Locul doi mondial a vorbit la finalul meciului despre cum s-a simțit în meciul împotriva uneia dintre cele mai talentate ”tinere speranțe” ale tenisului mondial.
"A fost un meci dificil, mă așteptam la asta pentru că e o jucătoare care lovește puternic mingea și nu prea știi unde lovește și e greu să returnezi astfel de mingi. Dar mi-am revenit, am schimbat un pic jocul, am jucat un pic mai departe de ea și am încercat să înalț și mingile un pic”, a declarat Halep.
Simona Halep, de două ori în sferturi la Roma
Campioana româncă a ajuns de două ori în ultimul act al turneului de la Roma, însă a pierdut ambele partide în fața Elenei Svitolina.
”Am servit foarte bine astăzi, încep să-mi reglez ritmul, dar nu e ușor după atâta pauză să vin din nou în turneu și să joc cu adversare foarte puternice, dar îmi place la Roma și mă bucur că văd progres de la zi la zi", a precizat Simona Halep la finalul meciului, într-o intervenție pentru Digi Sport.
Elena Svitolina este și ea în competiție și se va duela în sferturi cu Yulia Putintseva (locul 30 WTA).
- Simona Halep este cap de serie numărul 1 la Roma
- Ea are 11 victorii la rând în circuit
- Inter - Betis se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, live în AntenaPLAY
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Irina Begu s-a căsătorit în acest weekend cu antrenorul ei, Victor Crivoi
- După Alcaraz, Jannik Sinner le dă şi el emoţii fanilor înainte de US Open! Italianul nu va juca la Cincinnati
- Aryna Sabalenka, out de la Toronto, după un meci maraton. Jessica Pegula, eliminată şi ea
- Virginia Ruzici nu uită cei 14 ani de colaborare cu Simona Halep: „O personalitate de excepţie”
- Favoritele defilează la Toronto, în ciuda ploii! Victorii fără emoții pentru Sabalenka, Swiatek și Pegula

































