Jannik Sinner – Grigor Dimitrov e finala masculină a turneului ATP Masters 1.000 de la Miami (Statele Unite), dotat cu premii totale în valoare de 8.995.555 de dolari.
Sinner (22 de ani), numărul 3 mondial, l-a învins fără drept de apel în semifinale, cu 6-1, 6-2, pe rusul Daniil Medvedev, deţinătorul trofeului, în doar 69 de minute de joc.
Italianul continuă astfel să facă senzaţie în acest sezon, după ce a câştigat Openul Australiei în luna ianuarie, unde a trecut în finală chiar de Medvedev, după ce îl eliminase în penultimul act pe sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP.
Jannik Sinner – Grigor Dimitrov e finala masculină de la Miami
Jannik Sinner a suferit de altfel o singură înfrângere în 22 de meciuri disputate în 2024, în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, eliminat în sferturi de finală la Miami.
În cazul unui succes în finala de duminică, jucătorul italian va urca pe locul doi în clasamentul mondial, cea mai bună poziţie din cariera sa, devansându-l pe Alcaraz.
Grigor Dimitrov a acces la rândul său în finala turneului din Florida după ce a dispus în trei seturi, 6-4, 6-7 (4/7), 6-4, de germanul Alexander Zverev, campionul olimpic en titre.
La 32 de ani, bulgarul speră să cucerească duminică al doilea să titlu de categoria Masters 1.000, după cel obţinut în 2017 la Cincinnati (Ohio).
Dimitrov, agresiv şi precis la fileu, pierduse precedentele şapte meciuri în faţa lui Zverev. Singurul său succes în faţa germanului data din 2014, de la prima lor confruntare, când Zverev avea doar 14 ani.
Jannik Sinner l-a învins de două ori pe Grigor Dimitrov în cursul anului 2023, după ce s-a înclinat în faţa bulgarului în primul lor duel, în 2020.
- Jannik Sinner – Grigor Dimitrov e finala masculină de la Miami
- Grigor Dimitrov – Alexander Zverev 6-4, 6-7, 6-4
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Revenirea anului în tenis! Era condusă cu 5-0 în decisiv, dar s-a calificat incredibil în optimi la US Open
- Sorana Cîrstea, mesaj direct pentru Jessica Pegula, înainte de duelul incendiar de la US Open: „Sunt pregătită de revanşă”
- Aryna Sabalenka n-a mai suportat mirosul în timpul meciului de la US Open: „Cineva fumează iarbă”
- Ce cotă are acum Sorana Cîrstea pentru câştigarea US Open. Care sunt favoritele specialiştilor
- Două jucătoare de top de pe partea de tablou a Soranei Cîrstea, OUT de la US Open. Cu cine se poate duela pentru semifinale































