 24 octombrie, va fi amânat pentru sfârşitul lunii decembrie, directorul turneului, Herwig Straka, a luat legătura cu echipa lui Carlos Alcaraz”, au precizat organizatorii într-un comunicat de presă.
Carlos Alcaraz va participa la ATP 500 Viena
„Ulterior, lucrurile s-au concretizat foarte rapid, iar Carlos a acceptat să vină la Viena fără prea multe ezitări”, au adăugat aceştia.
Organizatorii turneului „Six Kings Slam” au anunţat, miercuri, că evenimentul se va desfăşura, în noua sa programare, în perioada 27-30 decembrie, în urma unor atacuri mortale asupra Arabiei Saudite, lansate de gruparea Houthi din Yemen.
Alcaraz, septuplu campion în turneele de Grand Slam, plănuise iniţial să nu participe la nicio competiţie în intervalul dintre evenimentul demonstrativ din Arabia Saudită şi turneul Masters 1.000 de la Paris (2-8 noiembrie).
Totuşi, tenismanul spaniol – eliminat luni în turul al treilea al turneului Masters 1.000 de la Shanghai – a jucat foarte puţin în acest sezon, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte care l-a ţinut departe de circuit de la jumătatea lunii aprilie până la sfârşitul lunii august.
Participarea sa la turneul de la Viena l-ar putea ajuta să-şi regăsească ritmul competiţional, întrucât rezultatele şi nivelul său de joc au fost inconstante de la revenirea în circuit (un sfert de finală la US Open, un titlu la Tokyo şi o prezenţă în turul al treilea la Shanghai).
Fostul lider mondial a ajuns în semifinale la singura sa participare anterioară în cadrul turneului austriac, care se desfăşoară pe suprafaţă dură, în sală.
Pe lângă Alcaraz, la ediţia din 2026 vor lua parte alţi cinci jucători din top 10 mondial: Alexander Zverev (locul 2), rusul Daniil Medvedev (locul 6), italianul Flavio Cobolli (locul 7), australianul Alex de Minaur (locul 9) şi americanul Frances Tiafoe (locul 10).