VIDEO. Roger Feder, execuţie uluitoare la Roland Garros! Elveţianul a trimis mingea pe lângă fileu + Mesaj impresionant de la Andy Murray

Mihai Ispas Publicat: 6 iunie 2021, 11:51

Comentarii
VIDEO. Roger Feder, execuţie uluitoare la Roland Garros! Elveţianul a trimis mingea pe lângă fileu + Mesaj impresionant de la Andy Murray

Roger Feder, execuţie uluitoare la Roland Garros

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Roger Feder, execuţie uluitoare la Roland Garros! Fostul lider mondial a câştigat un punct memorabil în meciul care i-a adus calificarea în optimile de finală.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Roger Feder, execuţie uluitoare la Roland Garros

Federer conducea cu 5-4, în primul set, iar Koepfer se afla la serviciu. Elveţianul a returnat excelent, în apropierea fileului. Punctul părea încheiat, dar adversarul său a ajuns la minge.

Scurta neamţului l-a trimis pe Federer mult în afara terenului. La 39 de ani, Roger a fost îndeajuns de rapid şi a închis punctul trimiţând pe lângă fileu!

Din cauza orei târzii, spectatorii nu au avut acces în tribune. Federer a primit însă aplauze „virtuale” chiar şi de la rivali.

Reclamă
Reclamă

Andy Murray s-a declarat impresionat de performanţa elveţianului. „Să îl văd pe Federer la 39 de ani, după două operaţii la genunchi, jucând pe un stadion gol, la 00.30, atât de implicat, este ceva care mă inspiră. Fă ceea ce iubeşti”, a scris Murray pe contul său de Twitter.

Roger Federer s-a calificat în optimi la Roland Garros

Roger Federer s-a calificat în optimile de finală de la Roland Garros după un meci maraton cu germanul Dominik Koepfer.

Partida a durat 3 ore şi 35 de minute şi s-a încheiat mult după miezul nopţii. Trei dintre cele patru seturi s-au decis la tie-break. Scorul final a fost 7-6, 6-7, 7-6, 7-5.

Reclamă

“Ador tenisul. Spiritul meu de luptător m-a ajutat. Trebuie să iubeşti ceea ce faci, iar eu iubesc ce fac. Nu eram sigur după setul doi cât voi mai rezista. Această victorie era foarte importantă pentru mine. Ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost un mare pas înainte”, a spus Federer după meci.

În faza următoare, Federer urmează să îl întâlnească pe favoritul 9, italianul Matteo Berrettini.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va prinde FCSB play-off-ul Ligii 1 în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:17

Conducerea U Cluj i-a decis viitorul lui Cristiano Bergodi! Care este obiectivul stabilit de „șepcile roșii”

20:06

Măsură fără precedent luată de tunisieni, după ce Laurenţiu Reghecampf a spus că vrea să plece la FCSB

20:03

Gică Hagi l-a propus pe Andrei Raţiu la un club legendar

19:18

Real Madrid i-a declarat război lui Javier Tebas: comunicatul dur după atacul președintelui La Liga

18:58

Arsenal s-a decis în privinţa lui Mikel Arteta, chiar după eşecul cu Brighton! Decizia luată deşefii clubului

18:25

Lovitură cumplită pentru Universitatea Craiova! Jucătorul lui Filipe Coelho nu va juca cu Getafe

1 Antrenorul din Liga 1 demis înainte de pauza internaţională! I-au găsit înlocuitor, dar el refuză să plece! 2 E oficial, o nouă plecare de la FCSB. Semnează alături de Marius Baciu în Franţa? 3 Nicolae Stanciu revine în Liga 1! Când ar putea debuta! Cum a reacţionat Gigi Becali 4 Decizia-şoc luată de Mirel Rădoi după ce nu a vrut să se întoarcă la FCSB 5 Nicolae Stanciu a semnat! Echipa din Liga 1 la care va evolua mijlocaşul naţionalei 6 Marius Baciu pleacă din România după despărțirea de FCSB! Unde urmează să antreneze
Citește și