Novak Djokovic, motivat de finala de la Miami, înaintea sezonului de zgură. Sârbul, fără Andy Murray la Monte-Carlo

Alex Masgras Publicat: 7 aprilie 2025, 13:27

Comentarii
Novak Djokovic, motivat de finala de la Miami, înaintea sezonului de zgură. Sârbul, fără Andy Murray la Monte-Carlo

Novak Djokovic, în timpul unui antrenament / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Novak Djokovic este pregătit de turneul ATP Masters 1000 de la Monte-Carlo, primul turneu important al sezonului pe zgură. Sârbul vine după finala de la Miami, pierdută în faţa lui Jakub Mensic, dar este extrem de motivat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La Monte-Carlo, acolo unde s-a impus de în două rânduri, în 2013 şi 2015, Djokovic se află fără Andy Murray. Scoţianul va reveni în colţul lui Nole la Madrid.

Novak Djokovic, motivat înaintea turneului ATP Masters 1000 de la Monte-Carlo

Tenismanul sârb Novak Djokovic a spus că finala de la Miami, prima pentru el din 2025, l-a ajutat să-şi regăsească motivaţia de a câştiga şi mai multe titluri pentru a depăşi graniţa de 100 titluri ATP în timpul sezonului pe zgură, scrie Reuters.

Djokovic, 37 ani, cu 24 de titluri de Grand Slam în palmares, nu a mai câştigat niciun turneu de la triumful său în Turneul Campionilor de la finele sezonului 2023, dar a cucerit medalia de aur la JO de la Paris în 2024 la simplu.

Sârbul vrea să-i depăşească în clasamentul campionilor cu cele mai multe victorii în ATP pe Jimmy Connors (109) şi Roger Federer (103). La Miami, Djokovic părea favorit pentru a obţine al 100-lea său succes, dar a fost învins surprinzător de cehul Jakub Mensik în finală.

Reclamă
Reclamă

„Fără îndoială că a devenit mai dificil de-a lungul carierei mele, dar performanţa de la Miami, când joc aşa, îmi oferă mai multă inspiraţie pentru a continua”, le-a spus Djokovic reporterilor la Monte Carlo.

Novak Djokovic, fără Andy Murray la Monte-Carlo

„Te simţi grozav pe teren când loveşti bine mingea şi câştigi meciuri. Evident, când începi să pierzi devreme, ai mai multe întrebări şi voci interioare, care aduc îndoieli dacă ar trebui să continui. Mă bucur că la Miami am găsit această bucurie pe teren şi la nivel de performanţă, aşa că să vedem dacă pot duce asta pe zgură. Este o suprafaţă diferită şi nu am avut mult timp să mă obişnuiesc cu acest turneu, aşa că aşteptările mele nu sunt atât de mari”, a mai spus Djokovic, potrivit agerpres.ro.

Antrenorul Andy Murray nu îl va însoţi pe Djokovic la Monte Carlo, dar scoţianul urmează să fie prezent apoi la Madrid (23 aprilie – 4 mai).

Reclamă

„Nu a făcut niciodată parte din acordul nostru să lucrez cu Andy săptămâna aceasta”, a spus Djokovic. „Mă gândeam la cine îmi doream să-mi fie alături, pe oricine în afară de antrenorul meu de fitness şi kinetoterapeutul, iar fratele meu Marko a putut să vină, aşa că asta mă ajută la un alt nivel emoţional”, a mai spus campionul sârb.

Cap de serie numărul 3 la Monte Carlo, Djokovic ar putea juca marţi în turul doi cu veteranul elveţian Stanislas Wawrinka, dacă acesta îl învinge luni în primul tur pe chilianul Alejandro Tabilo.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:56 30 iul.

Verdictul lui Antonio Folha după ce CFR Cluj s-a calificat în turul 3 preliminar Conference League: „Merităm”

23:47 30 iul.

Întrebat de un posibil transfer şi de problemele financiare de la CFR, Korenica a dat acelaşi răspuns!

23:33 30 iul.

Primul transfer pregătit de Gigi Becali după ruşinea cu FK Auda: „Trebuie să întăresc echipa”

23:31 30 iul.

Cristiano Bergodi, apel către conducerea lui „U” Cluj după eliminarea din cupele europene: „Nu se poate așa”

23:20 30 iul.

Cu cine joacă CFR Cluj în turul 3 preliminar Conference League? Duel complicat pentru ardeleni

23:15 30 iul.

CFR Cluj – Alashkert 3-0. După eşecurile lui FCSB şi U, echipa lui Varga merge mai departe în Conference

1 „Să ne distrugi în halul ăsta?” Jucătorii făcuţi praf de Gigi Becali după eliminarea umilitoare din Europa! 2 OUT de la FCSB! Gigi Becali a decis să-l scoată din echipă după eliminarea ruşinoasă din Europa! 3 Marius Baciu şi-a „distrus” un jucător după eliminarea ruşinoasă din Europa: „Nici la juniori nu vezi aşa ceva” 4 Gigi Becali s-a ţinut de cuvânt! Surprizele din primul 11 ale FCSB-ului! Alegerea riscantă a roş-albaştrilor 5 Umilință totală! FCSB, eliminată rușinos din cupele europene după 3-7 la general cu FK Auda 6 Juan Bauza e hotărât să revină în Liga 1! Echipa cu care vrea să semneze: „Să sperăm”
Citește și