România – Slovenia 2-3, în barajul de calificare la turneul final de Billie Jean King Cup. Echipa României a a pierdut dramatic partida cu Slovenia, deşi a condus cu 2-0 după prima zi.
România a pierdut întâlnirea de la Koper cu Slovenia, scor 2-3, şi a ratat astfel şansa de a ajunge la turneul fnal al Billie Jean King Cup. Sâmbătă dimineaţă, româncele conduceau cu 2-0.
Ca urmare a înfrângerii de la Koper, România va juca în play-off-ul competiţiei.
Duminică, echipa Irina Bara/Monica Niculescu a fost învinsă de perechea Kaja Juvan/Tamara Zidansek, scor 4-6, 6-2, 6-4, în două ore şi 44 de minute. Meciul a început sâmbătă, dar a fost suspendat atunci în primul set, din cauza ploii.
Vineri, Ana Bogdan, locul 58 WTA, a învins-o pe Kaja Juvan, numărul 121 mondial, scor 3-6, 6-3, 6-4, şi Jaqueline Cristian (180 WTA) s-a impus în faţa Tamarei Zidansek (102 WTA), scor 6-1, 4-6, 6-3. Sâmbătă, Ana Bogdan a fost învinsă de Tamara Zidansek, scor 3-6, 7-6 (4), 7-5, iar Jaqueline Cristian a pierdut, scor 2-6, 4-6, în faţa sportivei Kaja Juvan.
România – Slovenia 2-3
Update 14:20: FINAL DE MECI! Slovenia s-a impus dramatic, după ce perechea Juvan/Zidansek a câştigat în set decisiv meciul cu Bara/Niculescu.
Update: 13:20: Dramatismul continuă în Slovenia! Perechea Juvan/Zidansek a câştigat setul al doilea, scor 6-2. Avem set decisiv.
Update 12: 35: Irina Bara şi Monica Niculescu au câştigat primul set, scor 6-4. România, tot mai aproape de calificare.
