Simona Halep, spectacol total în duelul cu Petra Martic
Simona Halep a făcut spectacol în primul set cu Petra Martic. Campioana noastră l-a adjudecat după doar 24 de minute.
Petra Martic a început tare meciul. A obținut primul game, după ce a reușit un as, dar replica Simonei nu s-a lăsat așteptată. Halep a egalat datorită forehand-ului excelent, iar apoi și-a lăsat adversara cu gura căscată.
Simona a reușit o lovitură de senzație, un pasing de backhand din întoarcere, care a ridicat publicul în picioare.
”Roți fierbinți, încearcă să bați asta!”, au notat cei de la WTA.
Hot Wheels: Beat That! 😎💨@Simona_Halep | #IndianWells pic.twitter.com/89Q69ianW4
— wta (@WTA) March 16, 2022
Simona Halep, pregătită pentru duelul cu Petra Martic
”Simo” era conștientă că o așteaptă încă o bătălie complicată. La directe, românca e cea care conduce cu 2-1. Ultimul duel a avut loc tot la competiția californiană.
”Am jucat ultima oară aici. Mă aștept la o bătălie dificilă. E întotdeauna greu să joci împotriva ei. Mă voi uita la meciul acela și voi fi pregătită. Acum, vreau doar să mă bucur de meciul de azi și să mă relaxez. Mai e mult până la meci”,a spus Simona, la conferința de presă.
Simona Halep a învins-o fără drept de apel pe Sorana Cîrstea, în optimi. A fost a patra întâlnire dintre cele două și scorul a devenit acum egal. Totuși, precedentul meci dintre cele două rivale se disputase în 2010, în calificările de la Cincinnati.
”Fiecare jucătoare e un pic stresată când joacă împotriva unei jucătoare din aceeași țară. Dar m-am obișnuit, am jucat de atâtea ori împotriva româncelor. Împotriva ei nu jucasem în ultimii 12 ani. Era ceva nou, nu știam la ce să mă aștept. Ne-am antrenat doar de puține ori de-a lungul anilor și a fost cu adevărat ceva nou.
Simt că am jucat perfect în primul set, am știut ce am de făcut. Setul doi a fost mai greu, am început să ratez și ea a jucat un pic mai bine. Mă bucur că am reușit să termin în două seturi. Sunt fericită că îmi găsesc ritmul, plăcerea de joc. Lupt pentru fiecare punct”, a mai spus Simona Halep.
- Simona Halep, spectacol total în duelul cu Petra Martic
- Campioana noastră și-a lăsat adversara cu gura căscată
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- All-Star Game 2026 e live în AntenaPLAY luni, 16 februarie, de la 00:00
- Iga Swiatek, eliminată în sferturi la WTA Doha! Principala favorită, învinsă după un meci de peste două ore
- Elena Rybakina, în formă maximă în 2026! Calificare în sferturi la Doha după un meci de peste două ore
- Serena Williams poate reveni în circuitul WTA de pe 22 februarie! Americanca a fost declarată eligibilă
- Sorana Cîrstea, salt important în clasamentul WTA după Transylvania Open 2026! Ce locuri ocupă româncele după Tranylvania Open
- Mesajul în română transmis de Emma Răducanu, după finala cu Sorana Cîrstea de la Transylvania Open: “Vreau să spun asta”


































