„Nu va fi simplu, e a doua insolvență într-un timp nu foarte îndepărtat. Cu prima insolvență e un dosar penal pe rol cu care nu te joci, dar bănuiesc că au angajat oameni profesioniști.
Cel mai greu va fi de gestionat problema actuală a jucătorilor. Dacă au datorii, nu e deloc confortabil ca ei să-și piardă banii. Ei muncesc, au familii. Aici nu știu cum vor gestiona, în rest procesul de insolvență merge înainte.
Jucătorii din România nu au contracte de muncă, iar aici lucrurile se complică. E greu să mai recupereze ceva”, a spus Prunea pentru digisport.ro.
Florin Prunea o avertizează pe Dinamo, după intrarea în insolvenţă
Prunea spune că Dinamo nu a avut de ales. El aminteşte însă şi de precedenta insolvenţă, când clubul a scăpat de mare parte din datoriile de peste 30 de milioane de euro.
„Cel mai greu e de văzut ce se va întâmpla cu actualii angajați. Eu cred că ei au demarat procesul de insolvență ca o umbrelă asupra spaniolilor. Sunt contracte făcute de ei pe sute de mii de euro. Eu cred că de aceea s-a făcut această insolvență, ca o formă de apărare.
Eu cred că nimeni nu se joacă cu aceste chestiuni, sunt lucruri extrem de sensibile și nu-și joacă nimeni libertatea. Cu siguranță au avocați. Domnul Zăvăleanu, administratorul judiciar, e un profesionist.
Exemplul cel mai elocvent este insolvența trecută, când din 30 și ceva de milioane datorii s-au plătit doar câteva sute de mii. Sunt jucători care n-au jucat 5 meciuri la Dinamo și câștigă sute de mii de euro din litigii. Dinamo n-a avut de ales, n-a avut ce să facă decât să declare insolvență”, a mai spus Prunea.
Ce datorii are Dinamo
Dinamo încearcă să intre pentru a doua oară în insolvenţă. „Câinii” au depus actele la Tribunal, iar luni este aşteptat răspunsul judecătorilor.
Dinamo a acumulat din nou datorii de 29,7 milioane de lei la finele anului trecut, echivalând circa 6 milioane de euro. A avut venituri de 16,3 milioane de lei şi cheltuieli de peste 21 milioane de lei. În datoriile clubului au intrat şi sume datorate către jucători care au câştigat litigii cu Dinamo.
Acţionarul majoritar Pablo Cortacero a încercat să stopeze intrarea în insolvenţă. El a trimis o scrisoare coducerii clubului prin care solicită convocarea unei Adunări a acționarilor. Spaniolul doreşte demiterea actualilor membri ai Consiliului de Administraţie.
„Stimaţi domni,
În numele companiei Lotus Perfect Products SRL, proprietarul a 72,8% din SC DINAMO 1948 SA, în conformitate cu legea societăţilor de capital şi în virtutea puterilor pe care le deţin, vă scriu pentru a solicita ca, odată evaluată situaţia dificilă actuală a clubului, să procedaţi cât mai curând posibil la convocarea unei adunări extraordinare a acţionarilor în care următoarele puncte de ordine pot fi discutate urgent.
1 – Demiterea actualilor membri ai consiliului de administraţie al companiei SC DINAMO 1948 SA şi alegerea de noi membri în consiliul de administraţie al acestuia.
2 – Discuţie privind situaţia economică a companiei şi prezentarea şi adoptarea de propuneri pentru viabilitatea şi stabilitatea viitoare a companiei şi a clubului.
În speranţa că această cerere va putea fi procesată urgent şi adunarea extraordinară a acţionarilor convocată în cel mai scurt timp legal posibil”, a transmis Cortacero, potrivit Fanatik.
- Dinamo a cerut intrarea în insolvenţă
- Avertismentul lui Florin Prunea
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Răzvan Marin, în formă maximă şi la Cagliari! A marcat din penalty şi a ajuns la cifre remarcabile în acest sezon
- FCSB – Unirea Slobozia LIVE TEXT (18:15). Campioana poate ajunge la 3 puncte de liderul U Cluj
- „Mă apucă râsul!” Mircea Lucescu, reacţie categorică după a fost atacat de Marius Lăcătuş! Replică dură dată de selecţioner