După Australian Open 2022, Simona Halep și-a anunțat prezența la turneele de la Dubai și Doha. Pentru cele două competiții, românca a stabilit să-l angajeze pe William Birău pe postul de sparring partener la antrenamente, dar s-a răgândit în ultimul moment, scrie prosport.ro.
Simona Halep și-a dat afară colaboratorul după 48 de ore
Halep și Birău căzuseră de acord asupra unui salariu lunar de 2000 de euro, iar Simo chiar i-a cumpărat acestuia bilete de avion pentru călătoriile la Dubai și Doha.
William Birău, fost component al staff-ului echipei de FED Cup a României, a confirmat că Simona Halep l-a concediat după 48 de ore. ”Stabilisem să merg cu ea acolo, dar dintr-o dată s-a schimbat și nu voi mai merge!”, a spus William Birău, conform sursei citate.
Favorit să devină noul antrenor al Simonei Halep ar fi polonezul Piotr Sierzputowski, cel care a condus-o pe Iga Swiatek la Roland Garros 2020, când tânăra sportivă a cucerit trofeul. Și Darrin Cahill ar fi în cărți pentru o revenire în staff-ul Simonei Halep.
Simona Halep și-a dat afară antrenorii
Simona Halep a decis să rupă colaborarea cu Daniel Dobre şi Adrian Marcu, anunţă digisport.ro. Conform sursei citate, Halep nu a fost mulţumită de colaborarea cu cei doi. În 2022, Simona Halep a câştigat Melbourne Summer Set 1 şi a ajuns până în optimile de finală la Australian Open, unde a fost învinsă de Alize Cornet, scor 4-6, 6-3, 4-6.
Pe Daniel Dobre, Simona Halep l-a anunţat zilele trecute că întrerupe colaborarea, în timp ce Adrian Marcu a fost anunţat luni.
Daniel Dobre şi Adrian Marcu au început colaborarea cu Halep în a doua jumătate a anului trecut, atunci când Simona a decis să se despartă de Darren Cahill.
- Simona Halep și-a angajat un nou colaborator și l-a dat afară după 48 de ore
- Cea mai rapidă concediere din istoria tenisului
- Marele Premiu al Azerbaidjanului e live în AntenaPLAY, în perioada 24-26 septembrie
- Campionatele Europene de Box sunt live în AntenaPLAY (17-26 septembrie)
- Gabriela Ruse a defilat în primul tur de la Seul! Victorie zdrobitoare în care a pierdut doar 3 game-uri
- Turneul Campioanelor va avea o nouă „casă”! WTA a anunţat unde va fi organizat „Super Bowl-ul sporturilor feminine”
- Performanţă uriaşă realizată de Sorana Cîrstea, după ce a intrat în Top 15 WTA! Nimeni nu a mai reuşit aşa ceva
- E oficial! Sorana Cîrstea, cea mai bună clasare a carierei după US Open 2026
- Sorana Cîrstea a urcat în clasamentul WTA, după turneul de la Cincinnati! Doar 3 românce se află în Top 100

































