Patrick Mouratoglou a transmis un mesaj ferm după noile acuzaţii care i se aduc Simonei Halep. Antrenorul campioanei noastre a emis un comunicat de presă în cadrul căreia îi ia apărarea Simonei Halep şi cere să înceteze hărţuirea.
Mouratoglou spune că este şocat de modul în care a fost tratat acest caz şi cere ca Simona să fie audiată cât mai repede.
Patrick Mouratoglou, mesaj ferm după noile acuzaţii care i se aduc Simonei Halep
„În primul rând, vreau să spun că am plănuit să stau departe de orice comentariu public în privința cazului Simonei Halep. Chiar am crezut că ITIA va efectua o investigație dreaptă și că va stabili adevărul. Faptul că acum nu mai cred același lucru este deranjant și m-a făcut să scriu, în sfârșit, aceste rânduri.
Am avut norocul să o întâlnesc pe Simona Halep în aprilie 2022. Am muncit din greu din acel moment. Vreau să spun câteva cuvinte despre ea, pentru cei care n-au întâlnit-o: am descoperit în Simona un caracter rar.
Este amabilă, dulce, nu are nicio urmă de agresivitate, niciun fel de invidie față de cei din jur. Și-a dedicat întreaga viață tenisului. E pasiunea ei din copilărie. Nu a tatălui ei, nu a mamei, nu a familiei. Doar a ei! E evident că a primit o educație aleasă, cu niște valori extrem de puternice.
Onestitatea ei este în afara oricărui dubiu. Știu că SUB NICIO FORMĂ, NICIODATĂ, nu ar fi făcut ceva ilegal. Sprijinul primit din lumea tenisului a fost extrem de puternic, asta deoarece oamenii au fost convinși că nu ar fi făcut niciodată așa ceva.
Din ziua în care ITIA a a acuzat-o, am fost alături de ea și voi continua să fiu în fiecare zi. O voi sprijini în lupta ei pentru adevăr. Sunt un susținător al sportului curat. Cred că tenisul are nevoie de un sistem anti-doping capabil să descopere trișorii.
Acestea fiind spuse, sunt extrem de șocat de modul în care acest caz a fost condus. Credeam că ITIA va urma scopul suprem, acela de a stabili adevărul, dar e clar că ei încearcă doar să demonstreze vinovăția. Asta deși Simona a putut arăta multiple dovezi ale inocenței ei începând cu decembrie 2022.
