Sorana Cîrstea, performanţă cu care a intrat în istorie, la US Open

Dan Roșu Publicat: 5 septembrie 2023, 13:49

Comentarii
Sorana Cîrstea, performanţă cu care a intrat în istorie, la US Open

Sorana Cîrstea, la finalul meciului cu Belinda Bencic / Getty Images

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Sorana Cîrstea a reuşit o performanţă cu care a intrat în istorie, la US Open 2023, după calificarea în sferturile de finală de la Flushing Meadows. Sori a devenit cea mai în vârstă jucătoare care ajunge în premieră între primele 8 la ultimul Grand Slam al anului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Sorana s-a calificat pentru a doua oară în carieră în sferturile de finală ale unui turneu major, după Roland Garros 2009. Pe parcurs, ea a reuşit şi două super-victorii, cu Elena Rybakina şi Belinda Bencic.

Sorana Cîrstea, performanţă cu care a intrat în istorie, la US Open 2023

La 33 de ani şi 5 luni, Sorana e cea mai în vârstă sportivă care atinge pentru prima oară sferturile de finală de la US Open. A reuşit performanţa la a 15-a prezenţă la Flushing Meadows. Ea ajunsese maximum în turul 3, în trei rânduri, 2009, 2019 şi 2020.

Sorana se va duela pentru un loc în semifinalele de la US Open cu Karolina Muchova. Aceasta este a cincea directă dintre cele două sportive, iar jucătoarea din Cehia conduce cu 3-1. Toate întâlnirile s-au desfăşurat pe hard, iar ultimele trei au avut loc în acest an.

Borna financiară uriaşă pe care o depăşeşte Sorana Cîrstea dacă se califică în semifinale la US Open 2023

Se ştie care este borna financiară uriaşă pe care o depăşeşte Sorana Cîrstea, în cazul în care obţine cea mai importantă performanţă a carierei şi se califică în semifinale la US Open 2023.

Reclamă
Reclamă

Dacă o va răpune pe Muchova, Cîrstea ar da o adevărată lovitură financiară. Ar fi sigură de un premiu uriaş, de 775.000 de dolari. Ar depăşi astfel borna de 9 milioane de dolari câştigaţi din tenis. Românca avea, înainte de starul de la US Open, 8.480.462 de dolari obţinuţi din sportul „alb”, potrivit wtatennis.com. Sorana este acum pe punctul de a obţine, de departe, cel mai mare premiu din carieră.

Cîrstea a impresionat în 2023 şi a câştigat peste 1 milion de dolari. Cu premiul asigura pentru prezenţa în sferturile de finală de la US Open se apropie de un milion şi jumătate de dolari.

Sorana Cîrstea a făcut un salt impresionant, în ceea ce priveşte câştigurile din tenis, faţă de anii precedenţi. În 2019, românca de 33 de ani câştigat suma de 507.000 de dolari, în 2020, suma de 360.000 de dolari, în timp ce în 2021 şi 2022 a câştigat suma de aproximativ 820.000 de dolari.

Reclamă

Sorana Cîrstea era pe locul 81 în topul jucătoarelor cu cele mai mari câştiguri din tenis. Simona Halep, românca suspendată pentru dopaj, este pe locul trei în acest top, cu peste 40 de milioane de dolari, fiind depăşită doar de surorile Williams.

Duelul dintre Sorana Cîrstea şi Karolina Muchova va avea loc miercuri dimineaţă, de la ora 02:00, live text pe as.ro.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:24

LIVE TEXTFK Auda – FCSB 0-0. Bîrligea, ratare din poziție de 1 la 1 cu portarul advers

19:23

Ricardo Pădurariu a debutat în Europa pentru FCSB! Cât cere Gigi Becali pe jucătorul cu care vrea să dea lovitura

19:17

„Cutremur” în fotbal. Toate federațiile din UEFA, gata să boicoteze Cupa Mondială dacă planul lui Infantino prinde viață

19:12

Gol anulat pentru FCSB în minutul 3. Reacţie explozivă de nemulţumire a lui Bîrligea

18:55

Brann – U Cluj LIVE TEXT (20:00). „Șepcile roșii”, gata să dea lovitura în Norvegia. Echipele de start

18:46

Conducerea lui Inter i-a pus o condiție clară lui Cristi Chivu. Ce se întâmplă cu transferurile pe Meazza

1 Bătaie în toată regula la vestiare după Universitatea Craiova – Levski Sofia 2-2! De la ce a pornit totul 2 Dinamo achită clauza de reziliere și face transferul mult așteptat 3 Bulgarii se tem de intervenţia UEFA, după ce Levski a eliminat-o pe Universitatea Craiova din Champions League 4 FotoCu cine „l-a schimbat” Simona Halep pe Dorin Mateiu. Fosta sportivă, fotografii cu favoritul lui Stere Halep 5 Universitatea Craiova – Levski Sofia 2-2. Campioana României este eliminată din Liga Campionilor 6 Fostul star din Premier League, ajuns la 34 de ani, e acum magazioner. Povestea tristă din spate: „Luam pastile”
Citește și