Închide meniul

Simona Halep – Jil Teichmann 6-2, 7-5. Campioana noastră s-a calificat în sferturi la Toronto, după un set secund complicat

Antena Sport Publicat: 11 august 2022, 21:38

Comentarii
Simona Halep – Jil Teichmann 6-2, 7-5. Campioana noastră s-a calificat în sferturi la Toronto, după un set secund complicat

Simona Halep, la turneul de la Toronto/ Profimedia

Simona Halep a învins-o pe Jil Teichmann, scor 6-2, 7-5, și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Toronto. Campioana noastră a avut nevoie de o oră și jumătate pentru a trece de jucătoarea de 25 de ani, din Elveția.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În sferturi, Simona va da piept cu Cori Gauff (11 WTA, 18 ani). În optimi, americanca a învins-o în decisiv pe Aryna Sabalenka, scor 7-5, 4-6, 7-6(4).

Simona Halep – Jil Teichmann 6-2, 7-5. Campioana noastră s-a calificat în sferturi la Toronto!

Update 21.38: FINAL. Simona Halep – Jil Teichmann 6-2, 7-5. Sportiva din România s-a calificat în sferturile de finală de la Toronto, după o victorie în minimum de seturi în fața jucătoarei din Elveția.

Update 21.31: BREAK reușit de Simona Halep! Campioana noastră face primul break din setul al doilea și va servi pentru calificarea în sferturi.

Update 21.22: “Simo” își face serviciul la 0, iar scorul devine 5-5. Cele două jucătoare n-au reușit vreun break în setul secund.

Reclamă
Reclamă

Update 21.08: Se menține egalitatea în setul secund, după ce ambele jucătoare și-au făcut din nou serviciul.

Update 21.01: “Simo” se descurcă foarte bine pe propriul serviciu, iar echilibrul se menține în setul al doilea.

Update 20.47: Teichmann își face serviciul în debutul setului secund.

Reclamă

Update 20.38: Simona Halep câștigă primul set, fără emoții, după 29 de minute.

Update 20.31: Halep face break-ul și va servi pentru adjudecarea primului set.

Update 20.29: Cele două jucătoare n-au mai greșit și și-au făcut serviciul, iar scorul este 4-2 în favoarea Simonei.

Update 20.23: Halep a făcut al doilea break al meciului, apoi Teichmann a reușit rebreak-ul.

Update 20.16: “Simo” își face serviciul și conduce cu 2-0.

Update 20.13: Simona Halep a reușit break-ul în debutul meciului.

Update 20.10: A început meciul de la Toronto, cu sportiva din Elveția la serviciu.

Partida dintre Simona Halep şi Jil Teichmann este prima a zilei, fiind programată pe Terenul Central din complexul de la Toronto.

Simona Halep se va dulea în premieră cu Jil Teichmann, sportiva de pe locul 21 WTA. Elveţianca a produs surpriza în turul sceund, şi a eliminat-o în minimum de seturi pe Anett Kontaveit, numărul 2 WTA, scor 6-4, 6-4. În primul tur, Teichmann a trecut de veterana Venus Williams.

De cealaltă parte, Simona Halep se simte excelent în Canada. Aceasta a obţinut două victorii în minimum de seturi. În primul tur a demolat-o pe croata Donna Vekic, cu scorul de 6-0, 6-2, urmând ca în următoarea rundă să o învingă şi pe chinezoaica Shuai Zhang.

Jil Teichmann, în vârstă 25 de ani, se află pe cea mai bună clasare din carieră, locul 21 WTA. Cel mai bun rezultat al jucătoarei din Elveţia din acest an a fost semifinala de la Madrid, unde a fost învinsă de Jessica Pegula. La Rogers Cup, anul trecut, Teichmann a fost eliminată în primul tur de Danielle Collins, când turneul era găzduit de Montreal.

Simona Halep a reuşit să triumfe la turneul canadian în două rânduri, în 2016 şi 2018, când se juca la Montreal. Totodată, Simo a mai disputat o finală, în 2015, pierdută în faţa Belindei Bencic.

Dacă va trece din Jil Teichmann, Simona Halep poate avea un duel “de foc” în sferturile turneului de la Toronto. Românca ar urma să întâlnească învingătoarea partidei dintre Aryna Sabalenka (6 WTA) şi Coco Gauff (10 WTA).

Ce cotă are Simona Halep pentru a triumfa la Toronto

Bookmakerii o văd pe Simona Halep a doua favorită la cucerirea turneului de la Toronto. Iga Swiatek este cotată cu prima şansă, 3,25. Liderul WTA a avut o serie fantastică până la eliminarea surpriză de la Wimbledon, având 37 de meciuri consecutive fără înfrângere.

Totodată, pe locul trei în clasamentul creat de bookmakeri se află Ons Jabeur, cea care a pierdut finala Wimbledon din acest an, în faţa Elenei Rybakina. Jucătoarea din Kazahstan este cotată cu şansa a patra la Toronto, fiind urmată de Naomi Osaka, care are cotă 18, la fel caCori Gauff şi Aryna Sabalenka.

Ce a putut face Serena Williams, în vestiar, după finala de la Wimbledon 2019 pierdută cu Simona Halep

Marion Bartoli este cea care a dezvăluit ce a putut face Serena Williams, în vestiar, după finala de la Wimbledon 2019, pierdută cu 2-6, 2-6, cu Simona Halep.

Fosta jucătoare susţine că Serena a lăsat trofeul finalistei în vestiar, moment uluitor pentru organizatori. Williams este septuplă campioană la All England Club şi are un total de 23 de Grand Slam-uri adjudecate.

„Se întâmpla în 2019, când a pierdut finala în fața Simonei. În vestiar, după meci, ea mi-a spus: „Nu vreau să iau trofeul de finalistă, mi-e dor de trofeul campioanei, dacă vrei, ți-l dau ție (râde). Ne-am distrat copios, însă cel mai rău lucru e că nu glumea, chiar a lăsat trofeul acolo.

Doamna responsabilă cu organizarea Wimbledon era palidă când a văzut asta. Sunt jucătoare care și-ar ucide tatăl și mama ca să vadă acel trofeu, iar Serena l-a lăsat acolo ca pe o tavă oarecare în care pui prăjituri și aperitiv”, a spus Marion Bartoli în L’Équipe, citat de eurosport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Se va califica FCSB în turul doi preliminar din Champions League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
10:35
Simona Halep o învingea pe Serena Williams cu 6-2, 6-2, în finala de la Wimbledon. 6 ani de la o finală memorabilă
10:28
Transfer de top pentru Cristi Chivu la Inter. Starul din Bundesliga e dorit de italieni
10:14
“Care e situaţia lui Louis Munteanu?” Răspunsul tranşant dat de Dan Petrescu despre viitorul atacantului de la CFR Cluj
9:42
VIDEOAngel Di Maria, revenire emoționantă la Rosario! A marcat și a părăsit terenul în lacrimi, accidentat
9:29
Gigi Becali, avertisment pentru Darius Olaru după debutul FCSB-ului în noul sezon de Liga 1: “Trebuie să demonstrezi”
9:19
Alexandru Stoian, după ce a fost eroul FCSB-ului în meciul cu Hermannstadt: “Omul potrivit la momentul potrivit”
1 EXCLUSIVLouis Munteanu a acceptat oferta! Detalii despre transferul uriaş al atacantului de la CFR Cluj 2 FotoSimona Halep a fost prezentă la finala Wimbledon 2025! Numele mari alături de care s-a aflat în Loja Regală 3 Gigi Becali a intrat în direct şi a pus la zid un jucător după FCSB – Hermannstadt: “Să vezi cum stă pe bancă” 4 UTA – Universitatea Craiova 3-3! Elevii lui Adi Mihalcea, „remontada” de senzație! Dramatism total pe final 5 EXCLUSIVEchipa de start a FCSB-ului pentru meciul cu Hermannstadt! Pe cine mizează campioana la debutul în noul sezon 6 LPF a publicat lotul FCSB-ului pentru noul sezon de Liga 1! 4 jucători sunt OUT
Citește și