După triumful din finala de la Wimbledon, Jannik Sinner nu a mai jucat tenis, având probleme medicale la genunchi. Liderul din ierarhia ATP a sperat că se va putea recupera pentru a participa la US Open.
Din păcate, acest lucru nu va fi posibil, iar italianul a făcut anunțul dureros în cursul zilei de vineri, prin intermediul unei postări pe contul său de X.
Jannik Sinner nu va fi prezent la US Open
Jannik Sinner s-a impus la US Open în finala din anul 2024, iar italianul era nerăbdător să revină la turneul american după ce acum aproape două luni câștigase Wimbledon.
Din păcate, problemele medicale la genunchi nu îi vor permite să fie prezent la Flushing Meadows, anunțul fiind făcut chiar de liderul ATP pe social media.
„Deși am muncit din greu alături de echipa și de staff-ul meu medical, am fost nevoiți să luăm decizia dificilă ca eu să nu pot concura la US Open în acest an. Ne-am antrenat din nou pe teren la Monte Carlo în ultimele zile și am realizat că mai am nevoie de timp pentru a mă recupera după problema la genunchiul drept.
Sunt, evident, foarte trist și dezamăgit, întrucât New York-ul ocupă un loc special în inima mea. Așteptam cu nerăbdare să revin și să joc în acea atmosferă electrizantă, în fața minunaților fani de acolo”, a scris Jannik Sinner, pe contul oficial de X.
Even though I have been working hard with my team and my medical staff, we have now had to make the difficult decision that I will not be able to compete at the US Open this year. We have been back on court in Monte Carlo over the last couple of days and have realised that I… pic.twitter.com/9eoYS29jpO
— Jannik Sinner (@janniksin) August 21, 2026
- Șoc în tenis: Nick Kyrgios, suspendat după ce a fost depistat pozitiv la cocaină: „Nu caut scuze”
- Novak Djokovic, scene dramatice la Cincinnati! A vomitat şi a căzut în genunchi chiar pe teren: „Am nişte probleme de sănătate”
- După Alcaraz, Jannik Sinner le dă şi el emoţii fanilor înainte de US Open! Italianul nu va juca la Cincinnati
- Carlos Alcaraz s-a retras de la încă un turneu. Probleme înainte de US Open
- Carlos Alcaraz n-a mai jucat de aproape patru luni, dar a urcat în clasamentul ATP. Pe cine a depășit


































