Închide meniul

Simona Halep a fost foarte aproape de retragere! ”Nu mai vedeam luminița de la capătul tunelului”

Dan Roșu Publicat: 23 mai 2022, 8:46

Comentarii
Simona Halep a fost foarte aproape de retragere! ”Nu mai vedeam luminița de la capătul tunelului”

Simona Halep, la o conferință de presă / Getty Images

Simona Halep a fost foarte aproape de retragere! Chiar Simo este cea care a făcut dezvăluirea, într-un interviu acordat pentru CNN. Românca de 30 de ani susține că accidentarea de la Roma, din 2021, și pandemia au adus-o la capătul puterilor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Accidentarea suferită la Roma i-a adus una din cele mai lungi absențe din circuit. Ea a revenit după trei luni, la Montreal, unde era învinsă în primul meci de Danielle Collins.

Simona Halep a fost foarte aproape de retragere

”Am fost foarte aproape de retragere, pentru că m-am confruntat cu cea mai serioasă accidentare a carierei! Nu am știut cum să o gestionez, eram speriată și aveam încrederea scăzută, deoarece mă temeam că nu mai rezist fizic. A fost și pandemia, bulele de la turnee și chiar am suferit. Nu mai vedeam luminița de la capătul tunelului”, a spus Simona, pentru CNN.

Totuși, Simona a adunat 13 turnee în 2021, chiar dacă nu a câștigat niciunul. Cel mai aproape a fost la Cluj-Napoca, acolo unde a atins și singura ei finală din sezon, pierdută în fața lui Kontaveit.

Simona Halep – Patrick Mouratoglou, colaborare de excepție

Patrick Mouratoglou a fost omul care a reușit să o facă pe Simona să treacă peste un 2021 plin de momente grele. Colaborarea dintre cei doi a început înainte de Madrid și jocul campioanei noastre ne dă speranțe pentru noi performanțe la nivel înalt.

Reclamă
Reclamă

”El mi-a reaprins focul interior foarte repede! Nu mă așteptam, pentru că nu sunt atât de deschisă cu oamenii și am greu încredere în cineva. Dar atunci, când am încredere, pot face schimbări! Metodele sale și modul în care vorbește cu mine mă fac să fiu mai profesionistă decât înainte. Muncind zilnic, cred că am șanse să revin în top.

Credeam că voi termina cu tenisul la 30 de ani și voi avea copii și familie, dar m-am înșelat. Iar acum nu vreau să mă opresc. Vreau să mai joc câțiva ani! Nu am o explicație pentru asta. Dar începe a doua parte a carierei mele și mă simt încrezătoare, am oameni extraordinari lângă mine”, a mai spus Simona Halep.

Simona Halep visează la Roland Garros

Simona Halep va juca în primul tur de la Roland Garros împotriva sportivei din Germania, Nastasja Schunk, numărul 167 WTA. Simo e considerată de bookmakeri a doua favorită la Paris, după Iga Swiatek, și ea visează la un nou trofeu, după cel câștigat în 2018.

Reclamă

„Voi avea întotdeauna amintiri plăcute de la titlul cucerit în 2018, pentru că a fost primul meu Grand Slam şi totdeauna am visat să câştig Roland Garros. A fost o atmosferă extraordinară, mulţi fani m-au încurajat şi m-am simţit bine. Nu voi uita niciodată acel moment.

Dacă voi câştiga din nou, va fi un nou moment special, pentru că de fiecare dată câştigi un Grand Slam este foarte special. Am 30 de ani şi nu mai pun presiune pe mine. Dar de aceea sunt aici şi muncesc mult pentru că visez să câştig din nou. Vom vedea dacă se va întâmpla”, a spus Simona Halep, citată de eurosport.com.

Pe lângă trofeul din 2018, Simona Halep a mai disputat două finale la Roland Garros, în 2014 şi în 2018, pierdute în faţa Mariei Sharapova şi a Jelenei Ostapenko. La ultima participare, în 2020, ea era eliminată în optimi de Iga Swiatek, 1-6, 2-6.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Se va califica FCSB în turul doi preliminar din Champions League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
23:10
A picat nocturna în timpul partidei Dinamo – Csikszereda. Moment rarisim la Miercurea Ciuc
23:08
Momente tensionate la Miercurea Ciuc! Fanii lui Dinamo, ciocniri cu jandarmii. Andrei Nicolescu a intervenit
22:42
Luka Modric a fost prezentat oficial la AC Milan. Croatul va purta numărul 14 pe San Siro
22:15
LIVE TEXTCsikszereda – Dinamo 2-2. Meci nebun la Miercurea Ciuc. Meciul întrerupt, din cauza stingerii nocturnei
22:07
Alexandru Musi, gol la debut în tricoul lui Dinamo. Reuşită după 16 minute în meciul cu Csikszereda
21:58
Gigi Becali ar putea renunţa la un alt jucător: “Nu a achitat clauza” Detalii de la negocieri
1 Cele mai tari transferuri din vara din 2025 | Florian Wirtz, transferat de Liverpool. Trent Alexander-Arnold, la Real Madrid 2 Scandal în Spania, după petrecerea de majorat a lui Lamine Yamal. Starul Barcelonei va fi dat în judecată 3 Au retrogradat în liga a doua, dar fanii au rămas lângă echipă: peste 18.000 de abonamente vândute! 4 Marele dezavantaj al lui David Popovici în lupta cu Pan Zhanle şi cu istoria, la Campionatele Mondiale de nataţie 5 Sorin Cârțu s-a dezlănţuit! A desfiinţat arbitrajul din meciul cu UTA: “Ai băgat în joc o echipă” 6 “Te mai întorci la Rapid?” Marius Șumudică a dat răspunsul pe loc! Ce a spus despre relația cu Dan Șucu
Citește și