Jucătoarea în vârstă de 24 de ani a devenit prima reprezentantă a Egiptului care a ajunge pe tabloul principal la un Grand Slam. Ea a reuşit chiar şi prima victorie.
Mayar Sherif, mesaj de mulţumire pentru Mohamed Salah
În primul tur, a învins-o pe franţuzoaica Chloe Paquet, apoi a fost eliminată de slovena Kaja Juvan. Mayar Sherif a dezvăluit că în spatele rezultatelor ei stau şi sfaturile pe care le primeşte de la conaţionalul ei, Mohamed Salah.
"Ajutorul lui este fundamental pentru mine. Ştie mereu cum să mă motiveze. Pot să îl întreb orice, e mereu disponibil ca să îmi dea sfaturi bazate pe experienţa lui de sportiv la cel mai înalt nivel. Îmi explică mereu cum să lucrez din punct de vedere psihologic, cum să pregătesc un meci", a spus aceasta pentru ON Time Sports, citat de Gazzetta dello Sport.
Tânăra jucătoare din Egipt ocupă locul 113 în topul mondial, dar are planuri mari. Ea spune că vrea să ajungă între primele cinci jucătoare ale lumii.
- Implicarea lui Mohamed Salah la Australian Open
- Mesajul de mulţumire primit de acesta
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- A fost publicat clasamentul WTA. Pe ce loc este Sorana Cîrstea
- România a învins Indonezia în Grupa Mondială II a Cupei Davis. Tricolorii s-au calificat în play-off-ul Grupei Mondiale I
- Novak Djokovic revine la China Open pentru prima oară după 11 ani! Recordul fabulos stabilit de sârb la Beijing
- Turneul Campioanelor va avea o nouă „casă”! WTA a anunţat unde va fi organizat „Super Bowl-ul sporturilor feminine”
- Alexander Zverev revine pe teren, la scurt timp după câștigarea US Open. Decizia luată de german


































